Review kit pentru sprâncene Essence

Am ajuns să cred că o aranjare drăguţă a părului şi nişte sprâncene bine definite sunt suficiente pentru ca să fii pregătită pentru orice fel de ocazie, fie că e o zi obişnuită la lucru sau o petrecere. Purtând şi ochelari, de cele mai multe ori faptul că port rimel sau eyeliner sau că m-am fardat nici nu se observă aşa bine, în schimb sprâncenele…se văd şi contează.

Din fericire am sprâncene ok. Nu grozave, dar măcar am avut norocul de a nu le nenoroci în adolescenţă. Nu sunt chiar groase şi am observat că au început să crească mult, mult mai greu, dar sunt mulţumită că sunt cum sunt.

Prima dată când am observat ce impact pot avea nişte sprâncene frumoase a fost când am început să le vopsesc. Nici nu ştiam că se vopsesc sprâncenele, mi s-a propus la salonul pe care-l frecventez şi am acceptat. Mi-a plăcut mult rezultatul şi mai ales faptul că păream mereu machiată şi aranjată. Efectul nu ţine chiar foarte mult, o săptămână mai intens şi apoi culoarea se mai estompează, dar preţul foarte mic (10-15 lei) nu te opreşte să te duci să le vopseşti mai des.

Dar mai există o variantă care mi se pare chiar mai bună. Un kit pentru sprâncene. Eu am căutat şi am găsit kit-ul de la Essence, ieftin şi bun – nu mai ştiu exact cât am dat, vreo 20-30 lei, l-am luat din Douglas acum câteva luni bune, cred că tocmai prin toamnă. La început l-am folosit rar, dar acum am ajuns să-l folosesc aproape zilnic şi-mi place la nebunie!

set-sprancene-essence

Cam într-un minut maxim reuşesc să-mi aranjez sprâncenele cu acest kit. Îmi place mult şi pensula, forma ei ajută să dai o formă naturală şi frumoasă sprâncenelor. Culoarea este tocmai potrivită pentru mine iar fardul rezistă pe sprâncene întreagă zi, fără să cadă sau să se estompeze. Până când mă demachiez seara, sprâncenele mele arată la fel ca la începutul zilei.

Cred că de vreo lună îl folosesc aproape în fiecare zi şi cu toate acestea n-am folosit nici măcar jumătate din fard. O să mă ajungă tot anul cu siguranţă. Aşa că îl consider o achiziţie foarte avantajoasă şi îl recomand cu drag.

Poate într-o zi voi purta şi eu…

Iubesc încălţămintea comodă. Cei care mă ştiu cunosc faptul că aproape mereu mă încalţ cu pantofi sport sau eventual sandale plate sau cu toc foarte mic. Mi-aş dori tare mult să fiu genul de persoană care se îmbracă cu pantofi cu toc, dar pur şi simplu îmi este greu să merg, mă trezesc mereu cu răni sau băşici dureroase şi am şi procese de conştiinţă pentru că ştiu că nu prea e bine pentru spatele meu să merg cu tocuri.

Dar poate aş merge mai des pe tocuri dacă aş găsi nişte pantofi ok. Nu reuşesc deloc să găsesc nişte pantofi de care să fiu mulţumită. Port de obicei mărimea 36, cu toate acestea pantofii mărimea 36 din dulapul meu îmi sunt mari. Cum aşa? Păi atunci când i-am cumpărat ori purtam ciorapi groşi şi atunci mi s-au părut a fi buni, sau aveam picioarele umflate. Altfel nu-mi explic cum acum, când îi încalţ şi încerc să merg cu ei, mă trezesc că mai am un pic şi-i pierd pe drum.

Nu găsesc o pereche de pantofi de mărime potrivită. Aş vrea nişte pantofi care să-mi vină şi atunci când îi port cu ciorapi subţiri, şi când îi port cu picioarele goale sau cu ciorapi puţin mai groşi. Dar mie pur şi simplu îmi cad din picioare, mai ales când port ciorapi subţiri.

Dacă au o cureluşă, nu e problemă. Atât timp cât nu au cum să-mi alunece, e foarte bine. Dar dacă nu au…

Înainte să-mi propuneţi, am încercat deja varianta acelor perniţe din gel pentru pantofi, ca să nu-mi mai cadă pantofii din picioare. Nu-s chiar grozave, nu fac minuni.

Am încercat şi pantofi mărimea 35, de obicei îmi sunt mici. Iar mărimea 35 jumate nu găsesc. În magazinele din Iaşi nu prea se găsesc mărimi intermediare.

Până când voi găsi nişte pantofi care să-mi vină cu adevărat bine şi cu care să pot merge, aleg să cumpăr pantofi cu cureluşe sau orice alt sistem de susţinere. Şi visez la pantofi cum ar fi cei din imaginile următoare…Aşa mi-ar plăcea să mă văd. În ţinute office cu pantofi îndrăzneţi (poze preluate de pe depurtat.ro).

pantofi-ginia-verzi-8404727 pantofi-vagand-negri-8407451 pantofi-mares-rosii-2-8408537 pantofi-varna-albi-8408794 pantofi-prisma-roz-8408866 pantofi-mares-galbeni-8408231

Câteva zile în Side, Turcia

A trecut timpul şi eu n-am scris despre cum a fost excursia în Turcia din ianuarie. Mai mare ruşinea, mai ales cum tot zic eu că aş vrea ca acest blog să fie unul de călătorii. Păi dacă nici măcar atunci când călătoresc nu scriu, blogul meu de călătorii va avea viaţă scurtă. 🙂

N-o să vă plictisesc cu prea multe detalii (mai ales că oricum nu le mai ţin minte).

vedere-la-mareÎn Side am ajuns la invitaţia unui partener de afaceri. Am fost cazaţi la hotelul Sueno, de 5 stele, în regim all-inclusive. Din păcate n-am făcut poze cu hotelul, cu camera, aşa cum obişnuiesc. Însă puteţi găsi informaţii despre hotel pe TripAdvisor.

Hotelul mi-a plăcut, însă nu m-a încântat. Credeam că hotelurile din Turcia sunt mult peste cele din Bulgaria, însă mi s-au părut a fi cam la acelaşi nivel. Şi luaţi aminte că eu în Bulgaria am stat la hoteluri de 4 stele, nu 5. Cât despre mâncare, la fel…ba chiar mâncarea din Bulgaria mi s-a părut mult mai gustoasă şi diversă.

Cu toate acestea staţiunea în sine, Side, mi s-a părut superbă, mult peste oricare din Bulgaria. Şi asta pentru că faţă de alte staţiuni, în Side chiar ai ce vedea, ai ce vizita: amfiteatru datând din perioada elenă, templele romane ale lui Artemis şi Apollo, muzee, apeducte, coloane. Multe comori. O experienţă plăcută este să te plimbi printre aceste ruine noaptea, când sunt iluminate.

IMG_3286

IMG_3282 IMG_3206
Frumos, nu?

Foarte mult mi-a plăcut şi plaja din Side. Cred că mai mult pentru că era ianuarie şi era o noutate pentru mine să mă aflu la mare în anotimpul rece.

În Side vremea era călduţă, 17-18 grade, nu vreme de plajă sau de înotat, dar suficient cât să te plimbi cu picioarele goale pe nisip, să inspiri acel aer de mare, să te răsfeţi cu un suc de rodie, proaspăt stors, cumpărat de la chioşcurile de pe plajă.

 IMG_3200 IMG_3199 IMG_3198

Side este locul ideal pentru cei ce iubesc pisicile. Aşa cum la noi sunt câini vagabonzi, cu zecile pe străzi, aşa sunt la ei pisicile. Le vezi peste tot, prin staţiune, la hotel, pe terase. Chiar şi în holul hotelului se odihneau câteva. Stau la mângâiat, sunt prietenoase.

pisici-side

Dacă ajungeţi în Turcia neapărat să încercaţi un ceai turcesc. Alături de o bucăţică de turkish delight (sună mai bine decât traducerea în română 🙂 ). Noi am luat vreo zece cutii, pentru familie sau pentru noi, şi am mâncat în 4 la ceai o cutie întreagă. Apoi am aflat că de fapt se mănâncă o singură pătrăţică la ceai. :)) Nu câte 5-6 cum am făcut noi.

IMG_3363 ceai-turcesc

Am cumpărat ceai şi pentru acasă. Ceaiul se vinde sub formă de praf, nu ştiu cât de sănătos este, n-am văzut ingredientele scrise pe undeva. Oricum, e gustos şi uşor de preparat. Cel mai bun mi s-a părut ceaiul de mango, din păcate n-am cumpărat decât vreo 100 de grame, era foarte scump. Nu mai ţin minte cât a costat, oricum vreo 10 euro dacă nu mă înşel. Mult pentru un ceai.

Mă gândeam să cumpăr şi un set de ceai, îmi plac aceste păhărele mici, însă era cam scump. Şi apoi am văzut că se vând şi-n Carrefour la noi, aşa că mai bine că n-am cumpărat.

Una peste alta, cele câteva zile petrecute în Side au fost foarte frumoase, cea mai mare bucurie a mea a fost clar să văd marea şi să mă plimb pe nisip în luna în care mi-am serbat şi ziua de naştere. Însă nu ştiu dacă aş mai alege acum această destinaţie pentru vacanţa la mare. Turcia este totuşi destul de scumpă şi nu mi s-a părut mult peste Bulgaria.

Follow pe Instagram – tenis

simona-halep

Cam de anul trecut, datorită Simonei Halep bineînţeles, m-am îndrăgostit de tenis. Asta e unul din meritele ei, prin rezultatele obţinute a transformat o ţară întreagă în pasionaţi de tenis. Ne-a adus la cunoştinţă acest sport frumos şi ne-a făcut să-l iubim.

Am devenit din ce în ce mai interesată de tenis, mai mult de cel feminin. Citesc toate articolele de pe wtatennis.com, tennis.com sau din ziarele noastre, ProSport şi Gazeta Sporturilor. Nu contează că e vorba de Simona Halep sau de altcineva, citesc cu mare interes. Mă joc pe drawchallenge.wtatennis.com, o pagină cu pronosticuri pentru câteva din turneele de tenis. Nu prea le-am nimerit, pentru că din câte am văzut la tenis se poate întâmpla orice, nu e o regulă ca favoriţii să câştige.

După această lungă introducere, ajung la ce voiam să vă scriu. Fiind pasionată de tenis urmăresc pe Instagram conturile tenismenelor. N-am avut răbdarea să le caut pe toate, urmăresc câteva şi m-am gândit să le scriu aici, poate mai sunt şi alţii interesaţi.

Aşadar:

Ana Ivanovic – instagram.com/anaivanovic/

Caroline Wozniacki – instagram.com/carowozniacki/

Eugenie Bouchard – instagram.com/geniebouchard/

Maria Sharapova – instagram.com/mariasharapova/

Serena Williams – instagram.com/serenawilliams/

Sorana Cîrstea – instagram.com/soricirstea/

Venus Williams – instagram.com/venuswilliams/

Victoria Azarenka – instagram.com/vichka35/

Alize Cornet – instagram.com/alizecornet/

Karolina Pliskova – instagram.com/karolinapliskova/

Petra Kvitova – nstagram.com/petra.kvitova/

pagina oficială de Instagram WTA – instagram.com/wta/

Bine, mai sunt multe alte jucătoare care au conturi de Instagram, dar nu le urmăresc eu. Pentru alte conturi, intraţi pe contul de Instagram WTA şi vedeţi pe cine urmăresc ei – aveţi acolo o listă întreagă de conturi de Instagram oficiale (exemple: Carla Suarez Navarro, Garbine Muguruza, Sania Mirza, Martina Hingis).

Simona Halep nu are o pagină oficială de Instagram. Am găsit o pagină (instagram.com/simona_halep), care se prezintă ca pagină oficială, dar nu pare a fi. Apăreau postări atunci când Simona era în meci. Nici nu cred că este o pagină întreţinută de cineva din staff-ul ei.

Desktop vs Laptop la serviciu

Atunci când am început să lucrez, mi se părea că laptopul este cea mai bună variantă. Elegant, fără (prea multe) cabluri, portabil, modern. Aveam impresia că dotarea unui birou cu laptopuri e chiar un semn de bunăstare.

Aşadar am cam strâmbat din nas când am auzit că la actualul loc de muncă voi lucra la un desktop. Mi s-a comandat un calculator nou-nouţ, special pentru mine, performant, cu ecran mare. Şi în scurt timp m-am obişnuit să lucrez la el, dar încă nu vedeam de ce e mai bine să lucrezi la desktop faţă de un laptop.

A mai fost nevoie să treacă câţiva ani ca să mă conving de acest lucru. În urmă cu o lună m-am mutat pe un laptop la serviciu. Un laptop nou, performant, cu ecran mare. Fără atâtea cabluri prin spate. Nimic rău până aici.

Dar după doar o zi am început să am dureri de spate. Am schimbat scaunul cu unul bun şi a ajutat, dar nu suficient, durerile nu au dispărut, ba chiar îmi amorţeau şi mâinile. Şi problema era laptopul sau mai bine zis poziţia de stat la calculator.

Atunci când lucrezi la calculator, tastatura trebuie să fie la înălţimea coatelor iar monitorul trebuie să fie aproximativ la nivelul ochilor ca să poţi sta sprijinit cu spatele pe spătarul scaunului şi astfel să ai suport pentru spate. Atunci când lucrezi pe un laptop, monitorul este prea jos şi astfel trebuie să stai cu capul şi gâtul în faţă, aplecat şi asta nu face deloc bine la spate (şi mai ales la vertebra cervicală, unde am eu probleme). Bineînţeles că nu e o problemă dacă foloseşti laptopul ocazional, dar dacă acesta este instrumentul de lucru, pe care stai 8-10 ore în fiecare zi, uneori fără pauză…

Soluţia mea a fost să cumpăr un monitor. L-am ataşat la laptop, am cumpărat şi o tastatură şi un mouse wireless, ca să mai scap de cabluri şi am rezolvat problema. Cum am făcut schimbarea, cum au dispărut şi durerile cervicale.

O altă soluţie, mai ieftină, ar fi să aşezaţi laptopul pe un stand, ceva, astfel încât monitorul să fie la nivelul ochilor.

Pentru mai multe informaţii despre acest subiect vă recomand să citiţi acest articol. Medicii recomandă clar folosirea unui desktop în loc de un laptop.

Aveţi grijă de voi! Nu ignoraţi problemele de sănătate, în special cele de spate. Găsiţi o soluţie ca să lucraţi în condiţii bune – dacă şefii nu vor să achiziţioneze desktop-uri, plasaţi laptopurile pe nişte standuri, faceţi în aşa fel încât să nu mai staţi ore în şir cu capul aplecat şi cu spatele într-o poziţie incorectă.

Şi un filmuleţ util:

Câte ceva…

N-am mai scris…Adevărul e că n-am mai simţit nevoia să scriu. Am preferat să fac orice altceva decât să scriu. Culmea e că am tot avut ce scrie, dar dacă n-ai chef, dacă n-ai dispoziţia necesară, degeaba ai material.

M-am gândit să renunţ la blog. Dar deşi pare o idee bună acum, vreau totuşi să am un loc unde să pot să mai scriu din când în când. Încă mă bate gândul să transform acest blog într-unul de călătorii. O prietenă mi-a sugerat să lucrăm împreună şi să-l transformăm în blog culinar. Aşadar idei sunt multe, important e că nici una nu este de a închide de tot blogul. Fie ce-o fi, chiar de nu voi mai scrie luni întregi, acest blog va fi online.
Sper că azi sau mâine să reuşesc să scriu ceva. Vom vedea dacă mă voi ţine de treabă. 🙂

P.S. Ce nu-mi plac aceste articole cu n-am mai scris, am scris, am revenit, închid blogul, deschid blogul…Zău că nu-mi plac, cu toate astea public şi eu din când în când câte aşa ceva. Scuzaţi-mă. 🙂 Ştiu că decât să scrii chestii din astea, mai bine scrii direct un articol cu ceea ce vrei să transmiţi şi cu asta basta. Dar nu m-am putut abţine, am simţit nevoia să public şi aşa ceva.

Agonie şi extaz

De la începutul anului s-au întâmplat destul de multe lucruri importante pentru mine iar unul dintre acestea, care a avut un impact serios asupra mea, a constat în prima extracţie a unui molar de minte. Poate veţi spune, ce e aşa mare lucru în asta? Ei, pentru mine a fost important din mai multe motive.

De vreo 2 ani mă confruntam cu probleme, la început minore, la final din ce în ce mai serioase. Nici nu mai ştiu exact cum a început, când am observat. Gingiile au devenit din ce în ce mai sensibile. Sângerau la orice, chiar şi când mâncam ceva moale, ca o banană. În plus, dinţii au început să se strângă în faţă. Îmi creşteau măselele de minte. Eram bucuroasă că nu mă dor, pe alţi prieteni îi dureau la creştere. Mă consideram norocoasă. Dar se pare că nu era chiar aşa. (more…)

Un băiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson

un-baiat-pe-lista-lui-schindler_1_fullsizeCei care aţi urmărit filmul Lista lui Schindler, ştiţi deja cine e Oskar Schindler şi cum de a ajuns ca un nazist să fie un erou al evreilor. Cartea de care vă scriu azi prezintă memoriile lui Leon Leyson, un evreu din Polonia care de la vârsta de 10 ani a fost nevoit să se mute cu familia într-un ghetou din Cracovia. Datorită îndemânării tatălui său, au fost remarcaţi de Oskar Schindler care a luptat pentru a-i ţine pe toţi membrii familiei în siguranţă, lucrând în condiţii cât mai bune.

Chiar şi cu multiplele intervenţii ale lui Schindler, Leon şi familia sa au ajuns în lagăre, au suferit de foame, au fost bătuţi şi au suferit pierderi inimaginabile prin moartea a doi dintre fraţi. Supravieţuitori au fost Leon, o soră şi un frate şi părinţii lor. După finalizarea războiului, n-au putut rămâne în Polonia unde în continuare erau persecutaţi, sora şi fratele lui Leon au plecat în Israel, iar părinţii şi mezinul Leon şi-au făcut o nouă viaţă în Statele Unite.

Am urmărit ceva timp această carte pe elefant, sperând să o cumpăr cu 50% reducere, dar mereu apărea ca indisponibilă, aşa încât am ajuns să o primesc cadou, cumpărată din Carrefour la preţul întreg de 35 lei. Şi deşi cartea este foarte interesantă şi o recomand, nu ştiu dacă 35 lei este suma corectă pentru o carte care se citeşte în câteva ore. Recomandarea mea este să aşteptaţi să o găsiţi la reducere.

(more…)

Mândră că sunt femeie

Au fost momente în viaţa mea când am regretat că nu sunt bărbat, mi se părea mereu că e mult mai uşor pentru ei, că nu suferă cum suferim noi, nu trebuie să le facă pe toate cum le facem noi. Dar mi-a trecut destul de repede, pentru că avem şi noi avantajele noastre. Şi iLUX, prin organizarea concursului Mândră că sunt femeie, mi-a oferit şansa de a vă povesti de ce sunt mândră că sunt femeie.

banner-blog

1. Copii

Relaţia unei mame cu copilul ei este una specială şi nu poate fi înlocuită cu nimic de pe lumea asta. Dragostea unei mame pentru copilul ei, acea dragoste 100% necondiţionată, este ceva special şi de-abia aştept să o simt şi eu.

2. Feminitate

Gingăşia, sensibilitatea, corpul frumos, parfumul şi tot ceea ce mai caracterizează feminitatea din noi. N-aş schimba acestea pentru nimic în lume.

3. Dragostea pentru frumos

Mult mai mult ca bărbaţii, noi avem această dragoste pentru frumos. Ne place să ne înconjurăm de lucruri frumoase, să ne îmbrăcăm cât mai frumos, să fim înconjurate de frumos. Comparaţi casa unui bărbat singur cu cea a unei femei singure şi veţi vedea diferenţa. (more…)

Oliviera – aplicaţia care-ţi potoleşte foamea

Se da următorul scenariu: după-amiază, după serviciu, plecată pe la prieteni. Nu mai avem chef să ne apucăm de gătit, decidem să ne potolim foamea comândând ceva online. Unul are chef de pizza, altul de mâncare tradiţională românească. Facem vreun compromis sau găsim o soluţie care să ne mulţumească pe toţi?

După ce-am renunţat de o mulţime de ori la felurile mele preferate de mâncare, pentru a mă alinia la gusturile culinare ale celor din jur, am găsit aplicaţia Oliviera, care permite comanda de mâncare la domiciliu de la mai multe restaurante în acelaşi timp. Pentru bucureşteni sunt peste 40 de restaurante din care pot alege, dar şi pentru ieşeni sunt ceva variante, dintre care menţionez preferatele mele: Pizzeria Domnească, Dopo Poco Pizza, Cofetăria Tuffli. Sper ca în viitorul apropiat să fie adăugate şi mai multe restaurante.

Am instalat aplicaţia pe telefon (este gratuită bineînţeles, disponibilă pentru iOS şi Android), mi-am trecut adresa/adresele de livrare (care sunt memorate şi nu trebuie introduse de fiecare dată), am ales restaurantul dorit şi apoi mâncarea, am comandat şi am aşteptat confirmarea comenzii. Aceasta este primită prin Push Notifications, primeşti şi un timp de livrare instant. Şi…gata. Aştepţi mâncarea, o primeşti, o savurezi. Pentru data viitoare comanda ta e salvată şi poţi să o refaci dintr-un singur click.

IMG_3452 IMG_3451

Ce bine e să nu mai fie nevoie să dai telefoane peste telefoane, să vorbeşti cu chelneri mai bine sau mai prost dispuşi, să speri că nu apar erori în comanda ta, cum ar fi (şi aici vorbesc din experienţă personală): brânză peste paste, deşi ai precizat de 2 ori la telefon că nu vrei brânză, pizza cu blat pufos în loc de blat italian, cartofi prăjiţi deşi ai cerut cartofi natur. Ce bine e să vezi meniul complet, dimensiunile sau gramajul, preţul pentru fiecare variantă şi astfel să alegi în cunoştinţă de cauză.

Închei acum, merg să scot tacâmurile, să pun suc în pahare, că acuşi ajunge mâncarea. 🙂