Tag: idei cadouri

Wishlist pentru acest noiembrie

Anul trecut în noiembrie am publicat pe blog un wishlist cam fantezist, în care scriam că aş vrea un laptop nou alb Sony Vaio, iPhone 5, încălţăminte sau cărţi (mai) scumpe. Nici prin gând nu mi-a trecut că majoritatea dorinţelor mi se vor îndeplini şi asta şi repede, în doar 2-3 luni. Cine ştie, poate noiembrie e lună cu noroc, aşa că public iarăşi un wishlist, de data aceasta cu produse cu preţuri mai rezonabile.

Ceas Small Cecile Fossil AM4578 Rose Gold

Îmi doresc de ceva timp un ceas Fossil, am văzut câteva online, mi-au plăcut multe dar când m-am dus să şi probez mi-am dat seama că nu mi-ar plăcea (momentan) un ceas mai mare. Am mâna mică, încheietura mâinii subţire, nu se vede deloc frumos un ceas cu cadran mare. Nu ştiu, nu mi se pare grozav când cadranul e fix cât locul unde port ceasul, care în cazul meu este la încheietura mâinii, la capătul ulnei şi radiusului.

cecilececile2

Modelul Small Cecile AM4578 mi se pare perfect pentru mâna mea, cadranul de 29 mm se aşază perfect (că idee, alte ceasuri Fossil pe care le admiram aveau cadrane de 40 mm). Şi culoarea este deosebită, nu mai am un ceas de o asemenea nuanţă.

Super Antioxidant Concentrate Serum – Paula’s Choice

Comentariul Adinei mi-a dat de gândit şi după ce-am inspectat bine site-ul Paula’s Choice m-am decis să comand două creme, Skin Balancing Super Antioxidant Concentrate Serum cu Retinol şi RESIST Ultra-Light Super Antioxidant Concentrate Serum, variantele de 5 ml, ca să pot să-mi fac o părere.

tratament-skin-balancing-ser-paulas-choice-5ml_1tratament-resist-ultra-light-concentrated-serum-paulas-choice-5ml_1
 

 Pantofi Stradivarius

Anul trecut îmi doream fix acelaşi model, dar pe negru, şi nu mi l-am mai luat. 🙂 Puţin probabil să cumpăr şi aceşti pantofi, dar pot visa, nu? 🙂 Partea proastă la ei e că nu prea merg pentru anotimpul rece, deci dacă îi cumpăr îi voi putea purta de-abia la primăvară.

pantofi-stradivarius pantofi-stradivarius-2

Brăţară Pandora şi charm-uri

Această dorinţă de la prietena mea mi se trage, ea are o asemenea brăţară şi este atât de încântată încât mi-a trezit şi mie interesul. M-am dus cu ea la un magazin, ne-am uitat, am luat un catalog, l-am răsfoit acasă şi m-au cam cucerit brăţările astea. Nu ştiu însă cât de bine mi-ar sta pe încheietura mea scheletică…trebuie să mă duc să şi probez una, de mărimea mea. Dintre talismane mi-ar plăcea cel cu labrador. Şi mi-ar fi plăcut unul şi cu o maimuţică, dar n-am văzut în catalog.

 

bratara-pandora

Espressor Tassimo Vivy – Bosch

La serviciu avem un espressor Nescafe Dolce Gusto, un pinguin din ăla simpatic, şi-mi place tare mult. Am vrut să am un espressor şi acasă, dar alt brand, mai exact Tassimo Vivy de la Bosch, pentru a putea testa şi capsulele lor. Mi se par foarte tentante cele cu cafea cu aromă de Oreo sau ciocolată caldă Milka.

tassimo-vivy

 

Cărţi

Pentru wishlist-ul cu cărţi voi face un articol separat, se tot adună pe elefant.ro în aşteptarea unei comenzi (sunt “doar” vreo 30 momentan). Dar hai să pomenesc câteva, ca să vă faceţi o părere: Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova, Zeiţa orezului, Am fost medic la Gherla, Jurnalul unui român în America, De 19 ori Katherine.

Elie Saab Le Parfum

Am mai terminat o sticluţă (în total 3), trebuie să-mi cumpăr unul nou. Mai mult ca sigur voi apela tot la aoro.ro, sunt foarte mulţumită de serviciile lor. Parfumurile pe care le-am luat de la ei sunt 100% originale, am testat codul pe diverse site-uri şi totul este în regulă.

Elie_Saab_Le_Parfum_01

Cam astea sunt. Bine, n-aş zice nu şi la un iPhone 6, dar exagerez de acum. :))

Idei de cadouri pentru 8 martie

Articolul este scris cam tarziu dar si noi, majoritatea, facem cumparaturile in ultimul moment. Nu recomand aceasta metoda, am incercat-o de Craciun (am mers sa cumpar cadouri pe 24 decembrie la ora 17.00) si nu am mai gasit deschis decat Carrefour.

Partea buna este ca de 8 martie nu este inchis nicaieri, partea proasta e ca deja e cam tarziu pentru cumparaturile online (doar daca mergeti la sediul firmei – daca sunteti din acelasi oras – si cumparati direct de acolo). Pentru barbatii care au acasa o iubita/mama/sora recomand multa rabdare – nu are rost sa va stresati si sper ca femeile din viata voastra sa inteleaga ca totusi “enough is enough” – de-abia au trecut Craciunul, Ziua Indragostitilor si 1 martie.

Cel mai frumos cadou de 8 martie este un simplu buchet de flori. Este potrivit pentru oricine (rude, colege de serviciu), este apreciat de catre femei si este si o varianta mai ieftina si mai comoda. Nu trebuie sa pierdeti timp prin mall-uri sau alte magazine, trebuie doar sa opriti la o florarie. Marimea buchetului si complexitatea lui depinde doar de bugetul alocat. Daca cea careia ii este destinat cadoul este pasionata de gradinarit, puteti sa cumparati in loc de un buchet, un ghiveci cu flori.

Daca sunteti din Constanta (dar nu numai, puteti comanda prin curierat si poate primiti chiar luni produsele) puteti trage o fuga pana la LadyShop. Au produse foarte frumoase si de calitate – am primit de la ei cadou de 8 martie (le multumesc pe aceasta cale, au fost foarte draguti si atenti) doua esarfe, dintre care una speciala pentru camasi, mai scurta. Esarfele au preturi foarte rezonabile: 14 lei – esarfele scurte, 18 lei – esarfele mai subtiri, 28 lei – esarfele cu franjuri. Tot de la LadyShop mai puteti alege bijuteriile realizate manual de catre designerul Ana Maria Ioneci (mie imi plac mult brosele sub forma de fluturi).

Alte cadouri potrivite pentru 8 martie, pentru cei care vor neaparat sa impresioneze: un parfum, o calatorie, un weekend romantic, cina romantica, s.a.

Insa sfatul meu este sa alegeti ceva simplu. Daca persoana de langa voi nu stie sa aprecieze un buchet de flori, atunci inseamna ca nu va merita.

Idei de cadouri pentru barbati

La cererea Cameliei incerc sa ofer in acest articol cateva idei pentru achizitionarea unui cadou pentru un barbat. Ma voi opri la produsele ce costa maxim 300 lei, deoarece putine persoane isi permit sa faca cadouri mai costisitoare. Va recomand si site-ul www.surprise.com, care ofera sugestii de cadouri pentru femei si barbati, in functie de personalitate, preferinte, hobby-uri.

  • Cosuri cadou de la Diverta: contin dvd-uri, carti, agende sau stilouri, ambalate frumos, la preturi ce pornesc de la 40 lei si urca pana la 160 lei (mai multe detalii aici). Problema: cei de la Diverta nu prea scot pretul produselor din cos si este posibil sa treceti si voi cu vederea, daca nu va uitati atent. Potrivite pentru: un amic, o cunostiinta, o ruda, un coleg de serviciu, sef.
  • Accesorii auto de la Carrefour sau magazine online: pasionatii de masini apreciaza astfel de cadouri. Un cadou deosebit ar putea fi acest kit cu senzori de parcare, care se gaseste cu siguranta la Carrefour si costa in jur de 225 lei. Mie mi-a cumparat prietenul acest kit (exact acest model) si mi l-a si montat la masina (nu este foarte dificil) si desi la inceput chiar nu il doream, am inceput sa-l apreciez si chiar ma ajuta la parcari sau cand dau cu spatele, deoarece imi spune cu exactitate distanta pana la un eventual obstacol. Il am deja de un an si merge perfect. Contine 4 senzori de parcare si o oglinda. Problema: sa va asigurati ca masina sarbatoritului nu are deja un astfel de sistem. Potrivit pentru: iubit, un prieten apropiat, tata sau frate.
  • Parfumuri: Va recomand sa cumparati un parfum sau un set de pe strawberrynet.com. Sunt mai ieftine si sunt originale, chiar a cumparat un prieten mai multe si a fost multumit. Mereu sunt oferte si reduceri, de ex acum un Fahrenheit 32 – Christian Dior de 50ml costa 115 lei. Problema: parfumul ajunge in 2-3 saptamani. Potrivit pentru: iubit, rude, prieteni.
  • Carti: Le puteti cumpara online (librarie.carturesti.ro, polirom.ro, librariilehumanitas.ro, publica.ro, s.a.) sau din magazine. Important e sa stiti cam ce prefera EL sa citeasca. Pentru un pasionat de fotografie, gasiti numeroase titluri la Carturesti: “500 Digital SLR Photography Hints, Tips and Techniques” – Chris Weston (130 lei), “The Art Of Digital Photography” – John Hedgecoe (120 lei), “Advanced Digital Black and White Photography” – John Beardsworth (123 lei). Daca ii place marketingul ii puteti cumpara titluri precum: “Despre brand” – Wally Olins (25 lei), “Tratat de comunicare si negociere in afaceri” – Stefan Prutianu (80 lei). Potrivit pentru: oricine
  • Aparat de tuns: Am vazut cateva oferte pe emag.ro. Cel mai ieftin aparat costa 76 lei, dar puteti cumpara unul mai performant, la 128 lei. Potrivit pentru: iubit, rude, prieteni.

Idei de cadouri de la Diverta

Nu-mi place sa petrec mult timp la cumparaturi asa ca m-am bucurat mult cand am descoperit la Diverta cosurile cadou. In functie de varsta sau sex, puteti alege intre diverse cosuri care contin carti, dvd-uri, jocuri, animale de plus, stilouri, dulciuri, s.a.

Sunt ambalate frumos, bineinteles cu logo-ul firmei (deci sarbatoritii o sa stie de unde ati cumparat cadoul) si sunt la 10% reducere decat daca ati fi luat produsele din cos separat. Singura problema pe care am intalnit-o este ca exista posibilitatea ca produsele din cos sa aiba inca pretul pe ele. M-am chinuit putin sa desfac cadoul, sa scot pretul si apoi sa-l leg inapoi – nu mai arata la fel de bine. Preturile sunt de la 40 – 50 lei si urca pana la 150 lei. Cosurile cadou au fost realizate special pentru perioada sarbatorilor de iarna, dar sper ca cei de la Diverta sa le pastreze, deoarece sunt un mare ajutor celor care vor sa cumpere rapid un cadou.

Alte cadouri pe care le gasiti doar la Diverta sunt ursuletii Tatty Teddy. Nu cred ca exista fata careia sa nu i se para simpatici, de aceea cred ca reprezinta cadoul perfect. Am ales si eu un cos care continea un astfel de ursulet si de asemenea am cumparat si felicitari cu ei (cu un mesaj dragut). Din colectia Me To You (cu ursuletii Tatty Teddy) mai puteti cumpara brelocuri, cani, globuri de zapada sau jucarii de plus de diferite dimensiuni. Ursuletii nu sunt ieftini deloc, un breloc pornind de la suma de 14 lei iar o jucarie mica de la 20 lei. Ursuletul mai mare costa 146 lei.

Pentru mai multe informatii, preturi sau imagini cu ursuletii: www.dol.ro