Îmi place mult să dansez. Însă nu neapărat în public și nu dansurile de acum tradiționale de la nunți: Meneaito, dansul pinguinului, Brașoveanca, muzică populară etc. Mie îmi place să-mi fac propria coregrafie, să dansez așa cum simt în acel moment, ca să nu mai zic că m-am săturat de popularitatea din prezent a șlagărelor din anii 90. Nu înțeleg cum de încă mai prind atât de bine la noi.
În adolescență dansam foarte mult. De fapt dansam în fiecare după-amiază. Nu prea aveam eu spațiu suficient în camera mea, visam pe atunci să am o cameră mare, cu oglinzi peste tot (cum sunt la sălile de aerobic), unde să am spațiu să fac și gimnastică, să sar, să fac roata. Dar mă descurcam așa cum puteam, mă mai loveam pe la picioare, la cot, dar merita, pentru că mă distram, mă simțeam bine, mă antrenam, deveneam mai bună, mai flexibilă și pe deasupra, îmi lucram și mușchii. Nici nu vă imaginați ce bine m-am simțit când m-am dus peste ani la masaj și m-a întrebat tipa de acolo dacă am făcut sport de performanță pentru că cică aveam abdomenul tonifiat și lucrat.