S-a încheiat concursul realizat în colaborare cu editura All. Am ales câştigătorul cu ajutorul sistemului random.org.
Câștigătorul este…
S-a încheiat concursul realizat în colaborare cu editura All. Am ales câştigătorul cu ajutorul sistemului random.org.
Câștigătorul este…
Miercuri seara ne-au invitat niște prieteni să mergem la cinema, să vedem Cloud Atlas. Se pare că e un film intens promovat și cunoscut, însă eu nu știam nimic despre el. Habar n-aveam despre ce e vorba în film, cine joacă, cât durează. Și n-am avut timp să caut trailerul, să-mi fac o părere despre film înainte să merg să-l văd.
De când așteptam să-mi încep weekendul cu un ceai deosebit! Nu prea am mai avut ocazia în ultimul timp, ba am lucrat, ba mă apucam de treabă prin casă și mă prindea prânzul și nu mai puteam bea ceaiuri cu cafeină (se pare că sunt foarte sensibilă la cafeină, dacă beau un ceai sau cafea pe la ora 14, 15, nu mai reușesc să adorm ușor noaptea).
Dar în această sâmbătă am putut să-mi acord câteva clipe libere și mi-am propus să degust un oolong nou adus la CTS Corner – Gaba Oolong.
Am fost destul de surprinsă de aspectul frunzelor de ceai, ele fiind ușor maronii. Și mai surprinsă am fost când am văzut culoarea ceaiului – maroniu deschis – mă gândeam că l-am ținut prea mult, dar chiar și așa, nu ar fi ieșit maroniu. M-am liniștit când am citit decrierea ceaiului:
Frunzele maro închis creează o băutură maronie cu gust de pere coapte, semințe de cacao, iar la sfârșit aduce a caramel.
Despre închirierea unei mașini în Tenerife nu am putut afla prea multe înainte să plecăm. Peste tot citeam că lumea închiria mașini, dar niciodată nu dădeau vreo informație legată de preț, garanție, firma de unde închiriau. Era chiar frustrant. Am trimis mail la o firmă care închiria mașini, nici un răspuns. Am vorbit la agenția de turism care ne-a vândut biletele și ne-au arătat niște mașini și ne-au spus că în general garanția constă în contravaloarea unui plin de benzină, dar că este o posibilitate ca la fața locului să ni se ceară datele de la un card de credit cu minim 1500 euro. Noi nu avem carduri de credit și nici dacă am avea, nu am fi dat informațiile.
Așa că n-am închiriat din România, am așteptat să vedem ce găsim acolo. Și bine am făcut – vă recomand să faceți și voi la fel.
În primul rând nu am mai închiriat pentru 6-7 zile. Am făcut întâi excursiile care ofereau transport cu autocarul, ne-am acomodat cu locul și de-abia în ultimele zile am simțit nevoia de a avea și o mașină la dispoziție. Am închiriat-o pentru 4 zile, deși mai potrivit ar fi fost doar 3, pentru că doar 3 zile am folosit-o.
Am apelat la biroul de rent-a-car din cadrul hotelului. Am ales mașina, cea mai mică și ieftină – Hyundai i10. La data aleasă de noi urma să vină un șofer la hotelul nostru care să ne ducă la biroul firmei care închiria mașini, unde să primim mașina. La biroul din hotel nu am făcut decât rezervarea și am semnat contractul. Am fost informați că în caz de accident pierdem doar garanția, nu trebuie să mai plătim ceva. Garanția era de doar 100 euro iar costul închirierii pentru 4 zile era de 95 euro. Mai puțin decât mă așteptam. Nu ne-au cerut niciun card de credit cu mii de euro.
Începând cu această vară am introdus pe blog categoria NOTD – Nails of the day, unde v-am prezentat manichiura mea. Nu chiar de fiecare dată, ci atunci când încercam ceva mai deosebit, ca să nu plictisesc pe nimeni. Ce m-a mirat este că nu a observat nimeni (sau cel puțin nimeni nu a zis nimic) că de la un moment dat am schimbat manichiura pe unghii naturale cu manichiura cu gel.
Da, am ales să fac acest pas începând cu luna iulie (dacă nu greșesc) pentru că eram foarte curioasă de rezultate, voiam modele mai deosebite și care să se mențină măcar o săptămână – două. Voiam și să economisesc timp și bani, să nu mai fie nevoie să merg la manichiură în fiecare săptămână și să trec prin momente nu foarte plăcute precum când atingeam un deget exact când ieșeam din salon și se ducea culoarea sau sărea oja după o zi, două, sau nu puteam să spăl vase liniștită, fără să nu mă uit la fiecare 5 minute să văd dacă manichiura mai este perfectă sau nu.
Citeste in continuare: Secretul din spatele unei manichiuri impecabile
Inelul de logodnă și verighetele mi se par cele mai importante bijuterii din simplul motiv că cel puțin teoretic, trebuie să le porți toată viața. Valoarea lor sentimentală este atât de mare încât nu mai contează că poate nu mereu se asortează cu ce ne îmbrăcăm sau că modelul se demodează sau că pur și simplu nu ne place. Dar există și o soluție la astfel de probleme. Încercăm să alegem din prima modele de inele care să ne placă nu doar acum, ci toată viața. Într-un fel e ca alegerea unui tatuaj – încerci să găsești un model care să te reprezinte și acum, și peste 10 ani, și la bătrânețe.
Eu am o preferință pentru aurul alb – mi se pare mai elegant, mai frumos și mai ușor de asortat. Adică se poate purta argint cu el sau gablonțuri – nu mai apare acea diferență de culoare deranjantă. De asemenea, verigheta mea mi-aș dori să conțină o piatră sau mai multe, bineînțeles în funcție de piatra aleasă. Dacă ar fi să aleg diamant, o piatră ar fi suficientă, nu de alta, dar nu mă dau banii afară din casă. Dacă e zirconiu sau altceva, pot fi și mai multe pietricele.
Pentru decembrie am zis să-mi fac un model special, care să celebreze venirea iernii. Când m-am dus la salon nu știam ce culoare voi alege, ce model. Până la urmă m-am gândit la fulgi și la bleu – pentru că de roșu m-am săturat iar verdele nu mă atrăgea în acel moment.
Oana de la salon a mai adăugat un clopoțel, un glob, crenguțe de brad și steluțe. Pe un fundal bleu cu alb – de fapt un degrade, cu un triunghi lăsat liber în partea din dreapta jos. Unghiile strălucesc foarte frumos la lumină, datorită sclipiciului dintr-una din oje + glitter-ului care însoțește modelele.
Grădina zoologică Loro Parque nu este la fel de dotată ca cea din Viena. Nu este la fel de mare, nu are animale la fel de spectaculoase, în schimb…are spectacole cu delfini, lei de mare, orcă, papagali. De aceea, înainte să vă povestesc cum a fost și să vă arăt poze, vă informez că cea mai interesantă parte a acestui articol este la final, unde am pus filmulețe de la acele spectacole. Nu se compară cu spectacole pe care poate le-ați văzut în Constanța.
La Loro Parque am plecat cu mașina închiriată și am plătit pe un bilet 33 euro – a fost cumpărat de la agenția de turism din cadrul hotelului. De la aceeași agenție, dar cu transport cu autocarul , ar fi costat 50 euro/biletul. Puteam cumpăra și de la Cocktail Holidays (turoperatorul care ne-a adus în Tenerife) însă la ei costă 70 euro/biletul, fiindcă conținea și un tur al insulei – deși nu știu ce tur era, de fapt se mergea până acolo și ce vedeai pe geam se considera tur. Poate aveai parte și de un ghid.
Citeste in continuare: Tenerife: grădina zoologică Loro Parque
Am găsit lucrușoarele de mai jos pe Facebook, la Accessorize, și m-am îndrăgostit! 🙂 În general nu sunt adepta îmbrăcării animalelor, dar în acest caz…hainele și accesoriile sunt atâââât de drăguțe!
Mi-l și imaginez pe Albert sub bradul de Crăciun cu o pereche de coarne de ren în cap sau cu hanoracul maro. Sau la o ședință foto îmbrăcat într-unul din puloverele de mai jos și alergând prin zăpadă.