În ultimii ani am avut ocazia să particip şi în anumite cazuri, să fac parte din echipa de organizare pentru diverse evenimente şi petreceri business. Nu au fost evenimente de amploare, majoritatea au avut loc în Iaşi, un oraş relativ mic.

Ce tip de evenimente au fost? Am participat la un eveniment de premiere a celor mai bune firme ieşene, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, am fost la conferinţe, la teambuildinguri sau târguri. Cele mai plăcute au fost evenimentele interne, pentru angajaţi, cele mai stresante au fost evenimentele adresate partenerilor de afaceri. Unele au durat câteva ore, altele câteva zile. Toate au fost obositoare şi nu chiar plăcute pentru mine, care preferă mediile mai informale.

Un lucru este însă clar, când vine vorba de organizat astfel de evenimente. Dacă jobul tău nu este cel de organizator evenimente atunci e mai bine să cauţi pe cineva să te ajute. Sunt multe lucruri care pot merge prost, oricând poţi uita ceva, mai ales dacă tu în afară de organizare mai ai şi alte treburi.

Ştiu cât de greu este să organizezi ceva chiar şi mic, de aceea de exemplu pentru Bucureşti nici nu m-aş gândi să mă ocup singură de tot. Există restaurante care pentru evenimente corporate în Bucureşti oferă consilier de evenimente. Acesta se ocupă de muzică, aranjamente, servicii foto şi video şi altele. Tot aceste restaurante care organizeaza evenimente în Bucureşti îşi oferă ajutorul şi pentru evenimente private, precum nunţi, botezuri, aniversări. Scapi de multe griji, nu trebuie să te mai lupţi cu o mulţime de furnizori, să te ţii de ei să-şi facă treaba, ai o garanţie că totul va merge cât mai bine, pentru că este şi reputaţia restaurantului în joc.

Mi-ar plăcea ca şi în Iaşi să fie asemenea servicii, mi-ar fi fost de folos de câteva ori.

1 Comment on Ajutor specializat pentru organizarea de evenimente business?

  1. Eu am fost de un real folos la majoritatea evenimentelor pe care le-am organizat eu și prietenii mei. Fire foarte organizata si cu multe cunostinte in domeniu, am reusit sa ajut mult.

Leave a Reply to Mihaela Curea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.