summer-1135248_640Era vară. Mă plângeam întruna de cât de cald e, cât de insuportabilă e atmosfera, cât de prost dorm. Şi deodată, pe neaşteptate, am primit o mostră de toamnă. Cu ploaie si umbrele, cu vânt şi geci, cu frunze îngălbenite şi acel miros specific de toamnă.

Vremea ploioasă a plecat, dar a lăsat toamna în urmă. Mai ales dimineaţa o simt. Nu mai sunt 25 de grade, soarele nu mai bate atât de tare. Nu-mi mai vine să mă îmbrac numai cu fuste şi sandale. Nu mai sufăr de cald. Nu mai dau drumul la aer condiţionat în casă. Nu mai dorm prost. Şi culmea, mi-e dor de vară.

Vara aproape a trecut şi…

  • am fost într-un circuit prin ţară. Asta mi-a fost vacanţa, relaxarea, ieşirea din rutină. O excursie prin ţară pare o soluţie de compromis, dar adevărul este că îţi poate oferi mai mult decât o excursie asemănătoare în străinătate. Ai sute de locuri spectaculoase de văzut, nu cheltui mult, mănânci bine, te înţelegi cu toată lumea, te simţi protejat, te simţi acasă.
  • am citit. Ultimele 5, 6 cărţi citite au fost cărţi extraordinare, parcă făcute pentru sufletul meu. Au primit numai 4 şi 5 stele pe Goodreads şi nu le voi uita prea curând. Am râs, am plâns, am învăţat cu ele.
  • am reîntregit familia. Albert (câinele meu) este din nou cu mine, după ce timp de un an sau doi a stat la curte. Mi-era dor de el, era timpul să se întoarcă la mine. Nu s-a schimbat deloc, este la fel de ascultător şi scump.
  • nepoatele mele cresc şi devin din ce în ce mai frumoase şi mai isteţe. Alessia este înnebunită după lego-uri, cred că le are pe toate din magazinele Noriel. Sophie e de o veselie şi energie nemaintalnita în familia noastră.
  • am ochelari de soare cu dioptrii! Cea mai bună achiziţie ever! Recomand din suflet tuturor, în special celor care poartă ochelari de vedere. Nu vă gândiţi că voi nu puteţi purta sau că-s scumpi, merită fiecare bănuţ.
  • clubul Rotary, în cadrul programului Youth Exchange at Rotary International,  a organizat tabăra internațională de olărit „Romanian Traditional Arts Camp – a Pottery Camp“. Cu această ocazie am petrecut o zi în compania unui tânăr de 18 ani din Taiwan, timp în care i-am arătat câteva obiective turistice din Iaşi.

Cam asta a fost vara. Liniştită, călduroasă şi foarte scurtă. Toamna se apropie cu paşi repezi şi se anunţă foarte bogată în evenimente. Sper eu cât mai frumoase.

3 Comments on De la vară la toamnă

  1. M-a pus pe ganduri ultima ta fraza. 😀
    Si la noi pare ca a venit toamna. Ploua, e racoare si miroase a frunze vestede. Si deja mi-e dor de vara(nici nu stiu cand a trecut). Cred ca a fost cea mai frumoasa vara/vacanta din ultimii ani. Si spun asta din prisma locurile vizitate. De trei ori am simtit ca am ajuns in paradis si asta se uita mai greu. 🙂
    Iti doresc o toamna fericita, plina de bucurii, Mihaela. :*

  2. Da, intradevar , s-a cam dus vara si nu pot spune ca am bifat ca tine atat de multe pe ”lista” .Din pacate…

  3. Si vara mea a fost foarte calduroasa si foarte scurta, ca deja uite e ultima saptamana din luna August si se termina vara. 🙂 Ce coincidenta, scriam si eu un articol despre cum mi-am petrecut aceasta vara pe care o sa-l public in curand.

Leave a Reply to Studio Galati Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.