Înainte de toate vreau să mulţumesc librăriei online Libris pentru că mi-au dăruit această carte, chiar mi-am dorit-o mult. Am văzut-o în urmă cu o lună pe rafturi şi mi-a rămas gândul la ea – ştiţi doar că ador cărţile a căror acţiune se desfăşoară în China/Japonia.
Autorul notează la începutul cărţii că romanul nu este unul istoric şi că deşi vieţile unor membri ai familiei imperiale japoneze au reprezentat surse de inspiraţie pentru subiect, personajele, întâmplările şi conversaţiile prezentate sunt produsul imaginaţiei sale. Concluzionează că romanul este de la început şi până la sfârşit ficţiune.