Iubesc încălţămintea comodă. Cei care mă ştiu cunosc faptul că aproape mereu mă încalţ cu pantofi sport sau eventual sandale plate sau cu toc foarte mic. Mi-aş dori tare mult să fiu genul de persoană care se îmbracă cu pantofi cu toc, dar pur şi simplu îmi este greu să merg, mă trezesc mereu cu răni sau băşici dureroase şi am şi procese de conştiinţă pentru că ştiu că nu prea e bine pentru spatele meu să merg cu tocuri.
Dar poate aş merge mai des pe tocuri dacă aş găsi nişte pantofi ok. Nu reuşesc deloc să găsesc nişte pantofi de care să fiu mulţumită. Port de obicei mărimea 36, cu toate acestea pantofii mărimea 36 din dulapul meu îmi sunt mari. Cum aşa? Păi atunci când i-am cumpărat ori purtam ciorapi groşi şi atunci mi s-au părut a fi buni, sau aveam picioarele umflate. Altfel nu-mi explic cum acum, când îi încalţ şi încerc să merg cu ei, mă trezesc că mai am un pic şi-i pierd pe drum.
Nu găsesc o pereche de pantofi de mărime potrivită. Aş vrea nişte pantofi care să-mi vină şi atunci când îi port cu ciorapi subţiri, şi când îi port cu picioarele goale sau cu ciorapi puţin mai groşi. Dar mie pur şi simplu îmi cad din picioare, mai ales când port ciorapi subţiri.
Dacă au o cureluşă, nu e problemă. Atât timp cât nu au cum să-mi alunece, e foarte bine. Dar dacă nu au…
Înainte să-mi propuneţi, am încercat deja varianta acelor perniţe din gel pentru pantofi, ca să nu-mi mai cadă pantofii din picioare. Nu-s chiar grozave, nu fac minuni.
Am încercat şi pantofi mărimea 35, de obicei îmi sunt mici. Iar mărimea 35 jumate nu găsesc. În magazinele din Iaşi nu prea se găsesc mărimi intermediare.
Până când voi găsi nişte pantofi care să-mi vină cu adevărat bine şi cu care să pot merge, aleg să cumpăr pantofi cu cureluşe sau orice alt sistem de susţinere. Şi visez la pantofi cum ar fi cei din imaginile următoare…Aşa mi-ar plăcea să mă văd. În ţinute office cu pantofi îndrăzneţi (poze preluate de pe depurtat.ro).
