Scriu acest articol mult timp după rezolvarea problemei așa că sper să nu fi uitat prea multe, dar chiar și așa, sper să îi ajute pe cei care se confruntă cu crustele de lapte.

Ce sunt crustele de lapte? Reprezintă o dermatită seboreică, care se manifestă prin apariția de cruste uscate pe suprafața scalpului.

Nu-mi amintesc când i-au apărut prima dată Ilincăi, dar știu că nu mai scăpam de ele nicicum. Am fost la pediatru și am primit atunci un tratament, dar știu că nu a funcționat. Probabil nici eu nu l-am ținut foarte bine, mi se părea dificil să stau să îi decojesc crustă cu crustă și să le scot pe fiecare în parte.

După un an și ceva, am încercat lotiunea pentru cruste de lapte de la Biorderma, cea de aici, și a avut efect imediat. Nu mi-a venit să cred, după o singură utilizare scăpasem aproape complet de cruste. Nu mai rețin dacă a mai fost nevoie să-l utilizez și a doua oară.

M-am mirat că a fost totul atât de ușor. Poate a mers așa repede și pentru că Ilinca deja nu mai era bebeluș, avea crustele alea de cel puțin un an. Poate i-ar fi trecut și de la sine dacă mai așteptam, nu știu ce să zic.

Dacă vă confruntați și voi cu această problemă, merită să încercați crema. Vorbiți și cu pediatrul copilului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.