Mereu mi-a plăcut să port ceas la mână. Îmi amintesc și acum de primul meu ceas, cu curea din piele neagră, era atât de micuț și subțire, îl purtam tot timpul, chiar și noaptea. Până când, evident, curelușa s-a uzat și l-am abandonat, trecând la un alt tip de ceas la care visam de ceva timp – tip brățară. Văzusem la mama și voiam și eu ceva asemănător.
Ceasul de tip brățară însă nu era la fel de comod ca cel cu curea din piele. Îl puteam purta numai ziua, nu-mi stătea fix pe mână și uneori mă deranja. Așa că imediat ce i s-a terminat bateria am renunțat la el, nu i-am mai schimbat-o.