Am vizitat Avant-Garde cu scopul de a bea un ceai bun, ceva mai deosebit decat am acasa. Pana acum nu am mai fost intr-o librarie cafenea, desi mi-am dorit de mult. Sage a fost mereu laudat, dar nu prea sunt locuri de parcare in zona (si cum m-am invatat cu masina…) iar la Carturesti nu am vrut pana acum deoarece mi se pare prea comercial, fiind si localizat in mall. Prefer locatiile mai izolate, mai mici.

Inca dinainte sa ajung in cafenea, mi-am ales de pe site un sortiment de ceai. Din pacate nu era disponibil, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu un alt ceai rosu, cu scortisoara, portocale si cuisoare. Mi-a placut felul in care ni s-au adus bauturile, intr-un ceainic frumos, cu lapte, zahar si cescute deosebite. Nu mi-a placut ca nu s-a adus si miere, ar fi trebuit sa se ofere posibilitatea de a alege indulcitorii pentru ceai. Toate sortimentele de ceai costa 8 lei.

Localul este decorat intr-un stil clasic, este mic, are doar vreo 5, 6 mese. Este foarte intim, te poti duce linistit acolo sa citesti o carte, nu te va deranja nimeni. Muzica este foarte buna, in surdina, cat sa nu te deranjeze.

Domnisoara de la librarie este prompta, aduce meniurile si bauturile la timp. Este amabila, prietenoasa si iti ofera si intimitatea de care ai nevoie. Nu sta in locul destinat cafenelei, ci, dupa ce te serveste, se duce in librarie, la casa de marcat.

Din librarie puteti cumpara si ceai, gasiti langa iesire mai multe sortimente.

Duminica mergem in Avant-Garde cu ocazia Book Meet-ului, asa ca voi mai incerca cel putin inca 2 sortimente de ceai. Mi-ar placea sa gust ceaiul verde chinezesc cu ciocolata sau cu flori de lotus. Ceaiurile servite in librarie pot fi cumparate de pe magazinul online de ceaiuri si accesorii pentru ceai GreenTea.

Am vrut sa beau un sortiment de ceai rosu numit Kalahari (cu bucati de ciocolata :P), insa nu era disponibil, asa ca am baut Fire Side, cu arome de scortisoara, portocale si cuisoare. In a doua poza puteti vedea culoarea ceaiului.

Meniul cuprinde numeroase sortimente de ceai si cafea. Cu ocazia asta am aflat ca la rooibos se mai spune si “rooitea”.

Interiorul este aranjat clasic, cu mese si scaune in stil vechi.

Inca cateva imagini cu libraria si cafeneaua.

Citeste in continuare: Libraria cafenea Avant-Garde