“Pe când eram o operă de artă” este ultima carte de Eric-Emmanuel Schmitt publicată în limba română. De cum am aflat de ea mi-am dorit-o și m-am bucurat să o primesc cadou de Crăciun de la sora mea. În aceeași perioadă am achiziționat și “Secta egoiștilor”, dorind să descopăr acel stil fermecător al autorului. Din păcate, aceste două cărți nu au fost chiar pe gustul meu – cele din Ciclul invizibilului (“Domnul Ibrahim și florile din Coran”, “Oscar și Tanti Roz” și “Copilul lui Noe” ) mi-au plăcut mult mai mult.

Despre “Secta egoiștilor” nu voi povesti pe blog, nu aș avea prea multe de zis despre ea, “Pe când eram o operă de artă” mi-a atras însă oarecum atenția, nu a fost chiar o lectură plictisitoare sau pe care să nu o agreez. Însă e o carte ciudată, oarecum în stilul lui Amelie Nothomb.

Un tânăr disperat este în pragul sinuciderii. A mai încercat de câteva ori dar niciodată nu i-a ieșit. Este pe cale să încerce cea mai sigură metodă când un artist excentric îi cere puțin timp pentru a-l face să se răzgândească. Citeste in continuare: Pe când eram o operă de artă – Eric-Emmanuel Schmitt