Category: cumpărături

Warming Joy Tea Collection – TeaForte

Am primit primul meu cadou din această toamnă. Și nu orice fel de cadou, ci un cadou legat de pasiunea mea pentru ceai, deci cu atât mai prețios pentru mine.

TeaForte mi-au trimis o cutie superbă cu 10 infuzii sub formă de piramidă, Warming Joy Petite Ribbon Box, și o cană cu infuzor KATI în nuanța Cranberry Red. Vă mulțumesc mult pentru dar, m-am bucurat foarte mult și cu siguranță toamna mea va fi mult mai călduroasă alături de ele. 🙂

Citeste in continuare: Warming Joy Tea Collection – TeaForte

Culori

În adolescența mea erau la modă rochiile de culoare neagră. Numai din acestea se găseau prin magazine, erau considerate cele mai șic, elegante și frumoase, și cel mai important, prezentau două avantaje: se potriveau aproape oricui și erau (și sunt) nemuritoare, în sensul că negrul nu se demodează, o rochie neagră fiind chiar absolut necesară în garderoba unei doamne.

În prezent văd mai puțin negru la evenimente, ceea ce nu mă poate decât bucura. Îmi place să văd diversitate, îmi place să văd culori în jurul meu, mă bucur să constat că nu mai arată toată lumea la fel. Cu atât mai mult apreciez deoarece știu că e greu să renunți la invizibilitatea pe care ți-o acordă uneori o rochie neagră. Eu am reușit să-mi schimb culoarea din dulap doar datorită persoanelor din jurul meu, care mereu mi-au cumpărat și dăruit haine de culori deschise, cum ar fi fuchsia, galben, roșu, verde sau albastru.

Citeste in continuare: Culori

Wishlist: aparat foto

De vreo 2 luni am început să-mi doresc un aparat foto nou. Nu-s eu mare amatoare de fotografiat, dar am nevoie de un aparat foto bun cu care să fac poze la ceaiuri, produse cosmetice sau alte obiecte, pentru blog, și la evenimente, în special degustări de vin, pentru servici. Nu e un moft, e o necesitate. Care se pare că e cam urgență din păcate, aparatul meu foto Nikon Coolpix L2 nemaifăcând față (cred că are o problemă la bliț).

Înainte să mă apuc de căutat, am stabilit ce-mi doream de la un aparat foto:

Citeste in continuare: Wishlist: aparat foto

Asigurări fără bătaie de cap

Când vine vorba de asigurări, eu nu am de gând să stau să umblu, să caut, să pierd timp. Știu că se poate rezolva problema fără ca să fac mare lucru, și evident, îmi convine foarte mult situația. Sunt client loial Omniasig, am o doamnă acolo care se ocupă de toată familia noastră, nu trebuie decât să-i dau un telefon și vine ea la mine la birou, pozează mașina (pentru casco), îmi dă asigurarea, ia bănuții, mă anunță când expiră. Pentru mine e foarte comod așa, stau liniștită și n-am nici o grijă.

De curând a vrut și un prieten de-al meu să-și reînnoiască polița RCA și bineînțeles că eu i-am recomandat Omniasig, dar el a vrut să vadă oferta completă, să compare prețuri, ca să ajungă în final la un rca ieftin. Și a apelat la internet, deși eu tot îi ziceam să mergem la biroul unui broker de prin afara orașului sau din marele centre comerciale, aflate și ele destul de departe. El însă a continuat să se uite pe internet, a folosit un calculator rca, a dat comanda, a fost apoi sunat, i s-au prezentat mai multe oferte, a ales, a comandat, a primit apoi acasă asigurarea. Așadar, foarte ușor, comod și rapid.

Citeste in continuare: Asigurări fără bătaie de cap

Câte ceva despre bijuterii

Îmi plac bijuteriile finuțe. Cu pietre mici, lucrătură frumoasă și simplă, care îți îmbrățișează frumos chipul și nu pun stăpânire pe imaginea ta. Îi prefer lungi sau de tip candelabru, uneori chiar și rotunzi, și mai puțin cei de tip nasture – o pietricică mică pe lobul urechii. Având părul lung o asemenea pereche de cercei nici măcar nu se vede; îi port atunci când îmi aranjez părul în coadă de cal sau într-un coc.

Având în vedere prețurile mari la bijuterii, am ajuns să am o colecție mărișoară de cercei handmade, din materiale neprețioase, și doar câteva perechi din aur sau argint, majoritatea primite cadou de la părinți. Pe cele din aur nu le port niciodată deoarece port lănțișor din argint și nu se asortează. Le țin la păstrare pentru când o să mă satur să port argint. Cerceii din argint i-aș purta, numai că de acum sunt modele cam vechi, n-am mai cumpărat nimic nou din argint în ultimii ani. Însă am găsit pe un site câteva modele drăguțe de bijuterii argint, care mă îmbie: simple, așa cum îmi plac, cu pietricele semiprețioase sau prețioase, atât de frumoase încât ar putea fi purtate și la nuntă. Nu sunt chiar ieftine, dar sunt bijuterii care vor conta în cutia ta de bijuterii.

Citeste in continuare: Câte ceva despre bijuterii

Rochii şi nunţi

Ultima lună mi-am petrecut-o sărbătorind nunta prietenei mele, întâi cea civilă, apoi cea religioasă. Deşi mă gândeam că n-o să necesite mari pregătiri din partea mea, până la urmă m-am trezit programată la coafor, la manichiură şi pedichiură, am schimbat 4 rochii, câte una pentru fiecare eveniment mai deosebit, am stat şi am ales pantofi, schimbat pantofi, chinuit picioare în pantofi (cu toc prea mare), machiat, parfumat, şi alte chestiuni de domnişoare.

La nuntă am admirat rochia miresei, bineînţeles, şi rochiile invitatelor. Mi-a plăcut ce am văzut, mult mai puţin negru ca în anii trecuţi, rochii mai vesele, sexy dar decente, şi lungi şi scurte, accesorizate simplu, cu gust. Uitându-mă pe site-ul Cristallini, am observat câteva rochii care seamănă cu ce am văzut eu sâmbătă, şi-n plus, modele care mi s-ar părea perfecte pentru o nuntă.

Citeste in continuare: Rochii şi nunţi

Lady in Red

Mereu mi-au plăcut hainele de culoare roşie, însă de puţine ori am avut curaj să le îmbrac, din simplul motiv că nu voiam să ies în evidenţă. Pentru că în roşu nu poţi avea o imagine ştearsă, nu te poţi ascunde printre semenii tăi. În roşu străluceşti, în roşu atragi privirile tuturor.

În urmă cu un an mi-am combătut această frică fără sens şi am mers la cumpărături de haine roşii. Mi-ar fi plăcut mult un pulover roşu, dar mai ales o rochie roşie, mi s-ar fi părut perfectă pentru Crăciun sau Revelion. Sau măcar pentru ziua mea, ce vine imediat după. Dar degeaba am umblat şi am căutat, în magazinele din Iaşi nu existau haine roşii. Probabil iarna trecută nu au fost la modă. De parcă mi-ar păsa mie de modă şi de ce se poartă de la un sezon la altul…

Citeste in continuare: Lady in Red

Barry M şi Sleek Makeup în România

Pe Alexandra am cunoscut-o anul trecut, atunci când căutam sponsori şi donaţii pentru evenimentul Lecturi Urbane. Nu a ezitat să ne ajute, oferindu-ne 20 de cărţi în stare foarte bună.

De curând, magazinul online pe care îl gestionează, MyaShop, şi-a extins gama de produse, oferind în prezent, pe lângă linia de produse profesionale, şi liniile brand-urilor britanice Barry M şi Sleek Makeup. Ştiu că acest blog este citit de multe fete pasionate de cosmetice, aşa încât m-am gândit să vă ofer câteva informaţii despre cele două branduri şi produsele lor.

Citeste in continuare: Barry M şi Sleek Makeup în România