La Cărturești se găsesc mai multe sortimente de ceai cu jeleuri și mereu am fost curioasă cum sunt, dar nu știu cum se face că n-am cumpărat niciodată vreunul și nici nu l-am găsit disponibil pentru a-l servi la ceainăria din magazin. Noroc de sora mea care mi-a făcut cadou ceaiul Jelly Hearts, cu jeleuri în formă de inimă; când l-am văzut în punguță de-abia am așteptat să-l servesc.

Jelly Hearts este o infuzie de fructe, ce conține jeleuri în formă de inimă, hibiscus, soc, stafide, bucăți de kiwi, flori de nalbă albastră, aromă de portocale roșii și lychee. Pentru preparare se aduce apa la temperatura de fierbere, se adaugă 3 lingurițe de ceai/cană și se lasă la infuzat timp de 5-10 minute.

Parfumul ceaiului este fructat, intens, acrișor – se simte aroma de soc și de portocale roșii. Gustul este unul concentrat, puternic de portocale roșii, acrișor ca un compot de fructe. Citeste in continuare: Infuzie de fructe Jelly Hearts – Casa de Ceai