Despre accesoriile de pe SammyDress.com

Nu ştiu cum se face dar parcă atunci când sunt mai supărată sau preocupată, se întâmplă ceva frumos care ori mă bucură ori măcar îmi distrage atenţia. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când nu aveam o zi chiar grozavă, până când a sunat poştaşul la uşă şi mi-a înmânat coletul cu accesorii de la SammyDress.

Nu mă aşteptam deloc să primesc produsele, mai ales că au trecut doar 2 săptămâni de când am făcut comanda. Am ales ca tip de transport Flat Rate Shipping, care presupune un timp de aşteptare între 10-25 zile lucrătoare . Practic în cazul comenzii mele a durat fix 10 zile lucrătoare până să ajungă coletul la mine. Şi-n plus, mă aşteptam să fiu chemată la Poşta Vamă. Aşadar încă de la început am fost extrem de încântată că am fost scutită să-mi fac nervi şi să pierd timpul degeaba.

Citeste in continuare: Despre accesoriile de pe SammyDress.com

Fac tot posibilul să nu fiu una dintre ele

Prima mea vizită la ginecolog a fost la vârsta de 17-18 ani, unde am ajuns însoţită de sora mea. Ei trebuie să-i mulţumesc că m-a învăţat să am grijă de mine, să merg regulat la controale, chiar dacă mă simt bine şi nu suspectez vreo problemă medicală.

De la acea vârstă am făcut tot posibilul să merg măcar o dată pe an la control şi să solicit să mi se facă Testul Papanicolau. De ce? Pentru că mi-e frică. Sincer vă spun, mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc şi prefer ca o dată pe an să cheltui 50 de lei şi să pierd 30 de minute ca să fiu sigură că totul e ok.

Citeste in continuare: Fac tot posibilul să nu fiu una dintre ele

Am fost medic la Auschwitz – Miklós Nyiszli

Am_fost_medic_laAuschwitz-Nyiszli_Miklos-Eminescu_29507-1024x768Despre Auschwitz şi atrocităţile care aveau loc aici s-au scris nenumărate cărţi. Cea mai cutremurătoare mi s-a părut cea scrisă de Eva Mozes Kor (povestită aici), care la 10 ani a fost deportată la Auschwitz, îndepărtată de părinţi şi supusă alături de sora ei geamănă la diferite experimente medicale de către doctorul Mengele. Însă şi biografia dr Miklós Nyiszli este la fel de şocantă.

Miklós Nyiszli a fost un medic evreu din Oradea, care în luna mai 1944 a fost deportat împreună cu soţia şi fiica sa de 15 ani la Auschwitz. De la sosire a fost îndepărtat de familia sa, a avut un fel de interviu cu Mengele (nu vreau să-i mai zic doctor, un doctor n-ar face ce a făcut el) şi i s-a atribuit poziţia de medic legist. Avea de făcut autopsii şi rapoarte, după care să discute cu Mengele şi eventual să pregătească cadavrele pentru ai fi arse la crematoriu sau pentru a fi expuse la muzeu.

Ca medic legist era încadrat în categoria Sonderkommando, compusă din prizonieri evrei care lucrau la crematoriu şi care în general se ocupau cu debarasarea de cadavre. Aceşti oameni erau bineînţeles obligaţi la o astfel de muncă, singura lor recompensă fiind un stil de viaţă mai bun ca în lagăre, cu îmbrăcăminte şi hrană corespunzătoare, dar cu promisiunea nespusă că nu mai au de trăit decât 4 luni. Da, membrii Sonderkommando erau periculoşi pentru că ştiau prea multe, de aceea după 4 luni erau ucişi şi înlocuiţi cu alţi prizonieri. Ei ştiau care le este destinul şi se împăcaseră cu el. Citeste in continuare: Am fost medic la Auschwitz – Miklós Nyiszli

Despre jocul meu preferat

catan3Prima dată am auzit de Catan de la un coleg de serviciu. El a fost şi cel care ne-a arătat cum se joacă, ne-a explicat ce e cu extensiile şi ne-a şi bătut de câteva ori. Şi chiar dacă n-am câştigat din prima, am iubit acest joc. Nu jucam ca să câştig, jucam ca să petrec timpul cu prietenii mei într-un mod cât mai plăcut.

Pe parcurs am descoperit că mulţi dintre prietenii mei sunt pasionaţi de Catan şi alte jocuri asemănătoare. De Revelion Catanul ne-a fost un prieten tare bun şi ne-a stat alături până după miezul nopţii. Mai un pahar de vin roşu, mai o piesă mutată pe tabla de joc, şi aşa s-a asigurat distracţia. 🙂

Şi uite aşa atunci când am fost întrebată ce-mi doresc cadou de ziua mea am zis că un joc Catan. Şi l-am primit de la sora mea, după care am învăţat-o şi pe ea şi pe iubitul ei să joace. Şi de atunci săptămânal jucăm. Dacă înainte mă întâlneam cu sora mea cam o dată pe lună sau mai rar, acum o vizitez o dată la câteva zile şi petrecem câteva ore foarte plăcute jucând, râzând şi vorbind. Deţin două jocuri Catan, cel de bază şi Navigatorii. Încă îl învăţăm pe cel din urmă, sper să ajungă şi el să ne placă la fel de mult. Citeste in continuare: Despre jocul meu preferat

Cu Hitler până la sfârşit – Heinz Linge

cu-hitler-pana-la-sfarsitMereu am fost pasionată de istorie dar acum, parcă mai mult ca niciodată, sunt atrasă de biografii, memorii. Poate semăn cu bunicul meu aici, el este singurul din familie care mai citeşte astfel de cărţi, restul îmi zic că n-am ce face să citesc cărţi cu subiect atât de trist, de deprimant. Dar asta este istoria noastră, trebuie să aflăm ce s-a întâmplat.

Citind Cu Hitler până la sfârşit n-am putut să nu remarc anumite similitudini cu situaţia politică actuală. Mă refer la toată povestea cu Rusia şi Ucraina. Nu vreau acum să vorbesc prea mult despre acest subiect, însă vă invit să citiţi următoarele pasaje din carte, care mie mi-au amintit de ce se întâmplă acum.

Hai să aflăm câteva informaţii despre oraşul Danzig:

Orașul Liber Danzig a fost un oraș-stat semi-independent baltic a cărui existență politico-administrativă a început pe 10 ianuarie 1920, în conformitate cu Tratatul de la Versailles din 1919, care îl desprindea politic de teritoriul Germaniei (alături de alte teritorii). Orașul și teritoriul imediat înconjurător au fost plasate sub protecția Ligii Națiunilor. Poloniei i se rezervau drepturi speciale economice în legătură cu Danzigul, sub rezerva respectării autonomiei populației germane majoritare. (sursa)

Citeste in continuare: Cu Hitler până la sfârşit – Heinz Linge

Cum e cu pasiunile

Ştiţi cum e când ai o anumită pasiune sau interes şi pierzi ore în şir căutând informaţii despre acel subiect, documentându-te, citind, absorbind orice informaţie nouă? Cu siguranţă ştiţi. Şi mai ştiţi cum e ca acest interes să nu aibă legătură cu domeniul vostru de activitate şi să aveţi mustrări de conştiinţă că vă pierdeţi timpul degeaba?

Eu deseori am simţit asta. Şi mereu mi s-a dovedit că nu am pierdut timpul, acea pasiune transformându-se într-o sursă de venit. Dar parcă n-am înţeles lecţia asta decât acum, când încă o dată mi s-a demonstrat că informaţiile învăţate cu pasiune valorează mai mult decât ani de facultate.

Prima dată mi s-a întâmplat cu blogul. Am început să scriu aici pentru că mă plictiseam foarte tare. Blogul a crescut, au apărut cereri de colaborare pentru content marketing, advertoriale. Înainte să am acest blog nici nu mă gândeam să mă orientez către marketing, atunci eram convinsă că voi lucra în contabilitate sau turism. Citeste in continuare: Cum e cu pasiunile

Colecţia mea de coliere

Dacă acum un an eram îndrăgostită de inele şi-mi cumpărasem o mulţime şi le tot purtam, acum a venit timpul să mă îndrăgostesc de coliere. Aşa sunt eu când vine vorba de accesorii. Brusc începe să-mi placă un tip de accesoriu, caut şi cumpăr o mulţime de modele, le port cu mândrie…până mă plictisesc.

Să vă arăt mica mea colecţie, pe care nu ştiu cum s-o mai aranjez ca să nu se încurce colierele între ele şi să le pot lua cu uşurinţă. Îmi plac toate aşa de mult însă din păcate nu toate se potrivesc la orice fel de îmbrăcăminte, aşa încât nu apuc să le port atât de des precum mi-aş dori.

Citeste in continuare: Colecţia mea de coliere

Dungi + flori = noua mea rochie preferată

Vă povesteam săptămâna trecută că am făcut prima comandă pe Kurtmann.ro. După doar o zi mi-au ajuns ambele rochiţe iar când am ajuns acasă şi le-am probat, am avut o surpriză tare plăcută. Mai exact, rochiţa din imaginile de mai jos mi-a întrecut orice aşteptare, este absolut minunată!

Materialul este plăcut, uşor elastic, rochia se mulează perfect acolo unde trebuie, scoate în evidenţă talia şi bustul. Lungimea este perfectă, în partea de jos fusta are volum, cu pliuri care rămân intacte. Decolteul este tip barcă, scoate în evidenţă gâtul şi umerii.

Citeste in continuare: Dungi + flori = noua mea rochie preferată

Pentru că trebuie să arăţi bine şi când mergi la sală

Se fac 2 luni de când merg regulat la sport. Nu credeam că o să mă ţin, de obicei renunţam după doar 2 săptămâni, dar se pare că sunt mai motivată acum, de când ştiu că trebuie să-mi întăresc musculatura spatelui pentru a nu avea probleme cu spatele.

Primele 2 luni la sala de sport le-am făcut cu o pereche de adidaşi uzaţi, cu talpă subţire, şi haine lălăi de prin casă. Am purtat pantaloni de trening largi, tricouri şi maiouri pe care înainte le foloseam la dormit sau când mergeam la iarbă verde. Nu mi-am permis să-mi cumpăr ceva mai bun până când n-am fost convinsă că nu dau banii degeaba, că voi continua să merg la sport. În plus, credeam că toată lumea vine îmbrăcată aşa la sala de sport, dar când am văzut ce echipamente aveau fetele de acolo m-am convins că trebuie să fac şi eu o schimbare.

Citeste in continuare: Pentru că trebuie să arăţi bine şi când mergi la sală