Pentru mine, picnic și grătar nu înseamnă același lucru. La picnic nu trebuie să cari cu tine grătare, cărbuni, nu trebuie să stai în fum, nu riști să mănânci mâncare arsă și nu trebuie să-ți petreci jumătate din timp făcând focul, căutând lemne și păzind carnea. Asta nu înseamnă că nu-mi place să merg la grătare, dar prefer un picnic liniștit, în doi, pe o pătură așezată într-o pădure, lângă un pârau care susură liniștit. Fără muzică, fără fum.
Ultimul picnic organizat a fost anul trecut. Nu a fost prea comod deoarece a trebuit să pregătesc toată mâncarea de acasă – adică să fac sandvișuri, să le pun în rucsac, alături de două sticle de apă. Nu am luat legume deoarece s-ar fi strivit, a trebuit să mâncăm din tacâmuri de plastic, de unică folosință, și să bem direct din sticlă. A fost frumos, dar mai frumos ar fi fost să avem cu noi un coș, unde să pot pune feliuțe de carne, pâine, legume, brânzeturi, eventual caserole cu salată, un vin sau suc. Și când începem să mâncăm, preparatele să fie la o temperatură potrivită, nu fierbinți. Un coș precum cele din imaginile de mai jos: