Oameni care nu-mi plac

Ruxandra ne propune următoarea leapşă: trebuie să vorbim despre categoriile de oameni care nu ne plac. Mi s-a părut interesantă ideea, aşa că m-am gândit să o fac, urmând ca zilele viitoare să public şi un articol despre tipuri de oameni care-mi plac – aşa mi se pare cel mai corect.

Înainte de toate vreau să menţionez că iubesc oamenii, diferenţele ce apar între noi, felul în care ne completăm unul pe altul. Nu mă deranjează dacă cineva procedează diferit de mine, atât timp cât nu face rău cuiva, nu mă simt ameninţată dacă arată diferit sau dacă gândeşte altfel. Vreau să cred că suntem cu toţii buni, chiar dacă nu o arătăm şi chiar dacă uneori mai greşim. Nimeni nu e perfect şi nu cred că există cineva care chiar se consideră astfel.

Citeste in continuare: Oameni care nu-mi plac

Impresii despre disertaţie

Uite că am făcut-o şi pe asta, am terminat cu bine masterul de Marketing şi Comunicare în Afaceri. Şi când mă gândesc că în martie mă gândeam serios să renunţ. 🙂 Indiferent de tentaţiile de moment, niciodată nu trebuie făcută o alegere pentru că e cea mai simplă, ea trebuie să fie cea mai bună – şi de obicei e bine să faci totul la momentul lui. Şcoala se face acum, când încă suntem tineri şi nu avem copii sau familie de îngrijit, se face când încă mai putem suporta nopţi nedormite, când încă mai avem puterea de a învăţa cărţi întregi de teorie. De aceea am şi ales să-mi dau disertaţia acum, în vară, deşi am avut timp să lucrez la ea doar 2 săptămâni. Ce rost avea să o las pentru februarie? Atunci aş fi avut mai mult timp de ea? Tot aş fi lucrat, tot nu m-aş fi ocupat de ea aşa cum mi-aş fi dorit.

Rezultatul este mai mult decât satisfăcător – am reuşit să obţin o notă suficient de mare la disertaţie pentru a mă califica la doctorat. Nu mă apuc în acest an de doctorat, nu mai am putere după un ultim semestru de master absolut de groază, însă vreau să o fac şi pe asta, la un moment dat în viaţă.

Citeste in continuare: Impresii despre disertaţie

O mie de cocori – Yasunari Kawabata

“O mie de cocori” este prima carte ce descrie societatea japoneză care m-a dezamăgit. Mi s-a părut plictisitoare, cu un subiect încărcat, din care nu reuşeşti să înţelegi mare lucru. Bineînţeles, este doar opinia mea, poate unora dintre voi o să vă placă.

Kikuji, un băiat tânăr, de-abia rămas fără familie, este chemat la o ceremonie a ceaiului de Chikako, una din fostele amante ale tatălui său. Deşi o dispreţuieşte (în special pentru semnul maroniu de pe sân, pe care l-a văzut din întâmplare când era un copil), merge la întâlnire, unde Chikako i-o va arăta pe domnişoara Inamura, cu care Chikako doreşte să-i aranjeze o căsătorie. La această ceremonie de ceai, Kikuji o vede şi pe doamna Ota şi pe fiica sa, doamna Ota fiind o altă amantă a tatălui său. Nu vă mai plictisesc cu multe detalii, important e că doamna Ota ajunge să fie amanta lui Kikuji, acesta fiind însă fermecat şi de domnişoara Inamura. Doamna Ota, poate pentru a impedica căsătoria lui Kikuji cu domnişoara Inamura, se sinucide, iar Kikuji ajunge să discute mai mult cu fiica sa, Fumiko. În final, domnişoara Inamura se căsătoreşte cu altcineva iar Fumiko se sinucide – Kikuji va rămâne doar cu Chikako, exact fiinţa pe care o dispreţuia cel mai mult.

Citeste in continuare: O mie de cocori – Yasunari Kawabata

Bucurie

Mereu mi-a plăcut să am alături de mine numai persoane şi lucruri care să mă bucure şi să mă ajute să am o stare bună. Mă gândeam că eu, o fire mai pesimistă, care-şi face griji din orice şi pentru care stresul e la ordinea zilei, am nevoie de bucurie în jur, pentru a mă linişti şi a mă simţi mai bine.

Aşa că îmi place să aud lucruri bune, să ştiu că cei din jur sunt fericiţi, indiferent că e vorba de rude, prieteni sau chiar şi necunoscuţi. Mă bucur când văd cupluri zâmbind pe stradă, ţinându-se de mână sau sărutându-se. Ador să văd mirese pe al cărui chip este scrisă iubirea. Mă emoţionează să văd mame cu copii, să simt acea legătură puternică între ei. Îmi place să văd zâmbete în jur – mă molipsesc de la ele, nu se poate să nu zâmbesc şi eu apoi.

Citeste in continuare: Bucurie

Review: Corector Affinitone – Maybelline

În urmă cu câteva săptămâni am intrat într-un magazin B&B cu gândul de a-mi cumpăra un fond de ten. După ce am încercat mai multe mărci şi mi-am ales unul (de care sunt foarte mulţumită, vă voi povesti altă dată şi despre el), am văzut şi corectorul de la Maybelline şi m-am gândit că nu mi-ar strica unul.

Cu ajutorul vânzătoarei am ales nuanţa 02 – Natural. Din câte am înţeles, trebuie să fie puţin mai deschisă decât nuanţa fondului de ten.

Citeste in continuare: Review: Corector Affinitone – Maybelline

Mulţumesc!

Lucrarea mea de disertaţie nu ar fi putut fi realizată fără ajutorul unor companii care au avut amabilitatea de a-mi răspunde la un chestionar. Aşadar, aş vrea să mulţumesc acestora pentru ajutor şi îi voi descrie pe scurt, ca să ştie toţi cititorii mei cine sunt acele firme care sunt prezente în online atât cu site cât şi cu blog, şi care şi-au oferit din timp pentru a ajuta un biet student. 🙂 MULŢUMESC!

Ordinea este aleatorie. Sper că nu am uitat pe nimeni; în caz că s-a întâmplat asta, îmi cer scuze şi vă rog să mă “trageţi de mânecuţă” pentru a vă adăuga în listă.

Citeste in continuare: Mulţumesc!

Împărăteasa – John Burnham Schwartz

Înainte de toate vreau să mulţumesc librăriei online Libris pentru că mi-au dăruit această carte, chiar mi-am dorit-o mult. Am văzut-o în urmă cu o lună pe rafturi şi mi-a rămas gândul la ea – ştiţi doar că ador cărţile a căror acţiune se desfăşoară în China/Japonia.

Autorul notează la începutul cărţii că romanul nu este unul istoric şi că deşi vieţile unor membri ai familiei imperiale japoneze au reprezentat surse de inspiraţie pentru subiect, personajele, întâmplările şi conversaţiile prezentate sunt produsul imaginaţiei sale. Concluzionează că romanul este de la început şi până la sfârşit ficţiune.

Citeste in continuare: Împărăteasa – John Burnham Schwartz

Câştigător concurs TheGift.ro!

După 2 săptămâni de concurs şi un număr total de 260 comentarii (toate comentariile care nu reprezentau înscrieri la concurs – inclusiv ale mele – au fost şterse), s-a încheiat şi concursul sponsorizat de TheGift.ro. Am ales câştigătorul cu ajutorul sistemului random.org – comentariul cu numărul 137 este al Mihaelei (facebook: Mihaela Luciana). Felicitări Mihaela, ai câştigat un aparat de masaj Relax & Tone Spin! Te voi contacta în scurt timp pentru datele de contact.

Citeste in continuare: Câştigător concurs TheGift.ro!