Aveți grijă la prețurile din farmacii (și nu numai)

Știm cu toții că în ultima perioadă s-au scumpit toate, cel mai probabil vor continua să se scumpească, așa încât acum, mult mai mult ca înainte, simt o grijă în plus, să achiziționez doar produse care chiar îmi trebuie, la prețuri corecte.

Mă obișnuisem să compar prețuri, să mă gândesc înainte să fac anumite achiziții. Dar chiar și așa mi-am luat ieri o țeapă, la o farmacie, pentru că nu mi-a dat prin cap să compar un pic și prețurile la medicamente/suplimente. Și nu e vorba de o farmacie anume, bănuiesc că la toate e la fel.

Citeste in continuare: Aveți grijă la prețurile din farmacii (și nu numai)

Ce să faci cu copilul în vacanță în Iași

A venit și vacanța pentru cei mai mulți dintre copii. În cazul nostru încă nu, Ilinca învață la o grădiniță privată și va avea vacanță doar 2 săptămâni, în luna august. În acea perioadă îmi voi lua și eu concediu pentru că nu avem altă soluție. Ce m-a ajutat anul trecut este că am găsit tot felul de activități în oraș, astfel încât am evitat plictiseala, atât pentru ea, cât și pentru mine. 

Vin cu câteva recomandări pentru voi, din cele încercate de mine.

Citeste in continuare: Ce să faci cu copilul în vacanță în Iași

Seria Războiul Rozelor de pe Netflix

Sunteți fani ai cărților Philippei Gregory? Sau amatori de istorie? Vin cu o recomandare pentru voi: seriile limitate The White Queen, The White Princess și The Spanish Princess de pe Netflix. Sunt realizate după cărțile Philippei Gregory și sunt minunate!

Ordinea în care ar trebui urmărite este cea de mai sus, dar eu am început cu The White Princess și continui acum cu The Spanish Princess. Prin urmare vă voi scrie astăzi despre The White Princess dar sunt sigură că toate sunt la fel de interesante.

Citeste in continuare: Seria Războiul Rozelor de pe Netflix

Cărți de 5 stele citite în ultima săptămână

Îmi place la nebunie să împrumut cărți de la bibliotecă, nu știu cum de nu mi-a venit să fac asta până acum. Nu numai că găsesc cărți noi și interesante, dar având deadline-ul de 2 săptămâni, mă și ambiționează să citesc mai mult și să las telefonul deoparte.

La ultima vizită am împrumutat 2 cărți și ambele s-au dovedit a fi de 5 stele (din punctul meu de vedere, bineînțeles), așa că le-am terminat într-o singură săptămână. Vreau să vi le recomand și vouă, sunt cărți minunate!

Citeste in continuare: Cărți de 5 stele citite în ultima săptămână

Am testat produse pentru păr Shu Uemura

Ați auzit vreodată de brandul Shu Uemura? Dacă nu, să știți că nu sunteți singurii, nici eu nu știam de ei. Și-a comandat recent mama mea produse de la ei și am fost curioasă să testez și eu, să văd dacă merită prețul pe care-l cer.

Produsele Shu Uemura se găsesc pe Notino, în altă parte n-am văzut (poate doar în magazine de specialitate). Am încercat șamponul și balsamul din gama Ultimate Reset (pentru păr vopsit și deteriorat) și masca de păr din gama Silk Bloom. Nu sunt deloc ieftine, masca regeneratoare Silk Bloom costă 220 lei iar setul format din șampon și balsam costă 314 lei. Sinceră să fiu, nu aș fi dat aceste sume de bani doar ca să testez niște produse, fără să fiu sigură că mi se potrivesc și că sunt excelente.

Citeste in continuare: Am testat produse pentru păr Shu Uemura

Cum (încerc) să învăț germana

După ce a mai crescut puțin Ilinca, am început să reiau câteva activități care îmi făceau înainte plăcere. De exemplu cititul. Sau butonatul aplicației Duolingo, încercând să învăț germană.

Am ales germana pentru că în copilărie am făcut meditații cu o doamnă tare drăguță. Eram copil de școală primară, am învățat să citesc, să scriu, cantam colinde, spuneam poezii. Am oprit lecțiile când am început gimnaziul, am mai încercat să mă apuc prin liceu, dar n-am mai avut răbdare.

Mi-a rămas dragă limba germană, așa hulită cum este de mulți. Îmi amintește de copilărie, de profesoara pe care am iubit-o, mi-e simpatică. După atât de mulți ani de pauză, uitasem cam tot, însă în continuare puteam să citesc în această limbă, puteam scrie destul de bine după dictare, știam să număr, știam câteva cuvinte de bază.

Citeste in continuare: Cum (încerc) să învăț germana

Nu uitați de vitamina D

Astăzi vă voi vorbi despre lipsa de vitamina D nu la copii, ci la adulți. Ca adult, nu prea pui preț pe astfel de deficiențe, analize pentru verificarea nivelului de vitamina D se fac rar sau deloc. Eu mi-am făcut din întâmplare în luna martie, nu mai făcusem niciodată această analiză. Costă aproximativ 110 lei, nu se decontează (dacă nu spun bine, va rog să mă atenționați).

Și da, se pare că am o mare lipsă de vitamina D. Cine știe de când…Am început tratamentul, primele 2 săptămâni iau chiar doză dublă (bineînțeles, așa mi-a recomandat medicul de familie), voi lua suplimente 3 luni după care voi reface analizele. Discutând cu cei din jur am înțeles că acest deficit este ceva frecvent și se pare că este dificil să îmbunătățești situația, chiar și luând tratament. 

Citeste in continuare: Nu uitați de vitamina D

Cel mai frumos parc de joacă din Iași

Alegerea mea nu e chiar din Iași, este însă din județul Iași, mai exact din comuna Miroslava. Da, comuna bogată de care ați auzit cu toții, care se dezvoltă într-un ritm amețitor. O comună care are deja 2 parcuri de joacă foarte frumoase și unde se va deschide cât de curând și Family Market, cu o mulțime de magazine, restaurante și diverși prestatori de servicii.

Am descoperit anul trecut acest parc și mi s-a părut imens! Nu știu dacă e mai mare sau nu decât cel din Tătărași (nu am fost niciodată acolo), dar cu siguranță este mai mare decât restul parcurilor pe care le-am mai văzut, inclusiv cel din Parcul Expoziției.

Citeste in continuare: Cel mai frumos parc de joacă din Iași