Marea mea pasiune pentru Formula 1 a început în anul 2000. Nu mai ţin minte cum a debutat totul, cum am ajuns să mă uit la un sport atât de masculin, mai ales că nu eram pasionată de maşini, viteză sau tehnologii noi. Însă s-a întâmplat şi tot în acelaşi an mi-am ales şi favoritul, pe Michael Schumacher într-o maşină Ferrari, fără să ştiu ceva despre trecutul său în acest sport sau despre valoarea maşinii în comparaţie cu celelalte.
Am fost un fan înfocat timp de 5 ani, până în 2004. Urmăream aproape fiecare cursă, chiar dacă asta însemna să mă trezesc la 6 dimineaţa duminică, ca să nu ratez cursa din Australia, sau sa încerc pe cât posibil să-mi aranjez meditaţiile din weekend astfel încât să fiu acasă la ora 15.00 când se difuzau cursele ce aveau loc în Europa. Aveam caiete în care lipeam articole din ziare, cumpăram şi citeam cu atenţie ziarul ProSport (doar atunci când erau curse), înregistram pe reportofon tot ce spuneau prezentatorii de-a lungul cursei, purtam haine roşii şi galbene, ca un adevărat fan Ferrari. Când am vizitat Monte Carlo am insistat pe lângă tatăl meu să-mi cumpere un tricou original Michael Schumacher, care a costat mult prea mult, dar deh…te poţi pune cu pasiunea? Eram înnebunită după acest sport, îi băteam toată ziua la cap pe părinţii mei, pe verişoara şi pe prietena mea, pe prietenul meu, ba chiar şi pe unii profesori – aşa am descoperit că şi profesoara mea de franceză, o doamnă la vreo 60 de ani, fostă directoare de liceu, era un mare suporter al lui Schumacher. Prietenele mele au urmărit de dragul meu cursele, bineînţeles, plictisindu-se teribil, chiar şi prietenul meu a încercat să îmbrăţişeze acest sport, dar a adormit în timpul cursei. 🙂
Citeste in continuare: 250 de curse alături de Michael Schumacher – Nicolae Cosmescu
