Odată cu finalizarea acestor 2 cărţi (la care se adaugă şi Bora Bora) pot spune că Alberto Vasquez – Figueroa este unul dintre autorii mei preferaţi. Cărţile lui sunt interesante, captivante, te ţin cu sufletul la gură, nu poţi lăsa din mână romanul până nu ajungi la finalul său.

Tuareg este romanul cel mai de succes al autorului. Ochii tuaregului vine ca o continuare a acestuia, scris şi publicat la 20 de ani distanţă. Ambele romane se axează asupra unui singur personaj: Gacel Sayah, însă în Tuareg e vorba de tatăl, iar în Ochii tuaregului de fiul său, care îi poartă numele. Din câte am observat, Tuareg este un roman mai descriptiv, pe când Ochii tuaregului prezintă mai multe dialoguri. De aceea Ochii tuaregului se parcurge mult mai uşor şi, deşi a fost preferatul meu din cele două, nu este la fel de emoţionant, nu are calitatea primului.

Tuareg

Gacel Sayah, tuareg din neamul Poporul Vălului, trăieşte alături de familia sa în deşert. Într-o zi, destinul său se schimbă prin sosirea a doi oaspeţi în tabăra sa. Vechea lege a ospitalităţii îl obligă să îi primească şi să le ofere cele mai bune condiţii, ceea ce şi face, până când apar nişte militari, îl omoară pe unul din oaspeţi iar pe celălalt îl răpesc. Legea tuaregilor îi impune lui Sayah să pornească în urmărirea celor care nu i-au respectat tabăra, pentru a-l salva pe omul răpit şi pentru a-şi repara greşeala de a nu-l fi protejat pe cel omorât.

Romanul impresionează prin descrierile deosebite ale deşertului şi ale poporului imohag (tuareg e termenul francez). Nu ştiam de acest popor, a fost o noutate pentru mine să aflu de tradiţiile lor, de felul lor de a vedea viaţa, de greutăţile prin care trec zi de zi.

Puteţi cumpăra cartea de aici, cu 27 lei.

Ochii tuaregului

În această continuare, scrisă după 20 de ani, este prezentată viaţa familiei lui Gacel Sayah: cei 3 fii, nevasta şi fiica sa. Rămăşi săraci, pe drumuri, alungaţi sau urmăriţi de cei care le vor răul, cei 5 ajung să îşi aşeze tabăra într-o zonă neprietenoasă, unde singura sursă de apă este zgârcita şi va fi obţinută prin sacrificiul unuia dintre fii. Suferinţa lor nu se opreşte aici. Într-o zi, trece pe lângă tabăra lor o maşină de curse, condusă de Marc Miloşevici, care are neobrăzarea de a îi ameninţa cu armă şi de a le spurca puţina apă pe care o au, aruncând ulei de motor în fântână. Acest episod declanşează o luptă între tuaregi şi organizaţia ce se ocupă cu cursa prin deşert. Gacel (fiul eroului din prima carte) ia ostatici alţi participanţi la cursă şi negociază cu reprezentaţii organizaţiei pentru a primi în schimbul lor mâna lui Miloşevici – aceasta era pedeapsa după legea tuaregilor, lui Miloşevici trebuia să i se taie o mână.

Mult dialog, mai multe personaje ca în prima carte. Negocierile, mercenarii, strategiile de luptă fac din acest roman unul extrem de interesant. Nu l-am putut lăsa din mână până nu l-am terminat.

Un singur lucru aş mai adăuga. În Tuareg ni se spune clar că Laila, soţia lui Gacel (şi mama copiilor săi) este de origine akli, nu tuaregă. În Ochii tuaregului însă nu mai este menţionat deloc acest fapt, mai mult, Laila le vorbeşte copiilor despre cum este să te naşti tuareg, ce obligaţii ai, ca şi cum ar fi şi ea la fel. Este cumva o omisiune a autorului sau poate am înţeles eu greşit?

Ochii tuaregului poate fi cumpărat cu doar 10 lei, de aici.