Category: personal

Cu toţii avem dreptul de a fi fericiţi

Este important ca niciodată să nu ne considerăm mai prețioși decât suntem. Bineînțeles, este recomandat să ne iubim, să ne respectăm, și e absolut normal să ne considerăm pe noi înșine cei mai importanți, dar nu trebuie să trăim cu impresia că suntem sau ar trebui să fim pe planul întâi pentru toți cei din jur.

Nu putem avea așteptări ridicole de la familia, prietenii și cunoștințele noastre. Nu putem și nu trebuie să le cerem să-și trăiască viața în funcție de noi.

Citeste in continuare: Cu toţii avem dreptul de a fi fericiţi

Zâmbete din ultima săptămână

M-am gândit să culeg zâmbete și să le notez undeva, ca să nu uit. Ca să-mi reamintesc când mi-e greu că poți zâmbi și poți fi fericit și din nimicuri, și din întâmplări obișnuite, de zi cu zi. Nu sunt toate, bineînțeles, am încercat să nu le mai menționez pe cele legate de viața mea cu partenerul sau cele care se repetă (de exemplu Albert mă face să zâmbesc în fiecare zi…cum să nu zâmbești când vezi o ființă atât de drăgălașă?).

15.11.2011

Citeste in continuare: Zâmbete din ultima săptămână

Când trecutul seamănă cu viitorul

Am tot citit despre femeile și bărbații care-și aleg parteneri cât mai asemănători cu tații, respectiv mamele lor. Însă se vorbește mai puțin despre cei care încep relații noi cu persoane care sunt similare fizic foștilor parteneri.

Nu știu despre voi, dar eu am observat acest fapt în multe relații (în acest moment îmi amintesc de 3, dar cu siguranță e vorba de un număr mai mare). Am rămas chiar surprinsă să văd cât de mult pot semăna fostele prietene cu actualele. Și da, am văzut asta exclusiv la bărbați, dar asta nu înseamnă că femeile nu-și pot alege parteneri care să semene cu foștii, doar nu m-am întâlnit eu cu această situație. Ciudat e că acei cunoscuți nu realizează asemănarea, de obicei prietenii și cei din jur observă, dar mai mereu preferă să păstreze constatarea pentru ei, din jenă dar și respect pentru cel implicat.

Din câte am văzut, există două variante. Ori se alege o parteneră de aceeași vârstă (sau câțiva ani diferență), cu o înfățișare cât mai apropiată, ori se înclină spre o iubită mult mai tânără (chiar și cu 20, 30 de ani), care să semene cu fosta, atunci când era tânără. Aceste alegeri se fac fără cunoștință de cauză, pur și simplu acea persoană se simte mai atrasă fizic de imaginea cea mai apropiată de cea pe care au iubit-o la un moment dat.

Nu poate să nu mă mire această ciudățenie de-a noastră. În alegerea partenerului care să semene părinților noștri, înțeleg – ne iubim părinții, de cele mai multe ori îi idolatrizăm, ne dorim alături pe cineva exact la fel. Dar de ce mi-aș dori un partener care se semene cu fostul, atât timp cât e clar că ceva neplăcut s-a întâmplat în relație, de nu am reușit să o continuăm? Cea mai ușoară explicație este că încă mai există sentimente pentru acea persoană și dacă nu reușim să o mai avem lângă noi, atunci ne mulțumim cu “the next best thing”. Sau poate doar suntem atrași de persoane cu o anumită nuanță și lungime a părului, constituție, culoare și formă ochi, ș.a. Sau poate doar peste astfel de persoane dăm. Eu tind să înclin spre prima explicație, deoarece mi-e greu să cred că din atâtea persoane, alegem una cu atât de multe trăsături în comun încât ai putea crede că-s rude. Și dacă nu e vorba de asta, atunci de ce noua prietenă seamănă doar cu acea fostă, și nu cu alte foste din trecut? Sau poate foste dintre această fostă și actuala? E oare doar coincidență că noile partenere seamănă doar cu cea pe care am putea-o ușor cataloga ca “iubirea vieții lui”?

Citeste in continuare: Când trecutul seamănă cu viitorul

Albert la 2 ani

Albert împlinește astăzi, 10 noiembrie, 2 anișori. Nu mai este pui, însă e la fel de simpatic și drăgălaș, foarte cuminte, iubitor și deștept.

Ca și anul trecut, vă prezint câteva poze simpatice cu el, ca să vedeți ce frumos a crescut. 🙂

Începând cu 1.01.2011, Albert doarme în pat. Avem un pat (de o persoană) care nu e folosit, așa că l-a preluat, și după cum vedeți doarme foarte comod, uneori chiar și cu capul pe o pernă (de decor). Nu mereu îi place să stea și pe pătură, așa că o dă la o parte, iar eu, ca mama lui, trebuie să-i fac patul în fiecare dimineață.

Îi place la nebunie să ne plimbăm prin pădure. Aleargă, se joacă cu bețe (bineînțeles că le alege pe cele mai lungi și mai grele), adulmecă. După ce obosește vine și merge lângă noi, la pas…

 

…după cum se poate vedea și în poza din stânga, sus. Albert stă și la pozat – în dreapta sus eram în Bucium, ne plimbam pe platou (era ceață).

Citeste in continuare: Albert la 2 ani

Rendez-vous la SanGym

Vă povesteam în urmă cu ceva timp că obișnuiam să merg la sală cu prietenele sau sora mea. Am încercat două săli din Iași, Club Armony și Energym, și n-am avut de ce să mă plâng. Problema nu erau sălile, indiferent de preț, locație sau aparate, ci motivația mea. Însă mi-am dat seama că vreau să am o viață activă și sănătoasă, așa că am început să fac exerciții acasă, și mai nou, am reînceput să merg la sală.

Am găsit și secretul pentru a mă ține de sport și a nu găsi diferite scuze de a chiuli: mă duc împreună cu prietenul meu. Poate mi-ar fi mai simplu să merg la Armony, care este situată la 2 pași de serviciul meu și unde aș putea ajunge în pauza de masă sau la finalul programului, dar asta ar însemna să merg singură și cu siguranță nu m-aș ține de treabă. Așa că merg la SanGym, mereu însoțită de prieten. E prima noastră experiență de acest tip și chiar e distractiv.

Citeste in continuare: Rendez-vous la SanGym

Tulip şi La Vache Qui Rit

Sunt mofturoasă și pretențioasă când e vorba de mâncare. De mică sunt așa și de-a lungul timpului nu m-am schimbat prea mult. Nu mănânc cașcaval, brânzeturi, măsline, fructe de mare, nu suport decât carnea de pui, vită, porc și pește, nu-mi plac decât câteva tipuri de mezeluri, beau foarte rar lapte, nu-mi place ciorba de pui, de burtă, de pește, rădăuțeană (de fapt servesc cu plăcere doar ciorba de legume și cea de vită), nu mănânc drob, salată de icre, mi se face rău de la majoritatea prăjiturilor (în afară de cele de fructe sau cu cremă puțină și ușoară). Astea sunt doar o parte din alimentele care nu se regăsesc în dieta mea. În copilărie era și mai și. Nu mâncam decât supă strecurată (așa văzusem eu la sora mea și voiam și eu la fel), nu beam lapte deloc, nu suportam spanacul, urzicile, zacusca, pateul, iaurturile și multe altele. Nici nu e de mirare că la un moment dat am făcut și anemie, dacă mie nu-mi plăcea aproape nici un fel de mâncare.

Cu toate astea, au existat anumite produse care mi-au plăcut atât de mult încât am acceptat să le consum, servind însă numai acea marcă: pateul Tulip cu ciuperci și brânza topită La Vache Qui Rit. Dacă  mi se oferea alt pate sau altă brânză topită nu mâncam, voiam neapărat Tulip cu ciuperci sau La Vache Qui Rit. Nu numai că ele două m-au făcut să mănânc pate și brânză topită, dar se numărau și printre alimentele mele preferate.

Citeste in continuare: Tulip şi La Vache Qui Rit

Mic dejun cu dragoste

Nu sunt obișnuită să mă las pe mâna altora. Sunt acel gen de om independent, căruia îi place să facă totul singură. Nu-mi place să cer ajutor, nu-mi place să trimit pe altcineva să facă ceea ce am eu de făcut. Nu e neapărat ceva bun, asta arată și cât de încăpățânată și mândră sunt, uneori chiar e o calitate să fii în stare să ceri ajutorul cuiva.

Eu însă insist să arăt că sunt capabilă să mă descurc singură. Chiar și atunci când e vorba de cărat baxuri cu sticle de vin, deși aș putea ruga pe cineva să mă ajute, sau atunci când trebuie să iau ceva aflat pe un raft aflat la înălțime. Măcar nu mă bag acolo unde știu că nu mă pricep, cum ar fi la reparat mașina, calculatorul, sau diverse alte electronice. Altfel ar fi chiar dezastruos.

Însă, indiferent de felul meu de a fi, trebuie să recunosc că atunci când prietenul meu a insistat să-mi prepare și să-mi servească micul dejun, m-am simțit tare bine. M-am simțit apreciată, m-am simțit iubită, deși pe alocuri se arăta un pic de vinovăție că nu mi l-am preparat singură (what’s wrong with me?). De obicei nu mănânc nimic dimineața, dar acest mic dejun a mers tare bine la stomac. Și uite așa vezi ce mult contează chiar și aceste gesturi mici într-o relație sau pentru fericirea dintr-o zi.

Citeste in continuare: Mic dejun cu dragoste

Dor de weekend

Știți care e problema cu weekendurile prea faine? Că nu prea te mai bucuri de ziua de luni, de întorsul la servici și muncă, și tot ce îți dorești e să vină următorul weekend, pentru a afla ce surprize te așteaptă, ce activități vei întreprinde, cum te vei mai distra de această dată.

Pentru un weekend memorabil nici nu ai nevoie de foarte multe. Se pot organiza activități drăguțe și cu puțini bani, și împreună cu un grup de prieteni dar și fără, doar în cuplu (sau cu o prietenă), și pe vreme frumoasă, dar și pe una mohorâtă. Eu una prefer activitățile în aer liber și mai puțin weekendurile sau serile petrecute în mall, cluburi cu fum de țigară și diverși care se împing în tine, sau la cumpărături. Le țin minte mai bine, acestea sunt activitățile care mă fac să mă trezesc odihnită și fericită, fără să am vocea răgușită, portofelul gol sau să mă simt murdară de la țigări și aglomerație. Iar dacă afară e vremea bună…păi atunci nu găsesc nici o scuză ca să mă închid într-un spațiu în loc să mă bucur de razele soarelui și de frumusețea naturii.

Așa că, în acest weekend, cu sprijinul vremii însorite și a temperaturilor rezonabile, ne-am decis să vizităm Cetatea de Scaun a Sucevei și cu ocazia asta să vedem și Suceava și de ce nu, și Gura Humorului, că doar e aproape. La Gura Humorului am tot fost de-a lungul vremii (v-am și recomandat Casa Doamnei, situată la doar 2km), dar la Suceava am fost pentru prima dată.

Am făcut o mulțime de poze (ce bine e să ai aparatul tău foto, care să și meargă foarte bine 😛 ), ne-am plimbat, am făcut și un mic picnic pe malul unui râu din Gura Humorului; și Albert s-a distrat, s-a băgat puțin în apă, a alergat, a mâncat alături de noi.

Eh, și dacă tot a fost așa frumos, m-am gândit să mă apuc să fac o listă cu locuri care să fie apropiate de Iași, unde să putem să mai mergem în weekend. Ne mai descoperim și noi țara astfel. Dacă aveți sugestii, lăsați un comentariu vă rog. Mulțumesc! 🙂

  

  

Cetatea de Scaun a Sucevei

Citeste in continuare: Dor de weekend

Sport, sport, mai mult sport!

Unul din lucrurile pe care mi le propun pentru următorii ani este să-mi îmbunătățesc condiția fizică și să-mi modelez forma corpului. Nu am nevoie să slăbesc, trebuie însă să fac sport. Pentru sănătatea mea, pentru felul în care arăt, pentru mine.

Nu este ușor să-ți schimbi obiceiurile (mai ales cele proaste) și să-ți iei din timpul liber ca să faci câteva exerciții fizice. Mai ales că la început nici nu este tare plăcut, fiind obositor și dureros încă din primele minute. Însă dacă îți dorești să-ți schimbi viața în bine, vrei să arăți frumos și să fii mai sănătos, atunci trebuie să depui puțin efort.

De-a lungul anilor am încercat să devin mai activă. Am mers la aerobic sau fitness cu prietene, am dansat, am mers pe bicicletă, atât în natură, cât și în casă, pe cea ergonomică, am făcut exerciții fizice acasă, dar niciodată nu m-am ținut de ele. Acum îmi propun din nou să mă schimb. Dacă voi reuși sau nu, depinde doar de mine. Mă simt de parcă aș renunța la un viciu; de fapt în cazul meu sedentarismul chiar este un viciu.

Deși anotimpul care vine nu este chiar propice plimbărilor și sportului în aer liber, voi încerca să nu bag de seamă frigul, și să merg până la servici și înapoi pe jos. Măcar în luna noiembrie. Din experiență proprie știu că mersul pe jos, atât de banal și ușor, ajută mult la modelarea corpului. În timpul unei veri din adolescența mea, îmi petreceam timpul cu iubitul meu mergând pe jos. Ne plimbam prin parcuri, pe străzi, prin oraș, câteva ore bune în fiecare zi. Eu n-am remarcat nici o schimbare atunci, însă la sfârșitul verii multe prietene au admirat picioarele mele frumoase și coapsele subțiri și ferme. Cred că în acea vară am făcut cel mai mult sport, deși nici nu simțeam, fiind prea absorbită de dragostea și atenția pentru partener.

Tot pentru sport, am achiziționat din Decathlon un aparat pentru tonifierea și dezvoltarea mușchilor aductori, pectorali, bicepși și tricepși (Body Power II). A costat doar 25 lei și deja pot spune că sunt foarte mulțumită. Despre acesta vă voi povesti mai multe într-un articol viitor.

În afară de mers pe jos și exercițiile cu Body Power II, încerc să parcurg zilnic câte 5km la bicicleta ergonomică, și să fac și câteva serii de abdomene.

Este posibil să mergem și la o sală de fitness dar deocamdată exercițiile pe care le fac singură sunt suficiente. La acestea se adaugă mers pe jos și în weekend, prin parcuri sau chiar drumeții în pădure, dans (ador să dansez), treburi casnice, plimbări și joacă cu Albert.

Citeste in continuare: Sport, sport, mai mult sport!