Tag: inele de logodna

Verighetele în 2013

Acum ceva timp vă povesteam de verighete și de cât de importantă e alegerea lor, fiind niște bijuterii pe care le porți o viață, nu doar o perioadă, până când te plictisești de ele. Când e vorba de verighete nu prea ai posibilitatea să  te schimbi după modă. Bine, măcar câțiva ani, am cunoscut persoane care după 10-15 ani de căsătorie și-au schimbat verighetele, pentru că acestea erau prea demodate și nici nu le mai veneau bine pe degete.

Cu toate acestea și în 2013 avem ceva noutăți la verighete și astăzi vă voi vorbi un pic despre ele, folosind pentru exemplificare poze cu verighete La Rosa. Mie mi-au plăcut toate tendințele din acest an, aș alege oricare verighetă din cele prezentate în articol. Din fericire la verighete nu este ca la haine, nu se exagerează foarte mult, modelele sunt oarecum clasice, cu ceva schimbări ce țin de numărul de pietre, mărimea pietrelor, culoarea lor.

Verighetele clasice

Modelul clasic, purtat și de părinții noștri, nu se va demoda niciodată. Sunt simple, elegante și au ceva în plus față de celelalte modele: sunt identice, pentru soț și soție, ceea ce poate transmite unitate și ideea de pereche, și sunt ușor de recunoscut ca verighetă, nu se confundă cu inelele de logodnă.

f4_5mm

Verighetele cu diamante

Diamantul este simbol al perfecțiunii și durabilității. Este piatra prețioasă ideală pentru inele de logodnă, dar și pentru verighete. Mai ales pentru verigheta ei. Noile tendințe prezintă verigheta din platină, cu o bandă de diamante mici, care înconjoară diamantul principal, mai mare.

Mie mi-a plăcut modelul de verighete LRHC014. Varianta cu diamant și platină este mai costisitoare, dar puteți alege și aur de 14K, cu cristal, și atunci costă doar 1600 lei.

lrhc014

Verighetele cu pietre colorate/pietre prețioase

Acest tip de verighete, după părerea mea, seamănă destul de mult cu un inel de logodnă. Nu prea văd diferența. Dar se poartă și poate avea o semnificație aparte dacă conține o piatră mai specială pentru cei doi. De exemplu o piatră prețioasă specifică zodiei sau de o culoare preferată.

est11_2

(model de inel de logodnă – ca să vă faceți o părere, există și verighete care arată cam așa)

Vintage

Anul acesta sunt apreciate verighetele cu un look vintage. Poți recunoaște modelul vintage după gravurile minime, pietrele delicate, pietrele tăiate rotund.

lrhc003

 

Mai sunt și acele modele de verighete mai nonconformiste, pe care este gravată data nunții (la exterior), numele celor doi (tot la exterior), care au formă de coroane sau alte minuni de acest gen. Însă eu personal nu aș alege astfel de modele oricât mi-ar plăcea pe moment. Te plictisești și e posibil să regreți alegerea. Voi recomanda mereu modelele clasice. Atât cât mă pricep eu.

Despre inele de logodnă

…cel mai bine v-ar sfătui iubitul meu. A stat și a inspectat pietrele astea, le-a întors pe toate părțile, s-a informat și despre aurul alb și galben, despre cum se combină, despre claritate, carate și altele. Pentru mine toate astea încă sunt un mister și bănuiesc că va rămâne așa și în continuare, așa că știu precis cine se va ocupa de alesul verighetelor. 🙂

Eu despre altceva voiam să vă vorbesc. Încă de când ne-am hotărât noi să ne luăm știam că inelul de logodnă trebuie ales în așa fel încât să placă miresei, pentru că în principiu va trebui purtat toată viața. Însă voiam să fie și surpriză, că deh…e mai romantic, așa că am încercat noi să le facem pe amândouă.

(more…)