Pisica de sub capotă

Începutul meu de săptămână m-a lăsat fără cuvinte. Pe scurt, despre ce e vorba: viaţa unei pisici a fost salvată de norocul ei imens şi de o serie de coincidenţe.

Am rămas fără lichid de parbriz în rezervor de vreo 3 săptămâni. Aveam soluţie în maşină, dar pur şi simplu ba uitam şi îmi dădeam seama când deja eram în mişcare, ba mi-era lene. Geamul era curat, îl mai spălam când mergeam la benzinărie. Luni dimineaţă însă, când m-am urcat în maşină, am găsit geamul murdar din cauza copacilor. De data aceasta chiar nu puteam pleca aşa. Erau 2 posibilităţi. Ori îmi turnam rapid nişte apă pe parbriz, cât să-l curăţ şi să pot pleca, ori puneam lichid în rezervor. Eram şi pe fugă, nu voiam să mă murdăresc şi trebuie să recunosc, mi-era şi lene. Dar am luat decizia să pun lichid în rezervor.

Ridic capota şi şoc. Lângă furtunul pentru lichid de parbriz, ghemuită, era o pisică mică. Poza cred că spune tot. Frumoasă foc, micuţă, cu ochi albaştri.

Am rămas fără cuvinte. Am încercat să o mângâi, dar tremura de frică, scuipa şi era pregătită să zgârie. Deci nu puteam să încerc să o prind ca să o scot de acolo. Am observat că singură putea ieşi de acolo, dar nu voia. Am mai încercat să o alung, dar se speria şi mai tare şi stătea şi mai ghemuită.

În scurt timp un vecin mi-a oferit ajutorul. A adus el din maşină o mănuşă mai groasă, a băgat mâna să o scoată, dar micuţa a fugit. Cel puţin nu o mai vedeam, însă nu eram sigură că a plecat din ascunzătoarea ei. Ne-am mai uitat 5 minute şi apoi am plecat, cu inima cam strânsă totuşi. Am condus fără muzică, la serviciu am mai ridicat încă o dată capota să mă uit. Nici urmă de pisoi.

Povestea trebuia să se încheie aici. Voiam să vă spun că dacă s-ar fi lăsat prinsă, aş fi adoptat-o. Şi că nici acum nu-mi vine să cred cum s-au aliniat toate, de n-am plecat la drum cu maşina, cu pisica sub capotă. Nu ştiu dacă ar fi reuşit să iasă în timpul mersului. Nu ştiu dacă, în caz că putea să coboare, nu ar fi nimerit sub roţile mele. Nu ştiu dacă, în caz că ar fi coborât şi n-ar fi nimerit sub roţile mele, n-ar fi ajuns direct pe stradă, în faţa altor maşini.

Continuarea? Marţi dimineaţă, înainte să plec la drum, am zis că mai ridic încă o dată capotă. Aşa, de nebună, să trag un ochi. A cui privire am întâlnit-o în scurt timp? Pisoiul buclucaş era fix în acelaşi loc. Acelaşi vecin m-a ajutat şi de această dată să o alung. Nici nu-ţi dai seama când fuge, nu o vezi, tot ce poţi observa e că nu mai este sub capotă.

Mă aştept că mâine să găsesc pisoiul în acelaşi loc. Poate voi reuşi să îl prind şi să-l adopt. Dacă tot îi place aşa mult de maşina mea, poate o să-i placă şi de mine.

Later edit: În stilul meu caracteristic, am publicat acest articol la o săptămână de la întâmplare. Completarea e că am găsit pisica şi miercuri în acelaşi loc, de unde n-am mai putut să o scot, şi am plecat pe jos să-mi rezolv treaba. Ieri în schimb nu mai era şi sper că de acum încolo mă va lăsa să-mi folosesc maşină liniştită. 🙂