M-am căsătorit de ceva timp, am preluat numele soțului. Până aici totul bine și frumos. Citim de multe ori despre nunți, despre cât de frumos a fost evenimentul, despre viața de tineri căsătoriți. Dar nu prea am auzit să se plângă doamnele de ce le așteaptă imediat după căsătorie, după ce își schimbă numele. 

Schimbarea numelui este un proces extrem de anevoios. Necesită ore întregi de stat la coadă, zeci de formulare, nervi, bani.

În România trebuie să-ți schimbi individual fiecare act, la majoritatea dintre ele fiind dat ca termen o lună, după care pot să-ți dea amendă. Având în vedere că doar la buletin durează vreo 10 zile până e gata, mai rămân vreo 20 de zile în care trebuie să-ți rezolvi toate celelalte acte. Și se presupune că în perioada aia te duci și tu în luna de miere sau măcar te relaxezi, că nunta nu a fost chiar un eveniment ușor de organizat.

Ce acte trebuie schimbate după căsătorie

BULETIN (CARTE DE IDENTITATE) – În primul rând trebuie să-ți schimbi buletinul. Fără buletin nou, nu poți schimba nimic altceva. Costul schimbării buletinului nu e unul mare, vreo 12 lei. În Iași te poți programa online pentru schimbare buletin. Dacă însă te-ai căsătorit vara, când sunt veniți în țară românii din străinătate, este destul de probabil să nu găsești prea ușor vreun interval orar liber, pentru rezervare online. Așa că te duci, iei un număr de ordine și stai la coadă. Cu puțin noroc reușești să intri după vreo oră de așteptare. După vreo 7-10 zile trebuie să revii să-ti ridici buletinul. În funcție de norocul fiecăruia și de perioada (vara și toamna e mai aglomerat), poți sta la coadă și o oră, dacă nu mai mult, doar ca să-ti ridici buletinul.

TIMP NECESAR – cu aproximare, trebuie să-ți iei liber vreo 2-3 ore de la birou să depui documentele pentru buletin și vreo 2-3 ore ca să-ți ridici buletinul.

PERMIS CONDUCERE – Iarăși, în funcție de noroc, ai de stat la o coadă mai mare sau mai mică. Eu mi-am schimbat în 2014 permisul de conducere (expirase) și am stat vreo 3 ore la coadă. M-am căsătorit în 2015 și a trebuit să-l schimb din nou, dar de această dată am stat doar o oră la coadă. Coadă este și la casieria CEC, unde trebuie depusă suma de 65 LEI pentru schimbare permis, o suma deloc mică. Permisul de conducere îți vine acasă, prin curier, deci măcar nu mai trebuie să revii și să stai la altă coadă ca să-ți ridici documentul.

TIMP NECESAR – vreo 2-3 ore liber de la serviciu ca să-ți rezolvi cu permisul de conducere. Atenție, nu la prânz, au pauză de masă o oră.

CERTIFICAT ÎNMATRICULARE MAȘINĂ – Aici ai parte garantat de cozi enorme. La această coadă stau toți cei care vor să-și înmatriculeze mașinile și nu sunt deloc puțini. De fiecare dată când am trecut pe acolo, la acel ghișeu era cea mai mare coadă, până aproape de ieșire. Nu știu cât costă, probabil în jur de 50 lei.

TIMP NECESAR – 3-4 ore, în funcție de noroc.

BĂNCI – Unde ai conturi bancare, carduri, rate, trebuie să mergi cu buletinul, să-și facă copie, să facă modificările necesare.

TIMP NECESAR – în funcție de bancă, la ING de obicei se mișcă rapid și nu sunt cozi. Calculați și voi cu câte bănci colaborați, unde au sediile, dacă se găsește rapid loc de parcare, cât de mult se așteaptă să vorbiți cu un consilier. Nu cred că reușiți să rezolvați problema în mai puțin de 30 minute/banca.

PFA, I.I – Ai PFA, II? Atunci trebuie să aduci modificările necesare, se va schimba numele, te va costă ca și cum faci firma nouă. Vreo 100-200 lei. Plus ștampila nouă, că va fi un nume nou (cât mai costă și aia, 50-100 lei?).

TIMP NECESAR – dacă faci tu modificările, mergi tu la Registrul Comerțului, o zi întreagă.

FIRME – Ești acționar, administrator la firme? Trebuie făcute modificările necesare în acte, te costă orice modificare în actul constitutiv, din câte știu eu în jur de 300 lei.

TIMP NECESAR – dacă faci tu modificările, mergi tu la Registrul Comerțului, o zi întreagă.

CONTRACTE SERVICII – La EON de exemplu nu se face un act adițional, ci îți închid contractul pe care îl ai și deschid alt contract. La RDS e mai simplu, fac un act adițional. La toți acești furnizori trebuie mers, stat la cozi, prezentat acte, pierdut timp fix degeaba.

TIMP NECESAR – probabil o zi întreagă.

CONTRACTE – de chirie, prestări servicii, orice fel de contract pe care îl ai tu ca persoană fizică trebuie modificat. Presupun că e suficient un act adițional. Dar cu bătaie de cap, asta e clar.

PRIMĂRIE – plătești impozite pe casă, mașină? Trebuie mers și la primărie, Dumnezeu știe la ce cameră (update: camera 4 sau 5), ce etaj, cu ce acte (nu se știe, să ai de toate, copie și original certificat de căsătorie, buletin soție, buletin soț dintr-un motiv pe care nu-l înțeleg – mă mir că nu vor să vadă și poze cu cei doi soți), ca să îi informezi că te-ai căsătorit, să facă modificările necesare. Probabil va trebui să mergi de vreo 2 ori, pentru că nu știi cu ce să mergi și sigur te vor mai trimite după câte ceva.

Mai sunt și altele? Probabil. Oricum, casă de piatră! Spor la stat la cozi (ai 5 zile libere cadou de la stat – tocmai bune pentru a fi folosite în acest scop) și plătit o grămadă de bani!

P.S. Acest articol a fost scris în 2015, nu cred că s-au modificat multe de atunci. Să sperăm că în anii ce urmează aceste modificări vor fi mai ușor de făcut – poate îți vei schimba buletinul și apoi toate se vor actualiza de la sine, printr-o bază de date comună a statului român. Cred că mai curând vom ajunge pe Marte, dar speranța nu moare niciodată.

4 Comments on Casă de piatră! Semnat România

  1. 🙂 Dar mai mare e tevatura cand miresele decid sa isi pastreze numele de familie sau cand (Doamne apara si pazeste!!!) mirele decide sa ia numele nevestei. Atunci incep soacrele sa se dezlantuie!!! :))) Deci pt linistea casei, schimbati toate actele!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.