Ce-ţi aminteşti din copilărie? De obicei lucrurile care ţi-au trezit nişte sentimente puternice, care te-au bucurat sau întristat, care te-au marcat, care te-au impresionat.
Mă gândeam la asta zilele trecute, după ce mi-am amintit ceva. Am mers cu sora mea în vizită la o prietenă de-ai ei, şi aceasta ne-a prezentat colecţia ei de maşinuţe, frumos aranjate pe un raft. Erau câteva zeci, de dimensiuni mici. Nu m-am putut abţine şi-am atins vreo 2, ca să aflu ulterior, ca în acea după-amiază au căzut toate de pe raft, motivul fiind atingerea mea. 🙂
Alte amintiri din copilărie, legate de jucării sau joc?
Unul din desenele animate preferate era ceva cu nişte eleve care jucau volei. Atât de mult îmi plăcea încât voiam şi eu să joc volei. Verişoara mea juca aşa încât m-a luat la un antrenament. Problema e că nu mi-am dat seama că mingea de volei e atât de grea. Nu puteam nici măcar să o trec peste fileu, aşa încât am abandonat imediat ideea de a juca vreodată volei.
Când aveam vreo 5 ani, mama a adus un calculator acasă, pentru a lucra în programele ei de contabilitate. Avea şi un joc pus pe el, Supaplex, aşa că mi-am băgat şi eu năsucul în calculator, să mă joc. Momentul când calculatorul s-a blocat m-a speriat atât de tare, încât n-am vrut să mai aud ani buni de niciun calculator. Eram terifiată că am stricat calculatorul familiei. Nu c-aş fi păţit ceva grav, da eu mereu am fost (şi încă sunt) teribil de anxioasă.
Am fost un copil răsfăţat, am primit o mulţime de jucării, de care erau pe atunci, majoritatea de plus. Nu existau pe atunci magazine gen Noriel, primeam şi noi ce se găsea, ce se putea. Iubeam jucăriile din pluş, aveam cu zecile, şi ţineam să dorm cu toate în pat. În patul pe care îl împărţeam cu sora mea. Eu dormeam la perete şi împărţeam jumătatea mea de pat cu jucăriile. Le puneam de-a lungul peretelui, de sus până jos, cu grijă să încapă toate. Şi apoi mă înghesuiam în sfertul ce rămânea.
În afară de volei cu minge uşoară (de această dată), jucat în faţa blocului, mai jucam badminton sau “Flori, fete şi băieţi” şi bineînţeles jocuri inventate, de exemplu cel în care eu şi prietenele mele ne credeam personaje din Sailor Moon.
Reamintindu-mi toate astea îmi dau seama că am avut o copilărie foarte frumoasă, în care nu mi-a lipsit nimic important şi în care mi-a lipsit exact ceea ce trebuia adică calculator şi acces la internet. Nu ştiu câţi dintre copiii de astăzi se mai joacă afară, mai inventează jocuri, mai pun accentul pe jucării fizice şi nu pe jocuri la calculator.
Nu ştiu de voi, dar eu nu am schimbat un scutec în viaţa mea. Am avut o tentativă la începutul anului trecut, cu nepoţica mea, dar aveam emoţii, sora mea nu prea avea răbdare, aşa că doar am observat şi m-am gândit că o să o fac altă dată. N-a mai venit acea dată, m-am rezumat doar să cumpăr
