Mereu mi-am dorit să am părul lung. Un păr lung până la fund nu voi putea niciodată să am, este prea fragil şi subţire, aşa că îl ţin lung cam până la mijlocul spatelui. Aşa îl şi aveam până acum 2 zile, când l-am tuns puţin, pentru a scăpa de vârfurile despicate. Însă fie că am părul foarte lung sau doar mediu, am avut mereu nevoie de diferite accesorii pentru a-l prinde, ca să nu mă încurce în casă. Când ies în oraş de obicei îl las liber, dar acasă mă enervează, îmi vine în ochi, mă trezesc cu el în farfuria cu mâncare, ş.a. Şi mai ales când învăţ sau lucrez la ceva foarte concentrată, am nevoie să fie strâns bine, să nu mai am şi grija lui.
Am folosit elastice de păr sau clame mari – în casă îmi place să-mi prind părul în coc, nu doar în coadă de cal. Am încercat să folosesc şi un ac de păr, dar cocul nu stă, părul meu e prea subţire.
Problema cu elasice sau cu clame e că mai mereu mai “scapă” câte un fir de păr şi atunci trebuia să las totul deoparte şi să-mi rearanjez părul. De aceea am fost foarte încântată de accesoriul pe care vi-l prezint astăzi – ţine foarte bine părul şi este foarte uşor de aplicat.
Prima dată l-am vazut pe The Gift (mai exact aici), mi-a plăcut, l-am pus în Wishlist cu gândul să-l comand. Apoi s-a întâmplat să primesc cadou un astfel de accesoriu de la mama prietenului meu, care nici nu ştia că îmi doresc aşa ceva. L-a cumpărat din Brăila parcă, la preţul de 10 lei.
De când l-am pus prima dată în păr, m-am îndrăgostit de el. L-am purtat în fiecare zi, îmi făceam un simplu coc şi stăteam liniştită toată după-amiaza, nu mă mai încurca părul. Îmi place că e blând cu părul, nu simţi că te strânge, iar când îl dai jos nu rămâi şi cu câteva fire de păr în mână (cum păţeam mai ales la elasticele de păr).
Accesoriul vine şi cu o foaie unde îţi sunt prezentate mai multe moduri de aranjare a părului, şi este disponibil în mai multe culori. Eu am pe roz pal, roz, albastru-verzui, mov. Îmi cumpărasem şi pe albastru, dar l-am dăruit unei prietene. Nu am văzut să fie disponibile şi modele pe negru, maro, gri, alb; mi-ar fi plăcut mult un astfel de accesoriu pe negru.
Numai de la mare am cumpărat vreo 5 accesorii de păr, am găsit acolo cu doar 4 lei/bucata. Iar acum, răsfoind oferta Kaufland, am văzut că sunt disponibile la ei săptămâna aceasta, la 3.99 lei.
Dacă vreţi să vă aranjaţi părul uşor, într-un coc/coadă de cal/alt model, vă recomand acest accesoriu. E ieftin, nu strică părul, se aranjează foarte rapid, şi rezistă mult. Am purtat unul cam o lună în fiecare zi şi de-abia atunci au început să se mai desprindă elasticele.
Eu îl port numai în casă, însă dacă îl aranjaţi frumos, merge purtat şi afară.












