Tag: pantofi

Cum aranjezi pantofii în dressing

Eram însărcinată în 8 luni când m-am mutat, așa încât hainele din dressing-ul meu au fost aranjate în mare parte de alte persoane, într-un mod satisfăcător, dar nu neapărat practic pentru mine.

De atunci am reușit să le mai ordonez puțin, dar tot nu sunt mulțumită de rezultat. Mai ales de aranjarea pantofilor, pe tot felul de rafturi, de nici nu mai știu ce perechi am și unde anume sunt.

Mi-am propus ca imediat ce am puțin timp liber, să încep să-mi organizez frumos pantofii. De ce încep cu ei? Nu vreau să se deterioreze, stând unii peste alții, nu vreau să se murdărească, și mai ales, vreau să știu de ei, să pot să-i folosesc și să mă bucur de ei.

ORGANIZAREA PE CATEGORII

Am început prin a-mi organiza pantofii pe categorii: pantofii de dama moderni, pentru ocazii speciale, încălțămintea sport, încălțămintea de iarnă (cizme, ghete), încălțămintea casual (sandale, balerini). Mi se pare cel mai simplu să îi separi așa (și nu neapărat pe încălțăminte de vară/de iarnă sau pe culori), astfel încât dacă te grăbești, știi unde să te duci, să iei o pereche potrivită pentru activitatea pe care o desfășori.

ARANJAREA VERTICALĂ PE RAFTURI

Am ales câteva rafturi pentru pantofi, pe care am pus câte o foaie de hârtie, pentru ca încălțămintea să nu stea direct pe mobilier. Cred că ar merge foarte bine și o cârpă absorbantă, într-o culoare potrivită, care să protejeze de murdărie și care va fi schimbată periodic. Ștergi încălțămintea când vii de afară și o pui în dressing, dar nu strică să ai ceva pregătit.

Am așezat încălțămintea de iarnă pe raftul cel mai de jos. Pe cel de deasupra am așezat pantofii de ocazie, pentru că eu personal nu-i port foarte des. Pe raftul superior, cel de la nivelul vederii, am așezat pantofii sport, pentru că-i folosesc cel mai des. Mai sus am așezat pantofii casual iar pe cel mai înalt raft, la care nu am acces cu ușurință, am așezat șlapi și pantofi pentru grădină.

ARANJAREA ORIZONTALĂ PE RAFTURI

Nu am foarte mult spațiu pe rafturi, așa încât, pentru a avea o vedere cât mai bună a pantofilor deținuți, am pus un pantof în față iar perechea lui în spate. Ca să vă faceți o părere, în acest fel pot vedea cam 5 pantofi. Deci nu foarte mulți, dar este suficient pentru câte perechi dețin eu.

ALTE METODE DE ORGANIZARE

  • Poți ține pantofii în cutiile lor originale – e o idee bună dacă ai loc suficient. Rafturile mele nu au o înălțime foarte mare, dacă păstram cutiile, nu-mi mai încăpea nimic. Faci câte o poză cu fiecare pereche de pantofi și o lipești pe cutie, astfel încât să știi ce ai înăuntru.
  • Poți organiza pantofii pe tipul lor și pe culoare – potrivit dacă ai o mulțime de perechi de pantofi. Nu e cazul meu.

Dacă ar fi fost să aleg, normal că mi-ar fi plăcut să am un dressing enorm, în care pantofii să aibă o mulțime de spațiu, ca să stea aranjați așa cum am văzut deseori prin filme. Dar sunt sigură că majoritatea dintre noi nu avem acest lux, așa încât trebuie să găsim metode cât mai practice de organizare a pantofilor. Dacă aveți și alte idei, altele decât menționate în acest articol, aștept să le împărtășiți cu noi.

Poate într-o zi voi purta şi eu…

Iubesc încălţămintea comodă. Cei care mă ştiu cunosc faptul că aproape mereu mă încalţ cu pantofi sport sau eventual sandale plate sau cu toc foarte mic. Mi-aş dori tare mult să fiu genul de persoană care se îmbracă cu pantofi cu toc, dar pur şi simplu îmi este greu să merg, mă trezesc mereu cu răni sau băşici dureroase şi am şi procese de conştiinţă pentru că ştiu că nu prea e bine pentru spatele meu să merg cu tocuri.

Dar poate aş merge mai des pe tocuri dacă aş găsi nişte pantofi ok. Nu reuşesc deloc să găsesc nişte pantofi de care să fiu mulţumită. Port de obicei mărimea 36, cu toate acestea pantofii mărimea 36 din dulapul meu îmi sunt mari. Cum aşa? Păi atunci când i-am cumpărat ori purtam ciorapi groşi şi atunci mi s-au părut a fi buni, sau aveam picioarele umflate. Altfel nu-mi explic cum acum, când îi încalţ şi încerc să merg cu ei, mă trezesc că mai am un pic şi-i pierd pe drum.

Nu găsesc o pereche de pantofi de mărime potrivită. Aş vrea nişte pantofi care să-mi vină şi atunci când îi port cu ciorapi subţiri, şi când îi port cu picioarele goale sau cu ciorapi puţin mai groşi. Dar mie pur şi simplu îmi cad din picioare, mai ales când port ciorapi subţiri.

Dacă au o cureluşă, nu e problemă. Atât timp cât nu au cum să-mi alunece, e foarte bine. Dar dacă nu au…

Înainte să-mi propuneţi, am încercat deja varianta acelor perniţe din gel pentru pantofi, ca să nu-mi mai cadă pantofii din picioare. Nu-s chiar grozave, nu fac minuni.

Am încercat şi pantofi mărimea 35, de obicei îmi sunt mici. Iar mărimea 35 jumate nu găsesc. În magazinele din Iaşi nu prea se găsesc mărimi intermediare.

Până când voi găsi nişte pantofi care să-mi vină cu adevărat bine şi cu care să pot merge, aleg să cumpăr pantofi cu cureluşe sau orice alt sistem de susţinere. Şi visez la pantofi cum ar fi cei din imaginile următoare…Aşa mi-ar plăcea să mă văd. În ţinute office cu pantofi îndrăzneţi (poze preluate de pe depurtat.ro).

pantofi-ginia-verzi-8404727 pantofi-vagand-negri-8407451 pantofi-mares-rosii-2-8408537 pantofi-varna-albi-8408794 pantofi-prisma-roz-8408866 pantofi-mares-galbeni-8408231

Organizarea pantofilor

A venit toamna (un pic cam repede ce-i drept) și am realizat înainte de o ieșire în oraș că n-am pantofi potriviți pentru aceste zile. Am pantofi eleganți, cu toc, dar sunt mai potriviți pentru o petrecere sau pentru birou, decât pentru mers la cumpărături sau la o masă la restaurant.

N-am avut ce face așa că mi-am pus în picioare botinele, mai mult de noiembrie decât de septembrie, mi-am pus și niște pantaloni lungi și am mers în Era Shopping Park, ocazie pentru a vizita Benvenuti și de ce nu, și Leonardo.

La Benvenuti am văzut multe botine și ghete drăguțe și doar 2 perechi de pantofi casual frumoși. Unii erau la reducere, aproximativ 150 lei, alții erau din colecția nouă, la 220 lei. Dar arătau cam la fel. Mi s-a părut mie cunoscută una dintre perechi…dar nu știam de unde.

(more…)

În căutarea încălțămintei de calitate

Nu doream decât să menționez sandalele cumpărate dar când m-am apucat de scris de ele într-un alt articol…nu mă mai opream. Așa că am decis să vă vorbesc despre ele separat, aici.

În general sunt o persoană care nu vrea să cheltuie prea mulți bani pe pantofi. Mă gândeam mereu că nu am nevoie să mă țină o veșnicie, e suficient un sezon, că oricum se mai schimbă moda, mă plictisesc și eu de model. Mama mea este exact opusul, îi place să cumpere produse din piele, de calitate. Tot mergând cu ea prin magazine am început și eu să înțeleg că este o diferență mare între pantofi de firmă, de calitate, și pantofi no name, la prețuri infime. Și am înțeles/învățat asta pe pielea mea.

Încălțăminte sport:

  • Adidași Reebok cumpărați în 2006 (cam 200 lei, o sumă foarte mare pentru studenta de atunci) – încă sunt în stare perfectă, nu s-au rupt, am mers cu ei prin munți, păduri, s-au comportat excelent, deși nu-s făcuți pentru trekking sau drumeții. Trebuie schimbați doar pentru că s-au murdărit și nu mai ies acele pete.
  • Adidași no name cumpărați de prin diferite magazine – s-a deplasat materialul din interior de la a doua purtare, s-au rupt, după câteva ore de mers cu ei dau dureri mari la tălpi.
Pantofi – nu am ce să reproșez, nu mi s-a întâmplat la pantofi să se rupă tocul, să se strice talpa. După câteva luni de purtare se cam deplasează tocul dar asta e din vina mea, nu merg mereu corect. Trebuie însă să menționez următorii:
  • Pantofi din piele Guban, cumpărați din magazinul Essencia (Complexul Comercial Felicia), la 300 lei – de calitate, comozi, frumoși. Nu am ce să le reproșez.
  • Pantofi din piele din magazinul Lorenzo (Moldova Mall, Hala Centrală) – mama mi-a arătat acest magazin, are pantofi de calitate, majoritatea din piele. Mi-am luat de aici niște sandale cu talpă de plută (sunt foarte mulțumită de ele, sunt comode deși au toc de vreo 10 cm), botine de iarnă și cred că și niște cizme mai demult.
Să vorbim și despre sandale.
  • Sandale din piele de la Ecco cumpărate în 2008/2009 (nu mai țin minte exact), la 200-300 lei. S-au comportat excelent, sunt comode, cu talpă bună. Și acum le mai am, după 2-3 ani în care le-am purtat aproape toată vara sunt încă în stare perfectă, nu s-au rupt, doar se vede că sunt uzate. Talpa exterioară arată încă bine, nu au apărut găuri, bretelele nu s-au rupt.
  • Sandale cumpărate online, la 50 lei – nu aveam mari pretenții de la ele, voiam să mă țină o vară (nu le purtam exclusiv). După câteva purtări au apărut găuri mari în talpa exterioară – am descoperit asta când a intrat o piatră acolo. Gaura nu se vede și nu pot zice că din cauza ei mersul este incomod, asta până când intră vreo piatră, de dimensiunea potrivită, și rămâne prinsă acolo.
  • Sandale din piele la 200 lei cumpărate dintr-un magazin de renume (nu Leonardo) – mă așteptam să mă țină măcar o vară, dar în relativ scurt timp s-a stricat talpa exterioară, practic se desprinde, este franjurată pe margini. Acum nu mai sunt bune decât pentru când ies cu cățelul afară, în jurul blocului. Se poate merge cu ele, însă talpa arată destul de urât.
  • Sandale de aproximativ 50 lei cumpărate din Carrefour – și la ele s-a stricat talpa, dar nu se vedea atât de urât. S-au comportat exact ca sandalele din piele de 200 lei. A doua vară în care le-am purtat s-a rupt și o bretea și oficial sunt bune de aruncat la gunoi.

Așa că aveam nevoie pentru ultima excursie din această vară de o nouă pereche de sandale, una de calitate, ca să n-am surprize că-mi face răni sau se rupe pe drum. Însă când am ajuns în magazine am văzut pe rafturi colecția de toamnă și mult prea puține modele de sandale. Și nici nu mai aveam încredere în magazinele de pantofi din marile centre comerciale, acele magazine elegante, cu o grămadă de reclamă, dar care pe mine m-au cam lămurit.

Așa că am ajuns la Ecco și mi-am ales de aici o pereche de sandale din piele, fără toc dar cu talpă bună, moale, nu din aia subțire cum se vând în toate magazinele. Prețul este destul de piperat, 300 lei (redus de la 380 lei), dar dacă se comportă ca fostele mele sandale de la Ecco sunt mulțumită.

Descriere: Sandale confecţionate din piele netedă în culori metalizate pentru a oferi un aspect deosebit. Interiorul moale oferă confort pentru picioare. Căptușeala din piele respiră, asigurând un mediu plăcut. Branțul foarte moale oferă confort de la călcâi până la degete. Talpa este durabilă.

În magazinele Ecco nu se vând chiar cele mai elegante modele de pantofi, sunt stilul mai casual spre sport, dar pentru mine contează mult calitatea și durabilitatea lor. Da, aceste sandale nu se vor potrivi cu rochiile mele de seară, dar pentru rochițe de vară/blugi/pantaloni scurți merg. Menționez că eu mi-am luat varianta pe maro.

Am văzut multe alte modele de sandale drăguțe, însă din păcate nu mai aveau mărimea 35 sau 36. Zic de amândouă pentru că se pare că port 35.5 altfel nu-mi explic de ce unele modele la 36 mi-s mari, altele la 35 mi-s mici. Așa că trebuie să încerc de amândouă.

La final vreau să vă întreb și pe voi ce firme de încălțăminte v-au mulțumit? Ce magazine îmi recomandați? Preferați să dați mai puțini bani pe pantofi și să vă țină doar un sezon sau o sumă mai mare și să-i aveți mai mulți ani?