Brioșe cu ciocolată, decorate drăgălaș

Zilele trecute am avut puțin timp la dispoziție și m-am gândit că n-ar fi rău dacă aș prepara niște brioșe, mai ales că primisem cadou de la Raluca o mulțime de forme de hârtie pentru brioșe (foarte colorate și drăguțe) și o cutie cu 4 tipuri de ornamente din zahăr, de la Dr Oetker, cumpărate din Belgia. De-abia așteptam să fac brioșe drăgălașe! 🙂

   

Citeste in continuare: Brioșe cu ciocolată, decorate drăgălaș

Relaxare aromatică la Silhouette

Zilele trecute am revenit la Silhouette pentru un masaj de relaxare aromatic cu produse Guinot. Încă de la prima vizită, când mi-a fost prezentată camera pentru tratamente de acest gen, am fost impresionată și chiar îmi doream să revin, să mă bucur de un masaj profesional, să știu că am o oră la dispoziție în care mă voi relaxa și mă voi simți bine.

Ca și data trecută, am fost primită cu zâmbetul pe buze, absolut toți angajații care treceau pe lângă mine mă salutau, zâmbeau, erau prietenoși și politicoși. Mi s-a oferit un pahar cu apă/ceai, după care am fost preluată de esteticiana care urma să-mi facă tratamentul.

Citeste in continuare: Relaxare aromatică la Silhouette

Start la obiceiuri sănătoase

Mai mult de nevoie am avut de citit în ultimul timp o mulțime de informații despre o alimentație corectă. Inițial mă gândeam că le știu pe toate, că le-am mai auzit, că nu-mi spun nimic nou, dar citindu-le cu atenție mi-am dat seama cât de multe greșeli fac în fiecare zi în ceea ce privește alimentația și am realizat că ar cam fi cazul să-mi creez obiceiuri sănătoase.

Am început să lucrez la mai multe capitole: alimentație, sport, îngrijire (frumusețe + modă + întreținere), sănătate. Și voi vorbi despre toate acestea într-o serie de articole, ce vor apărea din când în când pe blog.

Citeste in continuare: Start la obiceiuri sănătoase

Revista mea preferată pentru mirese

Te-ai gândi că o revistă este doar o revistă. Nu are ce importanță să aibă în viața ta, nu poate să-ți amintească de ceva frumos, nu poate să declanșeze ceva ce contează pentru tine.

În cazul meu revista Miresici chiar îmi amintește de ceva frumos – de logodna mea. Nu voi da prea multe detalii, vreau ca povestea din spatele cererii în căsătorie să rămână doar între noi 2 și prietenii apropiați, dar totul a început de la revista asta. Nu logodna în sine, oricum ne logodeam, dar revista a ales ziua în care s-a întâmplat evenimentul.

Citeste in continuare: Revista mea preferată pentru mirese

Din călătorii

Cred că fiecare dintre noi a avut parte de întâmplări amuzante (sau tragicomice) în călătorii. În ceea ce mă privește, cele mai multe le-am trăit în călătoriile de tip grup organizat, pentru că am avut ocazia să cunosc tot felul de oameni, de toate vârstele și cu tot felul de obiceiuri. Articolul lui Hapi mi-a amintit de ele, și m-am gândit să le împărtășesc cu voi. 🙂

Citeste in continuare: Din călătorii

Oracolul din Stambul – Michael David Lukas

Vreau să încep acest articol prin a mulțumi editurii All care mi-a dăruit această frumoasă carte. Au văzut pe blog că îmi place foarte mult colecția Strada Ficțiunii, așa că am primit 3 noutăți din colecție, și anume Abel Sanchez.Sfântul Manuel cel Bun, Cărarea Cuiburilor de Păianjen și Oracolul din Stambul.

Acum câteva zile am terminat de citit prima carte din cele 3, Oracolul din Stambul, și nu oricum, ci am stat trează până la 2 dimineața pentru că nu reușeam să o las din mână, voiam neapărat să aflu deznodământul ei. Mi-era dor să citesc o carte captivantă, care să mă țină cu sufletul la gură.

Cartea m-a atras nu numai prin acțiunea trepidantă, ci și prin faptul că o parte din poveste se desfășoară în Constanța. Aici se și naște eroina cărții, Eleonora Cohen, într-o vară, în timpul unei furtuni, când semnele se adună deasupra orașului: Steaua Nordului este aliniată cu Luna, are loc invazia armatei țariste și un stol de pupeze purpurii apar deasupra casei.

Citeste in continuare: Oracolul din Stambul – Michael David Lukas

Degustare de sushi la Tokyo Nights

Cafeneaua Maideyi a organizat pe 12 și 13 mai, Tokyo Nights – seri japoneze pline de gust și parfum, în care clienții au putut savura sushi, sake și ceaiuri japoneze, acompaniate de cea mai frumoasă muzică din Țara Soarelui Răsare.

Am aflat și eu de eveniment sâmbătă seara, de pe Facebook (unul din motivele pentru care sunt pro Facebook – afli, în timp util, de cele mai interesante și faine evenimente) și m-am grăbit să ajung duminică la cafenea, să nu ratez degustarea de preparate japoneze. Menționez că nu am mâncat niciodată până acum sushi și nici nu prea vedeam vreo oportunitate de a-l testa în viitorul apropiat.

Citeste in continuare: Degustare de sushi la Tokyo Nights

Părerea voastră contează

Am o mare rugăminte pentru cititorii acestui blog.

Vă rog să-mi acordați 5-10 minute din timpul vostru pentru a răspunde la întrebările din acest sondaj. Este vorba de ediția 2012 a studiului de audiență pentru blogurile românești, o cercetare împărțită în 3 pagini, una despre blogul meu, a doua despre bloguri în general și a treia cu informații demografice despre cititor.

Chiar mi-ar plăcea (și m-ar și ajuta) să aflu mai multe despre voi, despre preferințele voastre, despre ceea ce vă place la acest blog. La final voi împărtăși rezultatele analizei cu voi – pe mine un astfel de sondaj m-a ajutat mult când mi-am pregătit lucrarea de disertație, poate vă va interesa și pe voi.

Și pentru că nu vreau ca eforturile voastre să rămână nerăsplătite, voi oferi prin tragere la sorți unuia dintre respondenți, la alegere, o carte sau o mulțime de sortimente de ceaiuri (20-25 pliculețe de ceai de diferite feluri). Vă rog să anunțați printr-un comentariu că ați răspuns la studiu ca să puteți fi luați în considerare pentru tragerea la sorți.

Vă mulțumesc! 🙂

Citeste in continuare: Părerea voastră contează

Spectacol cu lampioane

Cei care sunteți din Iași probabil că ați aflat până acum că Palas va organiza pe 2 iunie cea mai mare lansare de lampioane din lume: peste 20.000 de felinare din hârtie ecologică vor fi înălțate noaptea pe cerul orașului, din fața Palatului Culturii, într-un spectacol inedit de lumină și culoare.

Nu știu despre voi, dar eu cu siguranță mă voi afla acolo. Nu va fi prima mea experiență de acest gen, ne-a venit și nouă ideea să facem așa ceva, am cumpărat încă de anul trecut din China niște lampioane și le-am lansat de ziua mea, în ianuarie. 🙂

Nu am făcut prea multe poze în acea seară, ne concentram mai mult asupra spectacolului. Am făcut însă și un mic filmuleț și am mai extras de acolo câteva imagini (le puteți vedea mai jos). A fost tare frumos și romantic, mai ales că eram doar noi doi acolo, ne-am pus și dorințe…Se spune că lampioanele simbolizează noroc, longevitate, fericire, prosperitate și împlinirea dorințelor.

Citeste in continuare: Spectacol cu lampioane

Mai multă energie

Am prieteni care de dimineața devreme și până seara nu stau locului. La 7 dimineața merg la sala de sport, la 9 sunt la servici, la 6 ies în oraș, merg la evenimente, ședințe, se implică în tot felul de proiecte. Ajung acasă pe la 10, 11 seara, mulțumiți și fericiți. Mereu m-am întrebat: de unde au atât de multă energie? Cum pot reuși să susțină un astfel de program?

Mi-aș dori din suflet să fiu și eu la fel. Să nu mai fiu atât de aeriană uneori, să nu mă trezesc visând la cai verzi pe pereți, să nu aleg o viață compusă doar din servici și casă. Nu mai vreau să mă simt atât de obosită, fără motiv. Cu sănătatea stau foarte bine, nu țin diete, nu mă înfometez. Până acum dădeam vina pe lenea mea, dar cred că totuși este vorba de altceva. De o alimentație necorespunzătoare, de sedentarism, de lipsă de motivație poate.

Citeste in continuare: Mai multă energie