Am descoperit cărțile de Eric-Emmanuel Schmitt de vreo jumătate de an și de atunci nu ratez niciuna, am făcut tot posibil să mi le cumpăr pe toate, chiar dacă unele nu se găseau în magazine sau erau un pic scumpe pentru numărul de pagini pe care îl prezentau. Când mi s-a oferit șansa de a citi noul volum, “Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri“, de către Libris.ro, m-am bucurat tare mult, și le mulțumesc pe această cale.

Mi-a plăcut foarte mult titlul cărții pentru că mie chiar mi se par cărțile de Schmitt unele dintre cele mai frumoase cărți din lume. Bineînțeles, titlul nu a fost ales de autor pentru a-și autocaracteriza cartea, ci este numele uneia dintre cele 8 povestiri pe care le cuprinde. În alte țări cartea a purtat numele “Odette Toulemonde”, a 7-a povestire din carte.

Cele 8 povestiri, la fel ca și alte opere de-ale autorului, inspiră la optimism, fericire și iubire. Cărțile lui mă binedispun de fiecare dată, le citesc “dintr-o răsuflare”, fără să le pot lăsa deoparte. Nu sunt greu de citit, nici nu sunt multe pagini de parcurs, însă în nici un caz nu sunt cărți mediocre. Eu vă recomand să le citiți pe toate. Începeți cu “Oscar și Tanti Roz” și veți vedea că nu veți mai putea să vă opriți.

În ceea ce privește cartea prezentată azi, o să spun doar câteva cuvinte despre fiecare povestire în parte.

Wanda Winnipeg

O femeie bogată, care are toată lumea la picioarele ei, redescoperă un orășel în care a trăit în copilărie, atunci când nu avea decât speranțe și vise pentru un viitor mai bun. Aici îl regăsește pe cel care a învățat-o ce e dragostea trupească. El i-a făcut un cadou atunci când ea avea doar 16 ani, acum vine timpul ca ea să-l recompenseze pentru lecțiile oferite.

E o frumoasă zi cu ploaie 

Helene nu reușește să fie mulțumită de nimic. Așa e felul ei de-a fi, nu iubește nimic, nu îi place și nu îi convine nimic. Ea doar îi suportă pe toți din jur, inclusiv pe Antoine. Antoine, care este complet diferit, care vede frumusețea naturii chiar și într-o zi mohorâtă cu ploaie. Îl iubește ea pe Antoine? Asta va afla doar după ce îl va pierde.

Intrusa

Odile Versini e speriată. În apartamentul ei a intrat o bătrână. O vede pe holuri, dar mereu se ascunde și niciodată nu o găsește. Soțul ei, Charles, vine în vizită. Într-o zi o aduce cu el pe Yasmine. Odile află că Yasmine e soția lui. Se îngrozește că soțul ei a putut să-i facă așa ceva, să o înșele și să facă copii cu alta. Însă ea nu știe și nici nu va mai afla că Charles e de fapt fiul ei iar ea are Alzheimer.

Falsul

După 25 de ani, Georges își părăsește amanta, pe Aimee, pentru a se retrage cu soția pe Coasta de Azur. Aimee, acum de aproape 50 de ani, rămâne fără marea ei iubire, fără servici și fără bani. Tot ce are de la el e un tablou de Picasso, dar e sigură că e un fals, ca toate bijuteriile pe care i le-a mai dăruit. Se îmbolnăvește iar chiriașa ei, Kumiko, e singura care o îngrijește. Aimee e enervată de bunătatea lui Kumiko iar la final, ca să-și bată joc de ea, îi dăruiește tabloul de Picasso asigurând-o că e original. Aimee moare, Kumiko se îmbogățește, pentru că da, tabloul era adevărat.

Totul pentru a fi fericită

Isabelle află că soțul ei, Samuel, are o amantă și trei copii. Nu înțelege, nu acceptă, nu vrea să-l confrunte. Psihiatrul ei o asigură că el o iubește, de aceea nu a părăsit-o deși are o viață normală și copii cu altcineva. Pentru că Isabelle suferă de impotență feminină și nu a putut niciodată să facă dragoste cu soțul ei. Când realizează sacrificiul lui, fuge la el, dar e prea târziu.

Prințesa desculță

Fabio a întâlnit-o pe Prințesa Donatella într-o seară. Au avut parte de clipe magice: cină la cel mai scump hotel, o noapte de dragoste în cea mai extravagantă cameră. O caută după câțiva ani buni, doar ca să afle că Prințesa era fiica spălătorului de vase, bolnavă de leucemie.

Odette Toulemonde

Odette își întâlnește scriitorul preferat, pe Balthasar. Îl iubește. După un timp și anumite evenimente mai puțin plăcute din viața sa, și Balthasar învață să o iubească. Vor rămâne cei doi împreună?

Cea mai frumoasă carte din lume

Într-un lagăr de femei din Siberia, un grup de mame de fete încearcă să scrie o carte. Cu ajutorul foițelor de țigară și al unui creion ascuns în părul uneia din ele, realizează cea mai frumoasă carte din lume.

Sper că nu am spus prea multe despre cele 8 povestiri, sunt încă multe de descoperit la ele. Lectură plăcută! 🙂

17 Comments on Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri – Eric-Emmanuel Schmitt

  1. Am citit mai demult “Domnul Ibrahim si florile din Coran”, dar nu pot sa zic ca m-a impresionat. In schimb, povestirile astea par deosebite, cred ca o sa-i mai acord o sansa lui Schmitt 🙂

  2. Cred ca toate sunt impresionante si memorabile, o carte interesanta, mai ales ca, din cate imi dau seama, din fiecare intamplare ai ceva de invatat.

  3. Foarte frumoasa cartea! Am citit-o ieri, in cateva ore, in timp ce-mi asteptam randul sa intru la dentist. Mi-a placut foarte mult, consider ca este o carte care-ti unge sufletul cu miere 😀 Multumesc tare mult… :*

  4. buna ziua! imi puteti spune va rog unde pot gasi “cea mai frumoasa carte din lume” in format electronic? va multumesc din suflet

  5. As dori si eu te rog daca ai in format pdf cartea: e o zi frumoasa, cu ploaie..multumesc mult

Leave a Reply to Mihaela Nistor Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.