Tag: sortimente de ceai

Amestec de ceai verde și alb Eternal Life – Arta Ceaiului

Amestec de ceai verde si alb Inițial mă gândeam să-mi prepar un ceai de fructe pentru dimineața de duminică, dar mi-au căzut ochii pe Eternal Life de la Arta Ceaiului și am zis că pentru o dimineață liberă este mult mai potrivit un ceai deosebit, un amestec de ceai verde și ceai alb, decât o obișnuită infuzie de fructe.

Eternal Life nu conține doar ceai verde și ceai alb, ci și rădăcină Jiaogulan, flori de iasomie, arome, albăstrele, bucăți de coacăze roșii/negre, bucăți de pere. Iar ceaiul verde și alb din compoziție reprezintă un mix de ceaiuri Gunpowder, China-Seng Cha, Wu Lu, Ming Mee. O minunăție.

Pentru preparare se adaugă 2-3 grame (o linguriță)/250 ml de apă la 90 grade Celsius și se lasă la infuzat timp de 2-3 minute.

Nu sunt un mare fan al ceaiului verde, dar Eternal Life mi-a plăcut. Are un parfum deosebit de pere și iasomie, gustul este concentrat, predominant de ceai verde, iasomie și pere. Apropo, ador perele. Poate de asta mi-a și plăcut așa mult acest ceai. Citeste in continuare: Amestec de ceai verde și alb Eternal Life – Arta Ceaiului

Ceai alb Pai Mu Tan – Sonnentor

Deși este cred cel mai întâlnit tip de ceai alb de pe piață, rareori am avut șansa să încerc un Pai Mu Tan. De aceea am și vrut să încerc sortimentul de la Sonnentor, ceai alb la vrac, certificat ecologic.

Pentru preparare se adaugă o linguriță de ceai/cană, se folosește apa la temperatura de 80°C și un timp de infuzie de 2-3 minute. Rezultatul este un ceai colorat delicat, într-un auriu deschis.

Ceaiul are un gust concentrat și intens, ușor vegetal și dulceag. Parfumul este subtil și plăcut. Mi se pare a fi ușor cremos, iar aftertaste-ul este lung, dulceag. L-aș descrie ca un ceai elegant, relaxant, ideal pentru după-amiază sau o pauză la servici. Din punctul meu de vedere nu necesită îndulcire, mierea sau zahărul i-ar răpi din aroma sa naturală, dar acum depinde și de cum v-ați obișnuit să serviți ceaiul.

Citeste in continuare: Ceai alb Pai Mu Tan – Sonnentor

Ceai bio din boboci de trandafir – Sonnentor

Iubesc trandafirii. Ador dulceața de trandafiri. Prin urmare eram chiar curioasă să gust ceaiul din boboci de trandafir de la Sonnentor, să văd dacă are un gust concentrat sau prezintă doar o aromă subtilă de trandafiri. Și nu am fost dezamăgită, Sonnentor mi-a mai demonstrat odată că oferă produse de calitate.

Cutia conține 30 grame de boboci de trandafir – delicați, micuți, rozalii. Sunt atât de frumoși încât pot fi puși într-o vază, ca decor. Am preparat un ceainic de 600 ml – am folosit apă fierbinte și cam 2-3 lingurițe de ceai, cu un timp de infuzie de 5-10 minute. Am fost încântată să descopăr un parfum și un gust floral intens, e ca și cum aș bea dulceață de trandafiri, cu avantajul că nu este atât de dulce. Eu una nu aș mai adăuga miere sau zahăr, dar sunt și obișnuită să beau ceaiul simplu, acum mi se pare ciudat să mai adaug îndulcitori – îmi da impresia de grețos de dulce.

Citeste in continuare: Ceai bio din boboci de trandafir – Sonnentor

Ceai alb White Peony/Bai Mu Dan – Canton Tea

Oricât mi-aș dori eu să găsesc ceaiuri calitative peste tot, trebuie să recunosc că nimic din ce am mai băut nu se compară cu ceaiurile de la Canton Tea. Cu toate acestea, nu știu dacă ar fi cu adevărat apreciate de orice băutor de ceai. Depinde și ce tipuri de ceai îți plac, de la ce firme, dacă bei ceai de plăcere sau de nevoie. De exemplu iubitorii de ceaiuri de fructe nu ar fi satisfăcuți de oferta Canton Tea, în schimb cei de ceai alb, verde, pu-erh, oolong sau negru (nearomat) cred că și-ar schimba cu totul percepția asupra a ce este ceaiul și mai ales asupra gustului.

Nu vă spun doar așa, White Peony chiar m-a făcut să mă îndrăgostesc de ceaiul alb. De mult timp nu am mai servit un ceai atât de elegant, parfumat și intens, care să-mi creeze o stare de bine. O să-mi spuneți că exagerez, însă când am început să-l servesc chiar am uitat de toate grijiile și m-am concentrat asupra gustului său minunat.

Pentru a crea o atmosferă plăcută și elegantă, am adăugat pe masa de servire a ceaiului și un ghiveci cu begonii roz, iar ceaiul l-am preparat și servit în noul meu set de ceai din fontă, primit cadou de la Kroko și Raluca. Era cam ultimul tip de ceainic care îmi lipsea, așa că m-am bucurat mult când l-am primit și vreau să le mulțumesc și aici prietenilor mei pentru acest frumos cadou. 🙂 Citeste in continuare: Ceai alb White Peony/Bai Mu Dan – Canton Tea

Infuzie de fructe Jelly Hearts – Casa de Ceai

La Cărturești se găsesc mai multe sortimente de ceai cu jeleuri și mereu am fost curioasă cum sunt, dar nu știu cum se face că n-am cumpărat niciodată vreunul și nici nu l-am găsit disponibil pentru a-l servi la ceainăria din magazin. Noroc de sora mea care mi-a făcut cadou ceaiul Jelly Hearts, cu jeleuri în formă de inimă; când l-am văzut în punguță de-abia am așteptat să-l servesc.

Jelly Hearts este o infuzie de fructe, ce conține jeleuri în formă de inimă, hibiscus, soc, stafide, bucăți de kiwi, flori de nalbă albastră, aromă de portocale roșii și lychee. Pentru preparare se aduce apa la temperatura de fierbere, se adaugă 3 lingurițe de ceai/cană și se lasă la infuzat timp de 5-10 minute.

Parfumul ceaiului este fructat, intens, acrișor – se simte aroma de soc și de portocale roșii. Gustul este unul concentrat, puternic de portocale roșii, acrișor ca un compot de fructe. Citeste in continuare: Infuzie de fructe Jelly Hearts – Casa de Ceai

Ceai verde Cucumber Mint în ceainic Pugg – TeaForte

Săptămâna trecută nu eram într-o stare prea bună, mă simțeam tristă fără motiv, nu aveam chef de nimic. Și într-o după-amiază mă sună curierul să-mi spună că are un colet pentru mine…când colo primisem de la TeaForte un cadou foarte drăgălaș, exact ceainicul Pugg pe care mi-l doream și un sortiment de ceai verde cu mentă și castravete (știți ce mult îmi place ceaiul verde cu mentă!). Dintr-o dată mi-a trecut starea aia nasoală, o astfel de surpriză chiar mi-a făcut mult bine, mi-a ridicat moralul.

În weekend am reușit să testez ceainicul și ceaiul și astfel acum pot reveni cu un mic review. Să vă spun mai întâi despre ceainicul Pugg. Eu am varianta pe galben, dar mai este în stoc și pe verde. Are o capacitate de 700 ml, prezintă infuzor metalic. Este foarte ușor de folosit, sistemul de turnare este bun, nu picură ceai pe lângă. Și bineînțeles prezintă și calitatea că este incredibil de drăgălaș și modern. Mi-l și imaginez într-o bucătărie ultramodernă, cu un design minimalist.

Citeste in continuare: Ceai verde Cucumber Mint în ceainic Pugg – TeaForte

Big Dragon Pearls – CTS Corner

Zilele trecute am făcut puțină ordine printre punguțele cu ceai și am găsit acest sortiment, de care uitasem complet. A fost cumpărat cu un an în urmă și de-abia acum îl degust pentru prima dată.

Big Dragon Pearls sunt practic bile de ceai verde. De pe ctscorner.ro aflăm că este realizat din cele mai bune frunze și boboci proaspăt recoltați, fiind un ceai verde chinezesc exotic. Este rulat manual în perle mari, fiind delicat, proaspăt și dulce.

Citeste in continuare: Big Dragon Pearls – CTS Corner

Ceai rosu Winter Chai – Tea Forte

Winter Chai face parte din cutia Warming Joy Tea Petite Ribbon, colecția toamnă-iarnă Warming Joy Tea Collection (ediție limitată). Poate ar fi trebuit să-l păstrez pentru prima zăpadă, dar nu am mai avut răbdare. Mi-era poftă de un ceai care să mă încălzească și să mă pregătească pentru somn.

Ingredientele sale sunt: rooibos, scorțișoară, rădăcină de ghimbir, lemongrass, cardamom, bucăți de vanilie și arome naturale. Pentru preparare, se folosește apă la temperatura de 100 grade Celsius și un timp de infuzie de 3-5 minute.

Citeste in continuare: Ceai rosu Winter Chai – Tea Forte

Ceai oolong Organic Osmanthus Oolong – CTS Corner

Sper că nu vă plictisesc prea tare cu aceste descrieri de ceai oolong, știu că nu este un ceai foarte popular (încă) și că puține persoane au reușit să-l încerce până acum. Dar sper că poate astfel vă fac curioși și poate, atunci când veți avea ocazia, veți dori să-l gustați.

Organic Osmanthus Oolong este un nou sortiment de oolong adus la CTS Corner. Ingredientele sale sunt ceai oolong și flori de Osmanthus 10%.

Citeste in continuare: Ceai oolong Organic Osmanthus Oolong – CTS Corner