Category: food & drinks

Macarons

Am auzit prima dată de macarons de la Raluca. Părea atât de încântată de acest desert încât mi-a trezit curiozitatea și mi-am propus să le gust, imediat ce găsesc un loc de unde să le cumpăr. 🙂 Lucru destul de dificil, deoarece în România sunt doar câteva locuri care vând macarons.

Raluca, așa drăguță cum e, a încercat să cumpere și să-mi trimită macarons în Iași, însă s-au topit imediat, chiar înainte de a le pune la Poștă/curier, vinovată fiind canicula din iulie. Oricum ele trebuie ținute la o temperatură de maxim 18 grade, așa că sunt dificil de transportat. Când am ajuns la Sibiu în august uitasem complet de macarons, dar Raluca mi-a amintit și deși era târziu, am găsit deschisă una dintre cele două cofetarii care vând macarons, mai exact Redal din centru. Și Raluca mi-a făcut cadou o cutie cu 12 macarons drăguțe și colorate. 🙂

De pe cutie am aflat câteva informații despre istoria acestui desert:

Citeste in continuare: Macarons

Delicii de La Folie

Am avut niște treabă la Palas zilele trecute (căutam un cadou) și m-am gândit să trec și pe La Folie, să iau niște pâine și ceva dulce. Din păcate n-am găsit pâine, în schimb erau tot felul de prăjiturele și tarte, care de care mai sofisticate și arătoase, așa că n-am rezistat și am cumpărat de tot felul. Mi-am dat seama că prefer aceste tarte cu fructe sau alte specialități franțuzești, decât tradiționalele noastre prăjituri, Profiterol sau negrese. Sunt mai mici, mai cute, mai răcoroase și conțin de cele mai multe ori fructe și/sau cremă de brânză/vanilie, decât grețoasa frișcă.

Tartele de La Folie mi se par foarte potrivite pentru întâlnirile cu prietenii sau pentru a servi niște musafiri. O tartă/brioșă/alt desert este suficient pentru o persoană, care cu siguranță va fi foarte încântată.

Citeste in continuare: Delicii de La Folie

Brioșe cu ciocolată, decorate drăgălaș

Zilele trecute am avut puțin timp la dispoziție și m-am gândit că n-ar fi rău dacă aș prepara niște brioșe, mai ales că primisem cadou de la Raluca o mulțime de forme de hârtie pentru brioșe (foarte colorate și drăguțe) și o cutie cu 4 tipuri de ornamente din zahăr, de la Dr Oetker, cumpărate din Belgia. De-abia așteptam să fac brioșe drăgălașe! 🙂

   

Citeste in continuare: Brioșe cu ciocolată, decorate drăgălaș

Bunătăți din natură: dulceață de frăguțe cu vișine

Dulceața îmi va aminti mereu de copilăria mea. Încă mai era moda cu servitul invitaților cu dulceață și de fiecare dată când mergeam în vizită la străbunica mea primeam o ceașcă cu dulceață de trandafiri. Ce vremuri…

Și acum dulceața se numără printre dulciurile mele preferate. Îmi place mult cea de vișine, de căpșuni sau de trandafiri. Și prefer dulceața în locul gemului deoarece conține fructe întregi și nu e o simplă pastă dulce.

Până de curând aveam impresia că indiferent de marcă, dulceața va fi foarte bună. Poate și din cauză că de obicei mănânc dulceață făcută în casă, de mama, de bunica iubitului meu sau de prietena mea. Citeste in continuare: Bunătăți din natură: dulceață de frăguțe cu vișine

Reţetă de weekend: omletă cu şuncă în crustă de mălai

Am descoperit această reţetă în urmă cu câteva săptămâni, într-o sâmbătă, şi am considerat-o a fi o idee grozavă pentru micul dejun. Bineînţeles că am modificat-o puţin pentru a fi pe gustul meu – reţeta care mi-a servit ca inspiraţie (de pe blogul Amei) era cu ceapă şi caşcaval; eu am făcut-o doar cu şuncă (nu mănânc caşcaval). Voi însă puteţi să o faceţi oricum doriţi, orice tip de omletă preferaţi, noutatea fiind crusta de mălai şi nu omleta în sine.

INGREDIENTE NECESARE

2-3 ouă, 3 linguri lapte, 2-3 linguri mălai, şuncă, ulei, sare (maxim 10 lei)

Preţ aproximativ ingrediente: maxim 10 lei

Dificultate: mică

Timp de preparare: 10 minute

Număr porţii: 1-2

Citeste in continuare: Reţetă de weekend: omletă cu şuncă în crustă de mălai

Reţetă de weekend: mini ştrudel cu mere

Aşa cum v-am promis, revin astăzi cu o nouă reţetă, de data asta de mini ştrudel cu mere. Este o reţetă foarte uşoară, foarte rapid de preparat şi copt şi cel mai important, rezultatul este foarte gustos! Blogul Laurei Adamache a fost de această dată inspiraţia mea şi pe această cale vă recomand să îl vizitaţi, sigur veţi găsi o reţetă pe gustul vostru acolo.

  

INGREDIENTE NECESARE

Pentru compoziţie: Foietaj (cam 2 foi), 2 mere mari, o lingură scorţişoară, 3-4 linguri zahăr, un gălbenuş ou, 3 linguri lapte, 100 grame nuci/migdale/alune

Menţiune: Alegeţi un foietaj de calitate! Prima dată am cumpărat de la Bella (aproximativ 5 lei, Carrefour) şi a fost ok. A doua oară am cumpărat marca Aro (7 lei, mai scump deoarece era un gramaj mai mare), singurul foietaj pe care l-am găsit la supermarketul din zonă, şi nu mi-a plăcut la fel de mult. Cel de la Aro este mai gros, cred că asta a fost şi problema.

Preţ aproximativ ingrediente: 10-15 lei

Dificultate: mică

Timp de preparare: 30 de minute

Număr porţii: 10-12

Pasul 1: Se amestecă gălbenuşul de ou cu 3 linguri lapte. Cu acest mix se vor unge ulterior ştrudelele înainte de coacere. Pentru a separa albuşul de gălbenuş am folosit pentru prima dată EZ Cracker. 🙂

  

Pasul 2: Trecem la compoziţie. Curăţăm merele de coajă şi le tăiem în bucăţele mici. Adăugăm o linguriţă de scorţişoară, alune/migdale/nuci şi 3-4 linguri de zahăr, după care amestecăm bine.

Eu am adăugat migdale (am vrut nuci, dar n-am găsit) prima dată; a doua oară am făcut fără. Deci dacă nu găsiţi alune/migdale/nuci, puteţi face foarte bine ştrudelele şi fără.

  

 

Citeste in continuare: Reţetă de weekend: mini ştrudel cu mere

Reţetă de weekend: Prăjitură cu iaurt

În iunie vă povesteam că îmi doresc să gătesc mai mult şi să postez iarăşi reţete pe blog, de mâncăruri sau prăjituri. M-am ţinut de cuvânt, am pregătit cam 3 reţete interesante, însă voi prezenta una pe săptămână, în weekend, ca “Reţetă de weekend”. Pentru 3 săptămâni sunt acoperită, sper să mă ţin şi în continuare de treaba asta.

Astăzi vă prezint o prăjitură răcoroasă, perfectă pentru canicula de afară. Se numeşte prăjitură cu iaurt, dar acest titlu nu spune prea multe despre ea, cred că mai corect ar fi fost “prăjitură cu iaurt, smântână şi pişcoturi”. Nu ar fi sunat însă la fel de bine. 🙂

Pentru realizarea ei m-am inspirat din revista “Click! Poftă bună!”, numărul 7 din iulie 2011. Împreună cu revista am primit şi nişte forme pentru budincă. Aştept cu nerăbdare numărul din august, când se oferă cadou forme din silicon pentru ouă sau clătite, în formă de răţuşcă, stea, fluture şi peşte. De-abia aştept să fac clătite în formă de fluture. :X

Bun, hai să trecem la reţetă, că v-am înnebunit cu atâtea detalii.

INGREDIENTE NECESARE

Pentru compoziţie: 1 pachet pişcoturi, 2 căni smântână (2 cutii X 200 ml smântână), o cană iaurt gras (cam 200-250 ml), 2 pliculeţe zahăr vanilat, 1 pliculeţ gelatină, 2-3 linguri zahăr

Pentru decor: o lingură cacao, 1 kiwi, 1 portocală, o pungă mică bezele albe

Preţ aproximativ ingrediente: 20-30 lei.

Dificultate: mică (în revistă scrie medie, dar cred că exagerează puţin)

Timp de preparare: 30-45 de minute

Număr porţii: 6-8

Citeste in continuare: Reţetă de weekend: Prăjitură cu iaurt

Mango Bengal Spice Chutney – Bart

De când am descoperit magazinul Coffee Tea Spice Corner mi-am promis că voi încerca măcar un produs din fiecare gamă propusă de ei şi m-am ţinut de cuvânt. V-am prezentat ceaiuri, am scris şi despre cafea iar astăzi vă voi povesti câte ceva despre un sos condimentat care mie îmi place foarte, foarte mult – Mango Bengal Spice Chutney de la Bart.

Fetele de la Clubul de Carte cumpărau de ceva timp condimente de la CTS Corner şi mi le-au recomandat. Am avut ocazia să gust şi acest sos, pentru prima dată, în ianuarie, la petrecerea de ziua mea – l-am încercat atunci împreună cu biscuiţi uşor săraţi şi mi-a plăcut la nebunie!

Citeste in continuare: Mango Bengal Spice Chutney – Bart

Cafea Belgian Praline – CTS Corner

Niciodata nu am fost un mare fan al cafelei. Am baut-o doar pentru efectele sale si nu pentru gust, care mi se parea mereu amar si neplacut. La un moment dat incepusem sa beau o ceasca de cafea in fiecare dimineata, impreuna cu prietenul meu, dar si atunci o amestecam cu mult zahar si lapte, ca sa nu mi se mai para atat de groaznica la gust.

Indiferent de marca de cafea incercata – am incercat si mai ieftine dar si unele mai scumpe- pur si simplu nu mi-a placut acel gust de cafea.

Citeste in continuare: Cafea Belgian Praline – CTS Corner

Mucenici – deliciul zilei

In fiecare an astept cu nerabdare 9 martie pentru ca sa pot sa servesc unul din dulciurile mele preferate: mucenici sau sfinti/sfintisori, cum le mai zicem noi in familie.

Din pacate nu stiu (si nici n-am incercat) sa-i fac singura, mereu i-am primit de la parinti/bunici si uneori am cumparat si din Carrefour (unde sunt chiar buni). Ii prefer pe cei mai zemosi, care seamana putin cu colacii polonezi, sau pe cei crocanti, cu mult miez de nuca si miere.

Citeste in continuare: Mucenici – deliciul zilei