Când am început această carte nu aveam mari așteptări pentru că nu-mi place în mod deosebit literatura română contemporană. Ba chiar o evit. Dar Șoseaua Cățelu 42 mă atrăgea. Nu știu de ce, poate numele, poate imaginea de pe copertă, poate faptul că este o autobiografie. Deși mă gândeam, autoarea e tânără, deja scrie o autobiografie?
Am început să o citesc și n-am mai putut să o las din mână. Da, sunt elemente care nu au fost neapărat pe gustul meu, cum ar fi limbajul trivial pe alocuri, dar cred că și acesta a avut rolul lui. M-a ajutat să simt și nu doar să știu că este o poveste adevărată, că s-a întâmplat așa ceva, că cineva chiar a trecut prin toate acele lucruri.
Nu o să vă povestesc acțiunea cărții pentru că nu vreau să-i răpesc din mister, însă ce vă pot spune e că mă face să mă simt foarte norocoasă că am avut parte de o copilărie plictisitoare și fericită, că nu a trebuit să lupt pentru supraviețuire de mic copil, că nu am trăit în vremurile când se stătea la cozi ore întregi pentru o bucată de pâine. Aveam 2 ani când România a terminat-o cu comunismul și doar din cele citite mă îngrozește acea perioadă. Și nu pot să înțeleg cum tocmai cei are au trăit-o vor să o retrăiască din nou. Și asta doar pentru că nu vor să lupte pentru ca să aibă mai mult și/sau pentru că nu suportă să vadă că altul are mai mult. Cu siguranță mai sunt și alte motive, dar nu știu, oricare ar fi, cred că comunismul nu este soluția. Și uite că am început să vă povestesc despre o carte și am ajuns să vorbesc despre altceva. Citeste in continuare: Șoseaua Cățelu 42 – Alina Nedelea