Inelul de logodnă și verighetele mi se par cele mai importante bijuterii din simplul motiv că cel puțin teoretic, trebuie să le porți toată viața. Valoarea lor sentimentală este atât de mare încât nu mai contează că poate nu mereu se asortează cu ce ne îmbrăcăm sau că modelul se demodează sau că pur și simplu nu ne place. Dar există și o soluție la astfel de probleme. Încercăm să alegem din prima modele de inele care să ne placă nu doar acum, ci toată viața. Într-un fel e ca alegerea unui tatuaj – încerci să găsești un model care să te reprezinte și acum, și peste 10 ani, și la bătrânețe.
Eu am o preferință pentru aurul alb – mi se pare mai elegant, mai frumos și mai ușor de asortat. Adică se poate purta argint cu el sau gablonțuri – nu mai apare acea diferență de culoare deranjantă. De asemenea, verigheta mea mi-aș dori să conțină o piatră sau mai multe, bineînțeles în funcție de piatra aleasă. Dacă ar fi să aleg diamant, o piatră ar fi suficientă, nu de alta, dar nu mă dau banii afară din casă. Dacă e zirconiu sau altceva, pot fi și mai multe pietricele.