Category: diverse

Mouse Doctor

După 3 luni și aproximativ 100 de ouă Kinder cumpărate, am reușit să completez seria Mouse Doctor. E prima dată când reușesc să strâng toate jucăriile dintr-o colecție, și nu orice colecție, ci una care mi-a plăcut enorm, cu figurine șoricei doctori.

Din colecțiile Kinder mie îmi plac figurinele, nu mașinile sau jucăriile care se construiesc. Pe acelea le dau unor prieteni, care sunt și ei amatori de colecționat. În afară de șoriceii doctori am mai păstrat doar figurinele animale din colecția Natoons (mai am nevoie de o gorilă și un crocodil și o completez și pe aceea) și figurinele Sporty Animals (deși nu prea mă dau în vânt după ele, cred că le voi dărui prietenilor mei). Citeste in continuare: Mouse Doctor

Schimbarea actului de identitate

De ziua mea am primit un frumos cadou: mi-a expirat cartea de identitate. Așa că m-am pregătit sufletește ca să mă duc să mă înghesui, să mă împing, să pierd câteva ore bune pentru a-l schimba. Fusesem cu mama mea anul trecut și știam la ce să mă aștept. Iar în septembrie își schimbase și prietena mea buletinul și era la fel de multă nebunie.

Însă se pare că din septembrie și până acum lucrurile s-au mai schimbat. În bine. Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași are site, unde se găsesc toate informațiile necesare și-n plus, se pot face programări online. Îți alegi o zi (înainte de data de expirare altfel primiți amendă), un interval orar disponibil și ai scăpat de statul la coadă pentru luat bilet de ordine și așteptat la rând.

Citeste in continuare: Schimbarea actului de identitate

Lucruri complicate

Știți ce este tragic? Că dacă într-un cuplu un partener îl înșală pe celălalt, mai întâi află toți prietenii și eventual tot cartierul, și doar pe urmă, cu puțin noroc, află și cel încornorat.

Nici nu știți cât de repede circulă vorba, și curios e că tocmai bărbații transmit vestea cel mai bine. Ei sunt și cei care umblă mai mult pe afară, uneori la orele nopții, așa că văd mai multe. Au și mai mulți cunoscuți, cunoscuți care au și ei cunoscuți, și ce mai, bărbații bârfesc. Sau se informează reciproc. Și bărbații spun femeilor iar acestea le spun prietenelor lor. Așa că secretele nu pot fi ascunse prea bine, mai ales în cartiere cu mulți tineri. Secrete de orice tip, nu doar infidelități.

Citeste in continuare: Lucruri complicate

La cumpărături

În străinătate dacă produsul pe care vrei să-l cumperi prezintă chiar și cele mai mici defecte, ți se oferă un discount. Lipsește un nasture sau doar e descusut? 10% reducere, oferit din start sau la întrebarea clientului.

Pe Strawberry, site de cosmetice și parfumuri, produsele cu ambalaj deschis intră automat la reduceri. 5 %, 10%, poate mai mult.

Pe eMag la fel. Produsele cu ambalaj deschis, care eventual prezintă și zgârieturi fine pe suprafețele lucioase, sunt încadrate la “resigilate” și sunt oferite cu reduceri destul de mari, chiar și de 17%. Deci și în România se poate, numai că nu în magazinele fizice. Citeste in continuare: La cumpărături

Întrebare

De-a lungul timpului am primit sau cumpărat bijuterii cu cristale Swarovski, la 10-20 lei, de la târgurile handmade sau din magazine, precum și bijuterii cu cristale Swarovski cumpărate de la fabrica din Austria sau din magazinul specializat din Iași, dar la prețuri de câțiva zeci de euro. Întrebarea mea e: care e diferența dintre ele?

Nu prea văd cum se pot vinde cristale Swarovski la 1 leu bucata sau chiar mai ieftine (din magazinele cu materiale pentru handmade), când în fabrică sau magazinul specializat ele sunt mult mai scumpe. Este vorba de imitații, deși toți care le folosesc se laudă că sunt autentice și pun mare preț pe acest detaliu? Sunt de calitate mai slabă? Care este explicația?

Citeste in continuare: Întrebare

Târg handmade Uniqorner la TeaSpot Cafe

Tineri designeri români din toată ţara îşi vor expune spre vânzare hainele şi accesoriile în cadrul singurului târg de acest gen din Sibiu, în perioada 2-4 decembrie 2011, pe strada Tribunei 33. Spaţiul va fi îmbogăţit cu aranjamente florale şi de Crăciun, într-un cadru cu note de jazz şi scorţişoară unde se găsesc şi se pot sorbi peste 50 de tipuri de ceaiuri calde.

Colţul unic, aşa cum e denumit de către organizatori, îşi va primi vizitatorii începând de vineri dimineaţă, 2 decembrie. Fiecare femeie ce-i va trece pragul târgului Uniqorner are şansa să primească un cadou special din partea expozantelor iar la sfârşit se vor premia patru norocoase cumpărătoare.

Printre expozantele Uniqorner sunt: Diana-Ribana (Sibiu), Mademoiselle (Cluj-Napoca), Coup de Foudre (Bucureşti), Rue des Trucs (Iaşi), Vika Gorenco (Bucureşti), Utopic Art (Bucureşti), Astrid Tirlea (Oradea), Adelina Balut (Sighişoara), Delavy (Bucureşti), Radical (Sebeş Alba) şi alţii. Citeste in continuare: Târg handmade Uniqorner la TeaSpot Cafe

Prostii din dragoste

Știm cu toții că dragostea e oarbă și că deseori ne împinge să facem diverse prostii, mai copilărești sau mai grave. Sub îndemnul iubirii suntem tentați să luăm niște decizii care ne vor urmări întreaga viață și problema e că nu ne poate opri nimeni, în afară de noi înșine, iar noi suntem prea îmbătați de amor ca să ne mai gândim la consecințe. Interesant e că de multe ori nu suntem influențați de iubiții noștri să procedăm astfel, ci o facem după capul nostru, pentru a face o surpriză sau pentru a ne demonstra dragostea.

Dintre prostioarele pe care nu le vom mai găsi amuzante în viitor, când relația nu mai există:

  • tatuaj cu numele partenerului, date semnificative pentru relație
Ești marcat. Cum să mai uiți de dezamăgiri din dragoste, cum poți să începi fără probleme o nouă relație, când tu ai scris permanent pe tine numele fostului? Tot ce poți să faci este să strângi bani pentru îndepărtarea tatuajului și să suporți durerea fără să te plângi, știind că ți-ai făcut-o cu mâna ta.
  • donații făcute ei/lui

Altă mare prostie. Înțeleg dragostea, înțeleg că în acele momente nu există persoană pe lumea asta în care să ai mai mare încredere. Sunt conștientă că există și posibilitatea ca tu să oferi acele bunuri fiind convins că vor fi tot în proprietatea ta, pentru că urmează o nuntă. Poate din motive legale/financiare, nu poți fi tu proprietarul în acte, și atunci alegi să le oferi celui drag. Explicații există, însă trebuie luat în considerare că nunta se poate anula sau poate urma un divorț. Și nu toți sunt atât de cinstiți încât să-ți ofere înapoi ceea ce tu ai oferit. Eu personal aș prefera să dau unei rude apropiate acele bunuri, dacă nu există altă posibilitate. Adică mamei mele, tatălui meu, surorii mele. Da, și cu aceștia te poți certa, dar dacă ai avut în general o relație bună cu ei, te-au ajutat, te-au susținut mereu, atunci cred că mai degrabă poți avea încredere în sânge din sângele tău decât în partener.

Citeste in continuare: Prostii din dragoste

Un BlogJuan romantic

Poate ați auzit până acum de concursul BlogJuan – se caută bărbații romantici sau amuzanți ai blogosferei. Fac și eu parte din juriu, alături de alte 62 de bloggerițe, iar acum, aproape de final, a trebuit să-mi aleg preferatul din cei 10 finaliști: 5 romantici și 5 amuzanți.

Am crezut că va fi mai ușor, asta până când am realizat că nu cunosc pe niciunul din cei 10 finaliști. Așa încât m-am decis întâi pe o anumită tabără – am ales-o pe cea a romanticilor, și apoi am citit articolele cu care au participat la concurs cei 5. Câștigătorul pentru mine a fost Alex Dima.

Citeste in continuare: Un BlogJuan romantic

Exerciţii pentru îmbunătăţirea memoriei

Mereu am fost interesată de metode de îmbunătățire a memoriei, mai ales în adolescență când aveam de învățat cărți întregi pentru examenele la biologie, istorie sau română. Măcar la matematică conta mai mult exercițiul decât memorarea “cuvânt cu cuvânt”.

Știu o mulțime de recomandări despre cum poți să-ți exersezi memoria și m-am gândit să împărtășesc o parte cu voi. Mi se pare foarte important să ne stimulăm mintea zi de zi, să nu existe zi în care să nu o punem puțin la încercare. În afară de micile exerciții de mai jos, foarte bun pentru memorie este și Omega 3, de care v-am mai vorbit. Acesta ajută la buna funcționare a creierului, scade riscul inflamațiilor, este asociat îmbunătățirii abilităților cognitive și previne problemele de memorie. Mai mult, protejează sistemul nervos împotriva bolilor degenerative, cum ar fi Alzheimer.

Citeste in continuare: Exerciţii pentru îmbunătăţirea memoriei