“Născut în afara legii – Amintiri dintr-o copilărie sud-africană” de Trevor Noah era în wishlist-ul meu de luni de zile iar când am văzut că a fost adusă la biblioteca din oraș, n-am mai stat pe gânduri, am fugit să o împrumut. Am fost impresionată de povestea captivantă și de modul în care abordează subiectele delicate ale rasismului și discriminării în Africa de Sud, motiv pentru care o recomand tuturor, ai ce învăța din ea.
Trevor povestește despre copilăria sa într-o țară fracturată de apartheid, unde părinții săi au trebuit să se ascundă și să trăiască în ilegalitate din cauza relației lor inter-rasiale (mama era din Africa de Sud iar tatăl din Elveția). El descrie cu umor și emoție experiențele sale, de la încercarea de a se potrivi într-o lume care îl considera un outsider (fiind de culoare într-o lume împărțită între albi și negri), până la lupta sa pentru a-și construi o carieră în industria divertismentului.
Se prezintă multe informații despre viața în Africa de Sud a acelor zile pentru cei negri și de culoare, de la locurile unde trăiau, învățământ, limbi vorbite, sistemul juridic care permitea ca femeile să fie bătute fără ca agresorii lor să fie pedepsiți, locuri de muncă, religie.
Cartea este scrisă într-un stil captivant și ușor de citit, care te face să râzi și să te emoționezi în același timp. Trevor reușește să dea voce experiențelor sale personale într-un mod care face ca lectura să fie accesibilă și relevantă pentru oricine, indiferent de rasă sau experiență.
Recomand cu căldură această carte tuturor celor care sunt interesați de istoria și realitatea contemporană a Africii de Sud, dar și tuturor celor care vor să înțeleagă mai bine lupta împotriva rasismului și discriminării.
Foarte carismatic Trevor. Nu stiam ca are si o carte. Am adaugat pe wishlist.