Mereu am fost mândră de sprâncenele mele. Le consider frumoase, au o formă ok, nu sunt prea subţiri. Şi datorez acest lucru surorii mele care m-a dus la salon pentru primul pensat şi astfel m-a obişnuit să apelez la profesionişti. Nu zic, poate m-aş fi descurcat şi singură să le dau o formă, deşi am încercat şi nu m-am priceput. Dar la fel de posibil e să-mi fi stricat sprâncenele din adolescenţă, aşa cum au păţit câteva prietene de-ale mele, care acum, la 20 şi ceva de ani au în loc de sprâncene nişte chestii subţiri şi vor rămâne cu acele chestii subţiri toată viaţa, pentru că părul nu mai vrea să mai crească.

Un aliat pentru aceste cazuri nefericite, dar şi pentru sprâncenele cu formă frumoasă, este folosirea creionului pentru sprâncene. Acesta poate ajuta la îmbogăţirea şi rafinarea formei sprâncenelor. Eu însă am apelat la altceva, şi anume la vopsirea sprâncenelor. Şi apelez tot la profesionişti, pentru că nu vreau să mă trezesc cu surprize neplăcute.

Citeste in continuare: Sprâncene (mai) frumoase