Tag: iubire

Norocul meu

Știți care e norocul meu? Știți de ce reușesc să mă descurc, să nu mă autodistrug, să reușesc să trec peste toate? Știți de ce sunt o persoană atât de puternică, deși pe dinafară par fragilă?

Datorită părinților mei. Datorită prietenilor mei. Datorită acelor persoane care mereu mi-au spus că sunt deșteaptă, că sunt frumoasă, că sunt muncitoare, că pot reuși orice îmi propun. Nu notele bune de la facultate, nu rezultatele bune m-au determinat să trec (măcar parțial) de neîncrederea în mine și în ceea ce pot face, ci ei, acele persoane cu suflet mare, datorită cărora acum trăiesc, sunt sănătoasă, fericită și mulțumită de mine, așa cum sunt eu. Nu aș dori să fiu altcineva, nu aș vrea să fiu o altă fată, chiar de e vorba de una mai frumoasă, mai harnică, mai inteligentă. Nu, mă iubesc așa cum sunt, datorită lor.

Așa cum ei m-au încurajat, au fost și persoane care m-au descurajat. Dacă nu aveam deja o fundație solidă de încurajări, de vorbe bune, de iubire, dacă aș fi avut un psihic slab, acum aș fi fost fie anorexică sau bulimică, fie depresivă, fie la pământ sau în prag de sinucidere. Citeste in continuare: Norocul meu

Din dragoste sau obligație?

Nu sunt adepta milogirii. Nu mă rog de cineva pentru ceva, indiferent cât de mult îmi doresc acel lucru. Sunt și foarte mândră din fire, dar mă și gândesc că dacă omul vrea să-mi ofere acel ceva, o să mi-l dea, iar dacă nu, există două posibilități: ori nu-l primesc ori îl primesc din milă și saturație, și astfel nu mă voi bucura de acel ceva. Așa că, ce rost are?

În această categorie intră și căsătoria și copiii, cele două mari dorințe ale majorității femeilor. Adevărul e că nici nu am fost eu genul de fată care să viseze la nunta ei, la rochia de mireasă și la cum o să aibă ea grijă de copii, ba mai mult, până acum vreo 5 ani nici nu-mi doream copii, sau voiam doar unul și atât. Dar chiar dacă mi-aș fi dorit la nebunie aceste două lucruri, tot nu l-aș fi presat pe prietenul meu să mi le ofere. Nu i-am făcut apropouri, nu i-am propus, nu am tot vorbit despre subiectul ăsta. Pentru că nu mi se pare corect și mai ales, nu mi se pare o idee bună pe termen lung.

Căsătoria și copiii sunt un mare pas în viața unui om. Este necesar să te hotărăști de unul singur că ți le dorești, trebuie să fii foarte sigur de asta, dacă nu pentru binele tău și al partenerului, atunci pentru copii. Ca să nu sufere ei din cauză că tu ești impulsiv sau cedezi la rugămințile/șantajul emoțional al celui de lângă tine.

Citeste in continuare: Din dragoste sau obligație?

Am nevoie de el

Mă consider o fată independentă. Câștig proprii mei bani, mă întrețin singură, sunt capabilă să merg în diverse locuri singură și să mă descurc. Sunt sigură că și majoritatea dintre voi sunteți la fel pentru că timpurile în care trăim nici nu ne oferă alte variantă. Suntem pe cont propriu și mie una îmi place.

Însă există și momente când am nevoie de un bărbat lângă mine. Până pe la 19 ani acesta era tata. Știam că dacă se întâmplă ceva și eu nu mă pot descurca, atunci îl pot suna pe el și va rezolva problema. Dacă aveam nevoie urgent de bani, dacă se întâmpla să am o defecțiune la mașină, dacă trebuia să vină cineva să mă ia cu mașina, atunci știam că mă pot baza pe tatăl meu.

Citeste in continuare: Am nevoie de el

Când trecutul seamănă cu viitorul

Am tot citit despre femeile și bărbații care-și aleg parteneri cât mai asemănători cu tații, respectiv mamele lor. Însă se vorbește mai puțin despre cei care încep relații noi cu persoane care sunt similare fizic foștilor parteneri.

Nu știu despre voi, dar eu am observat acest fapt în multe relații (în acest moment îmi amintesc de 3, dar cu siguranță e vorba de un număr mai mare). Am rămas chiar surprinsă să văd cât de mult pot semăna fostele prietene cu actualele. Și da, am văzut asta exclusiv la bărbați, dar asta nu înseamnă că femeile nu-și pot alege parteneri care să semene cu foștii, doar nu m-am întâlnit eu cu această situație. Ciudat e că acei cunoscuți nu realizează asemănarea, de obicei prietenii și cei din jur observă, dar mai mereu preferă să păstreze constatarea pentru ei, din jenă dar și respect pentru cel implicat.

Din câte am văzut, există două variante. Ori se alege o parteneră de aceeași vârstă (sau câțiva ani diferență), cu o înfățișare cât mai apropiată, ori se înclină spre o iubită mult mai tânără (chiar și cu 20, 30 de ani), care să semene cu fosta, atunci când era tânără. Aceste alegeri se fac fără cunoștință de cauză, pur și simplu acea persoană se simte mai atrasă fizic de imaginea cea mai apropiată de cea pe care au iubit-o la un moment dat.

Nu poate să nu mă mire această ciudățenie de-a noastră. În alegerea partenerului care să semene părinților noștri, înțeleg – ne iubim părinții, de cele mai multe ori îi idolatrizăm, ne dorim alături pe cineva exact la fel. Dar de ce mi-aș dori un partener care se semene cu fostul, atât timp cât e clar că ceva neplăcut s-a întâmplat în relație, de nu am reușit să o continuăm? Cea mai ușoară explicație este că încă mai există sentimente pentru acea persoană și dacă nu reușim să o mai avem lângă noi, atunci ne mulțumim cu “the next best thing”. Sau poate doar suntem atrași de persoane cu o anumită nuanță și lungime a părului, constituție, culoare și formă ochi, ș.a. Sau poate doar peste astfel de persoane dăm. Eu tind să înclin spre prima explicație, deoarece mi-e greu să cred că din atâtea persoane, alegem una cu atât de multe trăsături în comun încât ai putea crede că-s rude. Și dacă nu e vorba de asta, atunci de ce noua prietenă seamănă doar cu acea fostă, și nu cu alte foste din trecut? Sau poate foste dintre această fostă și actuala? E oare doar coincidență că noile partenere seamănă doar cu cea pe care am putea-o ușor cataloga ca “iubirea vieții lui”?

Citeste in continuare: Când trecutul seamănă cu viitorul

10 ani

10 ani de când suntem împreună. 10 ani de când te iubesc. La mulţi ani! :X :*

 

P.S. Facebook a vrut să se asigure că nu uităm de aniversarea noastră, întâi cu acest banner de mai jos, apoi cu un reminder la Upcoming Events, pus cu câteva zile înainte. 🙂

Citeste in continuare: 10 ani

Iubeşte-te mai mult!

În ultima săptămână am dat un examen online la un obiect pe care îl mai făcusem la master, şi anume Negocierea în afaceri. De data asta am trecut însă prin alte capitole, pe care nu s-a pus accent în timpul masterului, dintre care unul mi-a atras atenţia în mod deosebit.

Capitolul Iubeşte-te mai mult face parte din tema 1 a cărţii domnului profesor Prutianu “Comunicare şi negociere în afaceri“, numită Antrenamentul abilităţilor sociale.

Citeste in continuare: Iubeşte-te mai mult!

9 ani

Acum exact 9 ani ma duceam la scoala si acceptam, oficial, sa fiu prietena lui. Desi eram colegi de 2 ani, ne-am cunoscut mai bine in aprilie, in cadrul unei excursii la Baile Felix, si dupa acea excursie ne-am indragostit unul de celalalt. Insa de-abia in iunie am facut totul oficial, pentru ca eu am vrut neaparat sa fiu intrebata si sa am si timp de gandire. Deh, mofturi de adolescenta. 🙂

Citeste in continuare: 9 ani