Bridget Jones’s Diary (cel din 2001) este un film pe care aş putea să-l revăd la nesfârşit. Nu pot spune că este preferatul meu, dar are o altă calitate foarte importantă: mă face să mă simt bine în pielea mea.

Bridget Jones’s Diary este diferit de restul filmelor tocmai pentru că prezintă personaje autentice. Nu femei cu siluetă perfectă, nu femei cu o carieră extraordinară, nu femei care sunt bune la tot ceea ce fac. În felul de a fi al lui Bridget ne regăsim toate, într-o măsură mai mică sau mai mare, bineînţeles.

Sunt momente când mă satur de toată presiunea celor din jur de a fi perfectă – trebuie mereu să arătăm cât mai bine, să facem cele mai bune şcoli, să găsim cel mai bun job, cel mai bun bărbat, să avem nuntă perfectă, copiii perfecţi. Serios, mă simt obosită. Nu ştiu de când a fi tu a devenit ceva atât de rău. Şi de aceea am urmărit din nou, cu plăcere, acest film. Pentru că Bridget nu este cea mai inteligentă fată din lume. Pentru că gafează. Pentru că face o supă albastră. Pentru că nu are siluetă perfectă. Pentru că este reală.