Daca tot e weekend si avand in vedere ce saptamana ma asteapta (o gramadaaa de lucru) am zis sa ma rasfat cu un film. Mai exact o comedie, in compania unei persoane deosebite, Roxana. ­čÖé

“You Again” este despre o tanara, Marni, care descopera ca fratele ei se casatoreste cu fata care a terorizat-o in liceu. La inceput asteapta ca Joanna sa-si ceara scuze pentru trecut, dar atunci cand aceasta refuza, isi propune sa ii dezvaluie fratelui ei cu ce persoana vrea sa se casatoreasca. In acelasi timp si mama lui Marni descopera ca are un trecut comun cu matusa Joannei, Ramona. Cele doua fusesera cele mai bune prietene pana cand invidia si gelozia le-a despartit.

In acest film joaca o multime de actori cunoscuti. In primul rand o voi mentiona pe formidabila Betty White, pe care o ador! Replicile ei din film au fost cele mai hazlii iar finalul filmului…grozav! O veti recunoaste cu siguranta pe Jamie Lee Curtis si pe Sigourney Weaver si de asemenea pe Kristen Bell, Victor Garber (din serialul Alias), Kristin Chenoweth (Pushing Daisies, Glee), Patrick Duffy (Dallas) si Kyle Bornheimer (Worst Week).

Ce mi-a placut la acest film este ca nu e doar o comedie, o ora si jumatate in care sa razi si sa te distrezi, ci chiar ridica anumite probleme. Cum te comporti atunci cand esti pus fata in fata cu o persoana care ti-a facut foarte mult rau? Te razbuni, ignori, astepti scuze? Iar daca tu ai facut rau cuiva, cum procedezi atunci cand te intalnesti cu acea persoana? Ii ceri scuze, te faci ca nu mai stii despre ce e vorba, astepti ca problema sa treaca de la sine?

Am avut si eu parte, probabil ca multi dintre voi, de persoane care mi-au gresit si care au ales ca in loc de explicatii si scuze, sa dispara pur si simplu. Chiar foarte recent, o prietena a facut ceva ce putea sa ma afecteze foarte mult iar in loc sa-mi ofere niste explicatii, a preferat sa se ascunda. Va spun ca nu aceasta este solutia. Cel mai bine e sa faci pace, sa-ti expui punctul de vedere si, daca ai gresit, sa-ti ceri scuze.

Va recomand acest film, mie mi-a placut foarte mult. In continuare aveti si trailerul de la You Again:

Citeste in continuare: You Again