Dezamăgire…

Luna mai s-a terminat cu optimism. Examenele erau aproape gata, aveam în sfârşit puţin timp să mă ocup de pregătirea disertaţiei. Şi a început luna iunie, cu multă dezamăgire şi nervi.

Al doilea semestru din acest master a fost de groază. Încă din februarie nu ni s-a oferit o clipă liberă pentru a avea timp şi de pregătirea lucrării de disertaţie. Am fost prea ocupaţi cu proiectele, cu testele date săptămână de săptămână şi bineînţeles unii dintre noi, mai şi lucrăm.

Dar se pare că la această specializare munca nu este apreciată. Serviciul este doar o scuză ca să nu te ocupi 100% de facultate, după părerea lor. În loc ca profesorii să ne împingă să lucrăm, să căpătăm experienţă, ne încarcă programul şi ne ameninţă iar până la urmă reuşesc astfel să-i convingă pe unii să-şi dea demisia sau să se lase de facultate, pentru a avea totuşi bani de trăit.

Şi ajungem în luna iunie…mă gândeam că în sfârşit am la dispoziţie 3 săptămâni pentru a-mi pregăti lucrarea. Nu e mult timp, dar deoarece tema e pe placul meu nu mi-am făcut griji că nu aş putea termina la timp. Însă chiar şi acum, după ce toate proiectele şi examenele au fost date, ni se mai anunţă un examen în plus. Şi astfel mai rămâne exact o săptămână liberă pentru disertaţie.

Mă deranjează teribil că suntem singura specializare care se pare că nu oferă timp şi ajutor pentru pregătirea lucrării de disertaţie. La alte specializări al doilea semestru a fost unul mai uşor tocmai din acest motiv. La specializarea MTH (turism) am văzut că au avut şi banchet. Numai noi stăm încă cu examenele şi proiectele în braţe şi cu disertaţia aruncată departe.

Aş vrea să nu-mi pese. Să-mi intre în cap că nu contează, munca e pe primul loc. Disertaţia se poate da acum, în iunie, se poate da însă şi în februarie sau anul viitor fără nici o problemă. Aşa vor şi proceda mulţi dintre colegii mei. Nu e o ruşine, mai bine eşti pregătit decât să oferi o lucrare slabă. Anul trecut din 150 de studenţi, doar 30 şi-au prezentat disertaţia în vară.

Dar din păcate îmi pasă…Şi nu ştiu ce am să fac, cred că îmi voi lua liber de la muncă, pe blog voi scrie mai rar, şi voi încerca pe cât posibil să-mi termin lucrarea acum. Că nu va fi de nota 10 asta e clar. Ce aşteptări poţi să ai de la o lucrare realizată într-o săptămână, două?

Şi rămâne în final acest sentiment de dezamăgire.

Câştigă o carte!

Am bucuria de a lansa un nou concurs, de data aceasta în colaborare cu libraria online Libris.ro! Aveţi posibilitatea de a câştiga o carte grozavă – “Apă pentru elefanţi” de Sara Gruen.

Mie mi-a plăcut mult, am şi povestit despre ea aici. Mai mult, chiar în această perioadă poate fi văzut la cinematografe filmul realizat după carte.

Ce trebuie să faci?

1) Dă Like paginii de Facebook a blogului. Link aici.

Dacă nu ai cont de Facebook abonează-te prin email la postările blogului – caută căsuţa de abonare în coloana din dreapta.

2) Lasă un comentariu la acest articol în care să ne spui câteva lucruri despre ultima carte citită (impresiile tale, subiectul cărţii, ce ţi-a plăcut/nu ţi-a plăcut, s.a.). Şi menţionează şi numele cu care ai dat like/emailul cu care te-ai abonat.

Perioada concursului: 2 iunie – 16 iunie 2011 (inclusiv)

Câştigătorii vor fi aleşi de mine, prin tragere la sorţi (sistemul random.org).

Menţiuni:

Concursul este deschis participării tuturor persoanelor fizice cu domiciliul/reşedinţa în România.

Vă rog nu comentaţi ca Anonim şi cu adresă de email fictivă. Voi lua legătura cu câştigătorul în vederea trimiterii premiului, însă dacă nu reuşesc (emailul nu este cel corect, nu mi se răspunde, s.a.), va fi desemnat alt câştigător.

SUCCES!

Filme [4]

Something Borrowed (2011)

Îmi plac la nebunie comediile, de aceea aşteptam cu nerăbdare să văd acest film. Din păcate a fost o mare dezamăgire pentru mine – mi s-a părut un film plictisitor, cu o temă care îmi displace profund şi cu o Kate Hudson care m-a asurzit cu râsetele şi ţipetele ei.

Rachel (Ginnifer Goodwin) şi Darcy (Kate Hudson) sunt cele mai bune prietene, din copilărie. Darcy este mai extrovertită, mereu veselă, ambiţioasă şi încrezătoare, Rachel mai timidă, inteligentă, introvertită. La un moment dat apare Dex (Colin Egglesfield) în viaţa lor, însă Rachel nu crede că el s-ar uita vreodată la ea, aşa că-i lasă drum liber lui Darcy. Ei, peste câţiva ani, Darcy şi Dex se pregătesc de nuntă. Rachel este bineînţeles domnişoară de onoare. După o seară în care Rachel şi Dex beau cam mult, ajung să se culce împreună şi realizează atunci că se iubesc. Din acest punct urmează să-i vedem cum luptă între dorinţa de a fi împreună şi aceea de a face ceea ce e corect. Nu-l uit pe Ethan (John Krasinski), cel mai bun prieten al lui Rachel, şi cel care o sfătuieşte de bine pe tot parcursul filmului. 🙂

M-a dezgustat scenariul acestui film. Nu e normal ca aşa ceva să se întâmple între cele mai bune prietene – una să-i fure alteia logodnicul cu 2, 3 zile înainte de nuntă, cu scuza că “eu l-am plăcut prima”. Bine, în film ni se prezintă o imagine angelică a lui Rachel şi se mai adaugă şi informaţia că Darcy l-ar fi înşelat pe Dex şi că de fapt nici Darcy la final nu era foarte sigură că vrea să se căsătorească cu Dex. Ah, şi Ethan care menţionează că Dex nu e încă căsătorit, aşa că Rachel poate să facă orice.

În final eu tot am rămas cu un gust amar.

Trailer

I, Robot (2004)

Dacă am văzut cam toate filmele de comedie din ultimii ani, la filme de acţiune stau foarte prost. Am zis să mai recuperez, urmărind I, Robot.

În film ni se prezintă lumea din anul 2035, în care roboţii sunt prezenţi peste tot, asistând oamenii în activităţile lor de peste zi. Ei respectă 3 legi, sunt incapabili de a face ceva rău iar oamenii au totală încredere în ei. Toţi, în afară de detectivul Spooner. Acesta va fi şi cel care va realiza că un nou tip de robot este diferit, cu o logică ce trece de cele 3 legi şi care poate afecta omenirea grav.

Actorii cunoscuţi din film sunt Will Smith (Spooner) şi Bridget Moynahan (Susan Calvin). Cât despre film…nu m-a impresionat. În primul rând ar fi fost bine să pună şi ei un alt an, 2135 de exemplu. E greu de crezut că în 2035 societatea va arăta aşa cum şi-au imaginat-o ei. În rest, scenariu slab, acţiune destul de puţină. M-aş fi aşteptat la un film care să mă ţină cu sufletul la gură…doar e vorba de Will Smith şi de un film cu un buget serios.

Trailer

Crimes of Fashion (2004)

Din seria chick flicks, vă prezint astăzi Crimes of Fashion, film descoperit pe YouTube.

Brooke, o studentă eminentă la cea mai prestigioasă facultate de modă din ţară, află că este moştenitoarea unei familii de mafioţi. Mai mult, este rugată de către Frank (care este chiar bunicul ei, însă îi ascunde acest fapt la început) să continue munca începută şi să treacă toate afacerile familiei în legalitate.

În film veţi recunoaşte două actriţe: Kaley Cuoco (Brooke) – joacă în serialul de succes The Bing Bang Theory şi Megan Fox (Candace) – a jucat în Transformers.

Filmul este destul de slab, bun doar pentru momente de plictiseală sau seara înainte de culcare.

Trailer

Lie to Me

Perioada verii este una destul de neplăcută pentru fanii serialelor deoarece majoritatea iau pauză până la toamnă şi nu mai rămâne aproape nimic de urmărit.

Eu mi-am ocupat timpul liber cu serialul Murder, She Wrote, dar căutam ceva care să-i placă şi prietenului meu, ca să putem urmări împreună.

Şi aşa am găsit Lie to Me. În serial, Cal Lightman (Tim Roth) şi colegii săi, Dr.Gillian Foster, Eli Loker şi Ria Torres, lucrează la firma The Lightman Group, ce acceptă să colaboreze cu părţi terţe (poliţie, procurori, s.a.) şi să ajute în investigaţii folosind psihologia aplicată, în special interpretarea microexpresiilor şi descifrarea limbajului corpului.

Mi s-a părut chiar foarte interesant, eu habar n-aveam de microexpresii sau de cum poţi să-ţi dai seama dacă un om minte sau nu. Cred că voi mai căuta informaţii despre acest subiect – am învăţat câte ceva la facultate despre limbajul non-verbal, dar nu strică să mai cercetez.

Am găsit şi un blog interesant pe acest subiect: http://adrry.wordpress.com/

 

Zece fapte bune

Am rămas cam în urmă cu lepşele, dar adevărul este că am primit şi o mulţime în ultima vreme. 🙂 Le voi face pe toate, eventual le voi combina câte 2 sau 3, asta ca să nu apară zilnic pe blog doar lepşe.

Leapşa de astăzi mi-a fost trimisă de Addicted. Trebuie să vă povestesc de 10 fapte bune neaducatoare decât de satisfacţii şi nu de profit, pe care le fac pentru oamenii sau locurile din jurul meu.

1. Donez cu dragă inimă bani sau produse la fiecare campanie organizată (de obicei online) care mi se pare interesantă. Donez din când în când şi haine sau cărţi la persoane nevoiaşe, pe care le mai găseşte mama sau vreo mătuşă.

2. Îmi ascult prietenii, de fiecare dată când au probleme, şi încerc pe cât posibil să-i sfătuiesc, fără însă a le impune să mă asculte. Ştiu cât de greu este să nu-ţi asculţi inima şi să faci ceva doar pentru că este mai bun, mai logic, mai raţional.

3. Împrumut bani, dar doar membrilor familiei sau prietenilor foarte apropiaţi.

4. Sunt politicoasă şi încerc să ajut de fiecare dată când pot – ţin uşa deschisă atunci când vine cineva încărcat de sacoşe, ofer ajutor bătrânilor, răspund politicos.

5. Îmi respect părinţii – nu le-am vorbit niciodată urât, nu ţip la ei, le respect opiniile şi încerc să-i ascult pe cât posibil. Nu le-am cerut niciodată prea multe lucruri, n-am fost acel gen de copil care nu poate trăi fără ipod, telefon mobil de ultimă generaţie, haine de firmă.

6. Nu arunc gunoaie pe jos – la fiecare ieşire în aer liber toate resturile ajung într-o pungă pe care o aruncăm la pubelă.

7. Încerc să ajut cu mâncare animalele de pe stradă – am observat că unii sunt destul de răsfăţaţi şi nu le place pâinea, aşa că dacă pot, le ofer o bucată de carne.

8. Mai fac uneori pe şoferul pentru cei dragi, mai car lucruri dintr-o parte în alta.

9. Ajut cu sfaturi de câte ori mi se cere părerea (şi bineînţeles nu cer bani pentru asta). Corectez un text, ofer idei, promovez, organizez concursuri pe blog pentru promovarea afacerilor unor prieteni sau colegi.

10. Îi ajut pe prieteni ori de câte ori pot, chiar dacă mă roagă sau nu. Ultima dată am găsit un job perfect pe net pentru o prietenă, i-am dat link-ul şi alte informaţii necesare şi acum aştept cu nerăbdare să văd dacă va fi angajată acolo. Are mari şanse. 🙂

Cam astea ar fi faptele bune pe care obişnuiesc să le fac. Aşa cum v-am obişnuit în ultima perioadă, trimit leapşa tuturor din blogroll. Cine se decide să o facă, să lase un comentariu la acest articol şi îi voi adăuga link-ul în articol. Roxana, Adrian Glodoreanu

Iubire necondiţionată

Am aflat cum este să fii iubită necondiţionat. Indiferent ce faci, indiferent cum arăţi sau cum te porţi, indiferent cum gândeşti, eşti iubit. Nu ştiu dacă vreo fiinţă umană este capabilă de astfel de sentimente, pentru că noi ne gândim prea puţin la alţii şi prea mult la noi – nu, o astfel de iubire este posibilă doar din partea unei fiinţe cu adevărat curate, loiale, care are capacitatea de a se dedica total unui om. Cred că aţi ghicit că este vorba de prietenul cel mai bun al omului, câinele.

Am fost înconjurată de animale întreaga mea viaţă. Primul căţel, un labrador negru, l-am primit de la tatăl meu la vârsta de 7 ani. La 10 ne-am îmbogăţit familia şi cu 2 pisici. Apoi ne-am mutat la casă, unde ne-am mai luat 2 căţei, salvaţi de pe stradă. A urmat un Akita Inu şi alte pisici, atunci când primele au murit. Când m-am mutat la casa mea nu am putut sta prea mult departe de animăluţe şi deoarece şi prietenul meu este un mare iubitor de animale, ne-am luat o pisică. Ulterior am dus pisica acasă la părinţii mei deoarece nu se simţea prea bine în spaţiul închis al apartamentului şi ne-am luat peşti. Însă peştii nu-ţi oferă nimic…şi noi aveam nevoie de afecţiune. Aşa că de un an şi ceva a apărut în viaţa noastră Albert.

Mă simte încă de dinainte să sun la interfon, când intru în bloc. Mă urmăreşte prin casă mereu – unde merg eu, vine şi el. Unde stau eu, stă şi el. Indiferent că e în bucătărie sau la birou. Când e trist sau plictisit vine şi îşi aşază botul pe picioarele mele. Când are chef de joacă se urcă pe scaunul meu şi-mi respiră în ceafă, poate, poate, îi dau puţină atenţie. Când îi este teamă de ceva vine tot la mine şi mă foloseşte drept scut, pentru apărare. Se bucură atât de mult când vin acasă, se bucură când ieşim afară, când ne jucăm.

Am vrut să vă povestesc despre noi pentru ca să vă confirm bucuria pe care ţi-o poate aduce un animal de casă. Da, sunt multe responsabilităţi şi apar şi cheltuieli suplimentare, însă dragostea pe care o primeşti este nepreţuită.

Mă simt atât de incredibil de norocoasă să am un animal atât de bun, atât de cuminte, atât de iubitor. Atât de frumos şi de dulce.

Dacă vreodată va veţi hotărî să mai adăugaţi un membru familiei voastre, uitaţi-vă şi pe www.adoptiicaini.ro, poate vă veţi îndrăgosti de vreun căţeluş de acolo.

Mi-e dor…

Acum câţiva ani mai mulţi prieteni şi-au cumpărat aparate foto performante, aşa încât la orice ieşire în oraş făceam zeci de poze. La început nu prea mi-a plăcut, mi se părea chiar aiurea ca cineva (fie că era vorba de iubit sau de vreunul din prieteni) să stea tot timpul cu aparatul foto în faţă şi să facă zeci, chiar sute de poze, cu toate momentele posibile, însă pe parcurs m-am obişnuit şi chiar mi-am făcut o colecţie de poze cu toate acele ieşiri.

Acum am calculatorul plin cu amintiri frumoase, de care altfel aş fi uitat cu siguranţă. Îmi place să revăd excursiile noastre la munte, ieşirile la grătar, distracţia de la mare. Fotografiile sunt sortate pe ani şi pe evenimente, pentru a nu le încurca între ele.

Răsfoind aceste albume am realizat că pe măsură ce trec anii sunt din ce în ce mai puţine. Asta nu din cauză că n-am mai ieşi, ci deoarece pasiunea pentru fotografie s-a cam dus. Mergem la grătare, ieşim în oraş, însă niciodată nu ne amintim să luăm şi aparatul foto după noi. Dacă înainte acesta era nelipsit de la zile de naştere, acum de-abia dacă mai este adus, rămânând de multe ori nefolosit.

Pe moment nu duci lipsa lui, ba chiar e mai uşor fără. Nu-l mai cari după tine, nu mai enervezi pe nimeni, nu mai pierzi timp transferând pozele pe calculator, organizându-le şi împărţindu-le cu prietenii.

Însă peste luni sau ani, poate îţi vei dori să-ţi aminteşti de cum era pe atunci. De prieteni, de clipe frumoase, de momente din viaţa ta.

Mie îmi este dor de pozele făcute cu orice ocazie. Mi-e dor să mă uit printre zeci de foldere cu poze făcute în acelaşi an. Mi-e dor să aleg câteva poze pentru a le scoate pe hârtie şi a le aşeza în albumul foto.

De aceea cred că voi prelua eu rolul de fotograf. Vreau să am poze cu toţi prietenii, cu familia, cu toate momentele frumoase…nu vreau să uit nimic.

Câteva poze de demult:

Ursu’ şi peştii, noi 2 şi Picica, pisica noastră portocalie, care s-a mutat la vilă, că nu-i mai plăcea în apartament 😛

 

Cumpărături fără stres

Zilele trecute am fost la cumpărături şi am intrat şi într-un magazin de lenjerie intimă, gândindu-mă că poate găsesc ceva drăguţ şi comod. Deşi de renume, magazinul are o bilă neagră din partea mea la capitolul angajaţi. De mult timp nu am mai văzut vânzători atât de vigilenţi (chiar neplăcut), cu feţe atât de serioase, fără vreo urmă de zâmbet, şi oarecum deranjaţi de interesul pentru produsele lor.

Întâmplări ca acestea te determină să-ţi cauţi produsele necesare online, unde găseşti uşor modelele, culorile şi mărimile dorite, fără să îţi strici ziua datorită comportamentului vreunui angajat.

BeSensual este un asemenea magazin, tot de lenjerie intimă. Am găsit aici produse marca Axami, despre care am auzit lucruri foarte bune cât timp am lucrat la administrarea unui blog ce prezenta lenjerie. Multe produse Axami sunt considerate lenjerie de lux datorită calităţii şi comodităţii lor. Mie îmi plac modelele mai cuminţi, dar cred că sunt printre voi care preferă lenjerie sexy – veţi găsi o mulţime de astfel de modele pe site.

Am vrut să pun şi câteva poze cu seturi care îmi plac, dar cred că mai bine invit pe cei interesaţi să intre pe site, ca să nu îi doară sufletul pe băieţii care intră pe blog. 🙂 Nu vreau să-i surescit de dimineaţă.

Vitacook?

De câteva zile sunt foarte tentată să-mi comand cuptor cu halogen Vitacook. Am zile când sunt aproape decisă să mi-l iau, altele în care zic că nu, că dacă nu e bun sau nu o să-l folosesc. Aşa că m-am gândit să apelez la voi, poate unii dintre voi aţi mai avut acest tip de cuptor sau poate aţi auzit ceva de el, bun sau rău.

Câteva informaţii despre el:

  • 1400 W
  • capacitate de 12 litri, cu posibilitate de extindere la 14 litri (am înţeles că poţi prepara şi un pui întreg în el)
  • are tigaie pentru gătit, ţepuşe pentru grătar, frigărui, steamer, raft superior şi inferior
  • funcţie decongelare
  • tipuri de gătit: fierbere, coacere, grătar, prăjit, cu abur
  • costă 230 lei

Review-urile de pe emag sunt toate pozitive, nu i-a dat nimeni mai puţin de 5 stele.

Este recomandat persoanelor cu puţin timp liber, care nu pot să supravegheze ore în şir cuptorul şi nu au timp să gătească. Deci după descriere, mi s-ar potrivi perfect. 🙂 Nu se face fum sau miros excesiv în bucătărie, se curăţă uşor, spre deosebire de aragaz sau cuptor. Cuptorul meu este şi destul de vechi şi se foloseşte greoi, deci încă un plus pentru Vitacook.

Mi-a plăcut mult site-ul Vitacook: conţine o descriere completă şi multe reţete culinare (text şi video) care pot fi preparate cu Vitacook. De pe unele bloguri culinare (care au primit produsul gratuit, pentru testare) am aflat că au preparat şi pâine în el…

Cam asta e tot ce am aflat eu. Ce mă sfătuiţi? Aţi avut vreodată cuptor cu aburi sau chiar acest tip de cuptor? Se găteşte uşor? Se merită a fi cumpărat?

Mulţumesc pentru ajutor! 🙂

Politeţea şi bunul simţ…prea rar întâlnite

Am fost învăţată de mică să fiu politicoasă. Nu răspundeam urât, îi respectam pe cei mai în vârstă, nu spuneam lucruri nepotrivite. Am învăţat să respect casa şi lucrurile altuia, să nu spun chiar orice îmi trece în cap, să am grijă să nu rănesc pe alţii prin cuvinte sau comportament nepotrivit. Aşa sunt şi acum. Poate unora vi se va părea demodat, dar eu consider că trebuie să trăim cu toţii în linişte, să ne înţelegem unii cu alţii. Iar modul de a face asta este politeţea şi bunul simţ.

O problemă care apare atunci când tu eşti politicos, este că te aştepţi ca toţi să fie ca tine. Mare greşeală! În primul rând pentru că vei rămâne repede dezamăgit iar în al doilea rând pentru că vei fi catalogat ca răsfăţat, paranoic, fandosit, ţi se va spune că te crezi perfect, că eşti îngâmfat sau arogant, că te consideri prea bun şi ceri prea multe.

Îmi pare rău, dar eu am aşteptări de la cei din jur. Mai ales de la cei care ştiu că au avut parte de educaţie şi că părinţii i-au învăţat să se poarte (sau au încercat).

Scuzele lor – pentru a explica lipsa de bun simţ sau de politeţe – sunt următoarele: “de felul meu sunt sincer, nu pot spune o vorbă bună, prefer să jignesc decât să fiu politicos”, “nu e adevărat, n-am zis niciodată asta”, “era ceva total nevinovat, n-am zis-o cu intenţie!” – da, s-a întâmplat de mai multe ori, nu o singură dată, dar ce mai contează?

Cuvintele rănesc. Nu zice nimeni să minţiţi, dar ce-ar fi să tăceţi din gură decât să împroşcaţi cu răutăţi gratuite? Ziceţi că nu o spuneţi cu invidie sau cu intenţie, însă când deja se întâmplă de prea multe ori, nu prea mai sună a lucru nevinovat. E simplu. Ori vreţi să răniţi acel om ori pur şi simplu nu aveţi cei 7 ani de acasă.

Şi nu, nu consider că sunt exagerată atunci când cer să fiu tratată cu politeţe. Dar dacă vă este mai uşor să mă consideraţi pe mine aşa decât să recunoaşteţi că aţi greşit şi că diplomaţia nu e punctul vostru forte (asta ca să zic mai frumos), bine. Nu mă supăr. Minţiţi-vă în continuare, să nu vă întrebaţi însă de ce lumea nu vă suportă.