Concurs – câştigă bijuterii handmade!

Așa cum v-am “amenințat”, revin cu un nou concurs, unde puteți câștiga o mulțime de bijuterii handmade foarte frumoase. Concursul este organizat în colaborare cu Bonnie Blue, pe care am descoperit-o datorită Iguanitzei – am văzut un inel realizat de Bonnie Blue, m-am îndrăgostit de el, am contactat-o și tot vorbind, am pus la cale împreună un concurs. 🙂 Iar la acest concurs puteți câștiga și inelul care m-a cucerit.

Vor fi 3 câștigători, aleși prin tragere la sorți.

Citeste in continuare: Concurs – câştigă bijuterii handmade!

O pisică

Mi-ar plăcea să aduc în apartament și o pisică, să aibă Albert cu cine să se joace. Dar cred că deocamdată e prea mult, mai așteptăm până ne mutăm într-un spațiu mai mare. Până atunci pot oricând să mă joc cu pisica mamei mele – cea din pozele de mai jos. E așa prietenoasă, stă la mângâiat, la luat în brațe, la pozat…Și are niște ochi verzi absolut superbi.

Citeste in continuare: O pisică

NOTD: U24, U18 Miracle Colors – Flormar

După ce am citit articolul lui Addicted și am aflat de gama Miracle Colors, am vizitat standul Flormar din Era Shopping City și mi-am ales câteva culori. Am achiziționat nuanțele U33, U08, U18, recomandate de Addicted, precum și un roz – U24, prezentat mai jos.

Am purtat această nuanță timp de 5 zile, și nu a sărit de pe unghii. Se vede foarte frumos, ador nuanța asta de roz, deschisă la lumina soarelui, și fuchsia la lumina normală. În poze nu am reușit să surprind toate variațiile de culori, însă cred că vă puteți face o părere despre nuanța U24.

Citeste in continuare: NOTD: U24, U18 Miracle Colors – Flormar

Concurs – câştigă o pereche de cercei pentru ocazii speciale

Implică-te în alegerea imaginii Felicia

Probabil ați auzit până acum, Centrul Comercial Felicia își caută imaginea; mai exact, câteva persoane care să se identifice cu clienții centrului și care vor apărea pe billboard-urile din oraș, pe broșuri, afișe și flyere și vor transmite mesajele Felicia către comunitatea ieșeană. Aceștia vor participa la o ședință foto profesionială, alături de unul dintre cei mai talentați fotografi locali și vor câștiga vouchere de cumpărături în magazinele lor preferate.

În perioada 29 martie – 1 aprilie, promoterii Felicia au oferit mai multe informații despre campanie și i-au fotografiat pe cei interesați. Iar ieri, 2 aprilie, au apărut fotografiile celor aleși pe pagina de Facebook a Centrului Comercial Felicia. Recunosc că am fost și eu curioasă, m-am uitat în album și mi-am ales și favoriții.

Citeste in continuare: Implică-te în alegerea imaginii Felicia

Wishlist: ochelari de soare cu dioptrii

Port ochelari de vedere de la vârsta de 12 ani și pentru că am dioptrii măricele, nu am purtat niciodată ochelari de soare. Nu am putut să-mi cumpăr ochelari ieftini de la tarabe, pentru că nu aș fi văzut nimic cu ei, și nici n-am cumpărat ochelari de soare cu dioptrii pentru că: 1) până acum vreo 3 ani nici nu știam că există și 2) nu am avut banii necesari. Îmi imaginez că o astfel de pereche de ochelari nu este deloc ieftină pentru mine, pentru că am nevoie de lentile speciale, de două feluri (am dioptrii diferite), eventual subțiate.

Ochelarii de vedere pe care îi port au costat cam 1000-1300 lei, cumpărați acum câteva luni. Din suma asta, mai bine de jumate a reprezentat costul lentilelor, de aceea nici n-am vrut să visez că vreodată o să dau banii ăștia pe un obiect de care nu am foarte mare nevoie, adică ochelari de soare.

Citeste in continuare: Wishlist: ochelari de soare cu dioptrii

Urăsc momentele când n-am chef de nimic, când nimic nu-mi trezește interesul, când nu vreau nici să ies, dar nici să stau în casă, nici să muncesc, dar nici să stau degeaba, când activitățile mele preferate obișnuite mă lasă rece. Nici nu știu ce să fac ca să scap de stările astea, ele de obicei trec de la sine.

Vouă ce v-ar plăcea să faceți acum? Dați-mi idei. 🙂

Citeste in continuare: –

Prietenii mei, prietenii tăi

Relația mea nu m-a costat nici o prietenie. Nu mi-am abandonat prietenii, nu i-am ignorat, nu i-am schimbat pentru prietenii lui. Am apelat la cea mai bună soluție: i-am adus pe toți împreună.

Prietenii lui. Prietenii mei. Majoritatea au devenit în timp prietenii noștri. Prietenii lui s-au împrietenit cu prietenii mei și așa s-a creat un grup mare, de oameni care se cunosc, se respectă și deși poate nu sunt prieteni la cataramă, se înțeleg și au ce să vorbească între ei.

Când organizăm vreo ieșire în oraș, un grătar, o aniversare, se cheamă prieteni și dintr-o parte, și din alta. Cu această ocazie se cunosc oameni noi, și de asemenea nici eu și nici iubitul meu nu suntem presați să renunțăm la prieteni sau să ne petrecem timpul doar cu prietenii celuilalt. Citeste in continuare: Prietenii mei, prietenii tăi