Tag: ikea

Ce-am comandat de la Ikea în 2022

M-am hotărât în decembrie 2021 că ar cam fi timpul să comand o canapea pentru sufragerie. Am găsit un model care îmi plăcea la Ikea, dar din păcate nu era pe stoc. A revenit pe stoc cam după o lună, la timp să comand canapeaua + alte lucruri, și să le și primesc, fix de ziua mea. Bineînțeles, mai scumpe binișor decât erau în decembrie. De exemplu canapeaua se scumpise cam cu vreo 500 lei, dacă-mi amintesc bine. Și din ianuarie până acum, în iunie, s-a mai scumpit toate, veți vedea mai jos fiecare cu cât. Costul livrării a fost de 169 lei.

Așadar, ce-am comandat în ianuarie 2022, și la ce prețuri:

(more…)

Ce-am comandat de la Ikea în 2018

Sunt fan Ikea, dacă s-ar deschide un magazin în Iași aș cumpăra cu siguranță mai multe lucruri de la ei, și mai voluminoase, dar momentan mă rezum la chestii mai mici, de care să nu-mi pară rău dacă vin deteriorate sau nu-mi pot recupera banii pe ele.

Așadar, să vă povestesc ce am comandat de la Ikea anul trecut. Cu mențiunea că am câteva lucruri cumpărate care încă stau în cutii pentru că nu am avut timp să le montăm.

Scaun de masa Antilop cu tavă

Cred că e bestseller-ul lor. Când a împlinit Ilinca 6 luni am ales un scaun mai scump ca ajutor pentru diversificare, dar apoi am simțit nevoia unui al doilea scaun, care să stea în permanență pe terasă. Era greu să-l tot mut pe primul (ba chiar imposibil, când ai și copilul în brațe). Scaunul este ușor de montat, nu este greu și se curăță rapid. Nu mi se pare la fel de stabil ca celălalt, dar voi detalia acest lucru într-un alt articol, în care voi compara acest scaun de masă cu modelul Chicco pe care-l dețin.

L-am cumpărat cu 90 lei, de la o doamnă care face săptămânal comenzi de la Ikea. Aveam nevoie urgent, n-am mai stat să fac eu comanda. Prețul pe site este de 70 lei, la care se adaugă costul de transport.

Masă pentru copii Mammut

Am comandat-o tot de Black Friday, dar printr-o comandă comună. Cu tot cu comisionul persoanei, m-a ajuns la 93 lei (costa 100 lei, fara transport, care e si el de minim 39 lei). Nici măcar nu am desfăcut-o până acum.

Banca + depozitare pantofi Tjusig

Aveam nevoie de așa ceva de mult timp, până acum stăteam în picioare cât ne încălțam sau descălțam. Banca Tjusig e perfectă, are și spațiu suficient de depozitare pantofi. Îmi place cum arată și e foarte utilă. Costă 249 lei.

Cuier Tjusig

Am comandat 3 bucăți, la prețul de 39.90 lei/bucata. Arată frumos, dar nu pot spune că sunt extrem de practice. Nu poți atârna de gaică haine și nu încap foarte multe haine (de iarnă) pe el. Le-am montat ca în imaginile de pe site-ul Ikea, adică 2 unul peste altul și unul singur. Îl folosim pe cel înalt pentru noi și pe cel mic pentru Ilinca. Cred că mai mult sunt de frumusețe. Cu siguranță va trebui să cumpărăm și un cuier obișnuit.

Măsuța de toaletă Malm

De Crăciun mi-am dorit această masă de toaletă, pentru a avea un loc al meu unde să-mi țin produsele de îngrijire și de machiaj. Nu c-aș avea o mulțime, dar vreau ca măcar de acum încolo să îmi fac timp și să am mai multă grijă de mine. Am căutat pe mai multe site-uri și magazine o masă de toaletă care să-mi placă iar aceasta a fost cea mai aproape de ce îmi doream eu. Arată bine, e încăpătoare, în schimb nu are oglindă și mai important, sertarul este puțin ciudat – se deschide doar pe jumătate, așa încât nu prea ai acces la fundul sertarului, iar dacă vrei să pui vreun organizator acolo, trebuie să o faci înainte să montezi sertarul. Am cumpărat-o de Black Friday, la reducere, cu 319 lei (de la 399 lei).

Organizator 8 compartimente Kuggis

Din păcate este prea mare pentru masa de toaletă Malm. Mi-am dorit un organizator pentru sertarul de la măsuță, dar nu încape. El arată ok, este mare, încăpător, dar nu este ce aveam eu nevoie. Momentan nu știu ce voi face cu el, unde îl voi putea folosi. A costat 29.90 lei.

Coș cu capac Flyttbar

Am luat 2 bucăți, 19.90 lei fiecare. Foarte utile, arunc toate jucăriile înăuntru, pun capacul și gata, e curat. 🙂 Ilinca poate să le deschidă singură, nu se lovește de ele, nu ocupă mult spațiu. Recomand.

Covor alb Tejn

Visam de mult la un astfel de covor, alb, pufos. Nu e chiar forma pe care mi-o doream, eu aș fi avut nevoie de covorașe dreptunghiulare, dar l-am luat așa, să văd dacă îmi place. Costă 39.90 lei. L-am pus sub scaunul de la birou, arată bine, e călduros la picioare, dar nu e așa de pufos pe cum îmi doream. Blana e aspră la atingere. Pentru covorașele de lângă pat am să caut altă variantă.

Pe lângă acestea, mai am în casă un suport de capace și o lampă pentru camera Ilincăi, ambele încă în cutii. Voi reveni cu detalii și despre ele.

Ce-am mai comandat de la Ikea

Camera mea preferată dintr-o casă este biroul. Da, pentru mine este foarte important să am o masă mărişoară, unde să aibă loc calculatorul, să am sertare, să pot să-mi ţin cât de cât organizate documentele şi munca. Şi deşi nu au ce căuta acolo, şi produsele de machiaj, bijuteriile şi alte prostioare.

De mult timp îmi doream un birou alb. Am căutat prin magazinele de la noi dar n-am găsit ce voiam. Ori erau mici, ori erau prea scumpe. De-abia la Ikea am văzut biroul visurilor mele, birou pe care-l şi văzusem peste tot pe Pinterest. Problema e că fiind greu, comanda depăşea 40 kg şi mă ajungea transportul 169 lei. Am căutat să văd dacă pot comanda împreună cu cineva, să mai reduc costul transportului, am găsit nişte grupuri pe Facebook şi dacă comandam acolo mă ajungea transportul 70 lei, cu condiţia să merg să ridic coletul/coletele de la persoana care făcea comanda. Dar pentru că se făcea comandă o dată pe lună şi am ratat data şi nu voiam să mai aştept încă 3 săptămâni să intru în posesia biroului, am comandat singură până la urmă.

Cu toate acestea am găsit o soluţie un pic mai ieftină. Biroul dorit este compus din mai multe piese, care pot fi cumpărate şi separat. Am împărţit comanda în 2 colete, care se încadrau în 20-40 kg şi astfel transportul pe colet a fost de 59 lei – 118 lei în total în loc de 169 lei.

Buuun…după această introducere vă pot arăta şi ce am comandat. Cu poze de pe site-ul Ikea, poze cu biroul vă arăt când îl montez şi îl aranjez frumos, adică în câteva zile maxim.

Birou Linnmon/Alex – 537.50 lei

În afară de faptul că-mi place nespus cum arată, l-am ales şi pentru lungime/lăţime – lungime 200 cm, lăţime 60 cm. Voiam un birou cât mai lung şi cât mai lat. El este descris ca fiind un birou pentru 2 persoane şi cu siguranţă o să-l şi împart, dar mă bucur să am cât mai mult loc pentru mine. Vreau să am spaţiu şi pentru nişte flori şi pentru alte chestiuţe de-ale mele.
Pentru că fiecare comodă depăşeşte 20 kg, am împărţit biroul în 2 comenzi separate. El conţine următoarele piese:

  • comodă cu sertare ALEX (2 bucăţi) – 200 lei/bucata
  • picior ADILS – 12.50 lei
  • blat LINNMON – 125 lei

Suport pixuri DOKUMENT (set de 2 bucăţi) – 4.90 lei

Mi-au plăcut cum arată produsele din gama DOKUMENT, mi se par elegante iar preţul este decent. Poate o să mă ajute să ţin biroul cât mai ordonat.

Cos hârtie DOKUMENT – 9.90 lei

Din aceeaşi colecţie am ales şi un coş de gunoi. Să se asorteze frumos. 🙂

Cam atât am comandat. Am o listă mare de produse pe care mi le mai doresc, dar momentan mai aştept, să mai strâng nişte bani. Sper să revin cât de curând cu biroul amenajat, sper să arate aşa cum îmi imaginez şi doresc eu să arate. 😛

Aș vrea să fie și în Iași

Din fericire în Iași se găsesc o mulțime de magazine de haine și accesorii, librării, magazine cu ceaiuri, ceainării și cafenele, restaurante, cabinete medicale, saloane de înfrumusețare, ș.a.. Cu toate acestea tot mai sunt câteva locuri care mie îmi lipsesc.

(more…)

Ceainice

De ziua mea am primit un superb set de la Carturesti format dintr-un ceainic si 4 boluri si astfel m-am invatat sa folosesc mereu ceainicul cand imi prepar un ceai si nu alte recipiente. Imi doresc insa sa mai am cel putin un ceainic in casa asa ca m-am uitat putin prin magazinele online sa vad cam ce seturi gasesc si mai ales la ce preturi.

Coffee Tea Spice Corner – magazin din incinta Complexului Comercial Felicia Iasi

Cei din Iasi au auzit cu siguranta de acest magazin. Gasiti aici de cumparat atat accesorii pentru ceai cat si sortimente deosebite de cafea, ceai si mirodenii. Daca nu sunteti din Iasi puteti comanda produse din magazinul lor online http://www.ctscorner.ro. Va povesteam in articolul despre ceaiul de iasomie de la Natura ca doresc sa cumpar o floare de ceai (blooming tea); nu am avut timp sa umblu prin ceainarii sa caut dar am gasit aici o astfel de floare, la doar 0.57 lei. Sunt si seturi cu 4 flori la 39 lei. Dar sa revenim la ceainice. Am gasit cateva seturi dragute, precum cele din imaginile de mai jos. Cel din stanga costa 99 lei iar cel din dreapta 130 lei. Mi se par deosebite iar primul are avantajul de a avea niste cesti mai incapatoare, e foarte greoi sa bei ceai in acele boluri mici. Eu nu fac din bautul ceaiului un adevarat ritual, nu sunt chiar atat de pasionata, deci nu imi place sa folosesc aceste cescute mici.

Sursa imagini: http://www.ctscorner.ro

Libraria Carturesti – Iulius Mall Iasi

Unele dintre cele mai frumoase ceainice se gasesc la Carturesti. Setul pe care l-am primit cadou a costat in jur de 130 lei dar majoritatea sunt chiar si mai scumpe. Va propun totusi cateva modele; am ales doua la preturi mai rezonabile.

Primul costa 43 lei iar al doilea 59 lei. Le puteti comanda online de aici sau le puteti cumpara din librariile Carturesti din orasele voastre.

IKEA

Pe site-ul Ikea am gasit ceainice la preturi foarte mici. M-au atras modele de mai jos, sunt simple, elegante si utile. Ambele au capacitate mare, de 1.6, respectiv 1.5 L, ceea ce e foarte folositor atunci cand vrei sa-ti faci o cantitate mai mare de ceai. Ceainicul alb costa 27 lei iar cel din sticla 40 lei. Ce pacat ca nu se pot comanda online…

Ceainice + cani pictate manual

Imi plac foarte mult seturile de ceai realizate de Ally. Din pacate cele din imaginile de mai jos au fost deja cumparate, dar puteti da comanda de un set de ceai personalizat, care sa va reprezinte.