Îmi place să vă recomand locuri cu produse grozave din Iași, acum câțiva ani vi i-am recomandat pe cei de la The Beginning de exemplu, care servesc o cafea grozavă. Încă îmi place de ei, apropo. Deși acum stau foarte departe de locația lor, când ajung în zonă comand o cafea.

De curând am descoperit locul care vinde cel mai bun ecler din Iași, după părerea mea – Leche. Din păcate pentru mine și locația lor e foarte departe de mine, chiar mai departe decât The Beginning – tocmai pe Aleea Mihail Sadoveanu, la Royal Town.

Dar dacă ajungeți acolo merită să încercați unul dintre eclere. Eu n-am prins niciodată eclerul cu fistic (cred că se dă primul), dar am mâncat ecler cu caramel sărat și am gustat eclerul cu ciocolată și alune de pădure și cel cu mango. Mai sunt disponibile eclere cu căpșune sau cu ciocolată albă.

Au și croissante în meniu, prăjituri (banana bread, brownie, mango bread) și tarte. Prețurile nu sunt mici, un ecler costă 16-17 lei (în funcție de sortiment), un croissant 14 lei și o prăjitură 11 lei. Servesc și cafea.

Merită să încercați, sunt delicioase!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.