Sunt carti care au capacitatea de a-mi schimba starea de spirit, au puterea de a ma face sa traiesc pentru cateva clipe sau chiar ore emotiile personajelor. “Verisoara mea Rachel” este o astfel de carte. Cand m-am apropiat de final si am inceput sa ghicesc ce va urma, am intrat intr-o stare chiar ciudata, am devenit tacuta, melancolica, chiar trista, de parca acele evenimente mi s-ar fi petrecut mie, si nu personajului principal, Philip. Astfel de carti raman mereu in sufletul meu, ca un prieten bun caruia i-am destainuit din gandurile mele cele mai ascunse. Chiar si peste zile intregi ma voi gandi la aceasta carte, voi regreta ca am terminat-o, ca nu mai am file de citit. Dar sper ca pana atunci sa-mi gasesc un alt prieten bun, o alta carte la fel de buna.

Citeste in continuare: Verisoara mea Rachel – Daphne du Maurier