Nu mai citisem posturile vechi de foarte mult timp. Sunt scrise si uitate acolo, in arhiva blogului, pastrand amintirile mele, gandurile si trairile din acel moment. Asta pana cand Addicted s-a gandit sa mai “rasfoiasca” blogul, lasand si cateva comentarii la care am dorit sa raspund, insa pentru a o face asa cum trebuie, a trebuit mai intai sa recitesc articolul in cauza. Si asa mi-am amintit de multe. De cum eram acum un an, cum eram acum 2 ani. Am realizat cat de mult m-am schimbat, cat de mult s-a transformat acest blog. Parca e scris de doua sau chiar trei persoane diferite, fiecare avand alte pasiuni, alte aspiratii si curaj mai mult sau mai putin.

Am crezut in mod gresit ca atunci scriam foarte mult despre moda. Dar am uitat cat de multe articole personale scriam. Cat de mult povesteam de viata mea de zi cu zi, de lucrurile care m-au suparat sau m-au bucurat, de oamenii pe care ii intalneam. Asa ca m-am intrebat de ce nu mai fac asta in mod curent. De ce trec saptamani fara sa am un articol din categoria personal (in afara de lepse bineinteles).

Citeste in continuare: Personal vs impersonal