Pentru Nisipurile de Aur am colaborat cu Travel Planner, o agenţie din Bucureşti. I-am ales pentru că aveau cele mai bune preţuri şi deşi eu am cam avut emoţii, totul a decurs perfect. Bonus, faţă de reducerea iniţială pe care o văzusem pe site, în ziua când am comandat biletele am găsit un preţ încă şi mai bun.
Am ales hotelul Berlin Green Park de 4 stele. Preţul de listă pentru august, perioada cea mai scumpă, este de 59 de euro/noapte/persoană, noi am găsit la Travel Planner la preţul de 51 euro/noapte/persoană iar când să cumpărăm am văzut că au mai băgat o ofertă şi le-am luat cu 44.84 euro/noapte. Deci cam 200 lei/persoană/noapte. Prin comparaţie, în Albena, cu Early Booking, am plătit cam 250 lei/noapte.
La hotel am ajuns uşor, la intrarea în parcare este o barieră şi doi paznici (plus de securitate). Locuri de parcare sunt destul de puţine, să zicem cam 20 maxim şi costă 5 leva (aproximativ 10 lei)/zi.
Hotelul se află la o distanţă de 350 m de plajă, pe un deal. Are o vedere frumoasă la mare şi deşi nu se află pe plajă, seara se aud valurile din cameră. La plajă se ajunge gratuit cu un Shuttle Bus (din oră în oră) sau pe jos, coborând nişte scări. 350 m nu e chiar aşa de mult, e mai dificil doar dacă aveţi copii sau nu vă puteţi deplasa cu uşurinţă. Plaja utilizată este cea a hotelului “frate” Berlin Golden Beach. Cu all inclusive la Green Park beneficiaţi de şezlonguri, umbrele, saltele şi băuturi pe plajă de la hotelul Golden Beach. Locuri la plajă (şezlonguri+umbrele) sunt suficiente, niciodată nu erau toate ocupate, indiferent de oră.
Berlin Green Park are 216 camere dispuse pe 6 etaje, cu 2 lifturi cu geamuri, din care se vede în exterior, frumoase, uşor spectaculoase, dar extrem de încete. Beneficiază de un restaurant principal, restaurant a la carte, lobby bar, servicii medicale, mini club, piscină exterioară (în ofertă zic şi de o piscină interioară dar eu n-am văzut-o), sală de fitness, magazin pentru suveniruri şi obiecte necesare (de igienă, băuturi, gustări, reviste, ziare), casă de schimb valutar, sală de animaţie, internet în lobby (în camere contra cost, foarte scump – 3 leva/oră).
Camera
Am fost foarte încântată de cameră. Este mare, de 35 mp, cu un pat încăpător, fotoliu extensibil, măsuţă, noptiere, tv, birou, dulap mare cu umeraşe, pături şi perne suplimentare.
La TV se prindeau 3 canale româneşti: PRO TV internaţional, TVR internaţional şi…Mynele. :)) Habar n-aveam că există canalul ăsta pentru manele. Şi ce important e el de se prinde în ţări străine. În rest canale germane, ruseşti şi bulgăreşti. Cele bulgăreşti aveau seriale faine, păcat că erau toate dublate şi nu înţelegeai nimic, deci nici nu puteai urmări ceva.
Baia este modernă, suficient de mare (spre deosebire de hotelul din Albena la care am stat). Duşul este separat cu un zid, are şi o perdeluţă.
Alte detalii din cameră:
Mi-a plăcut şi sistemul de intrare în cameră, cu un fel de cartelă. Balconul era şi el spaţios şi are o masă şi 2 scaune din plastic şi un uscător de rufe.
Mâncarea
Mâncarea mi s-a părut mai puţin diversă ca la Arabella Beach, dar mai gustoasă. Mâncarea nu se repetă, în fiecare zi găseai ceva nou.
Nu am făcut foarte multe poze, am doar 2 din prima zi, cu o Pina Colada (de încercat la barul de pe plajă Pina Colada Strawberry şi Pina Colada Banana – sunt grozave) şi cu gustări de la Snack Bar (sandvişuri, fructe, patiserie).
Micul dejun: ouă prăjite, ouă fierte, jumări de ou, crenvuşti, bacon, cereale cu lapte, produse de patiserie, checuri, fructe (prune, pepene galben, pepene roşu, piersici), gem şi marmeladă, 5-6 tipuri de mezeluri, clătite, vreo 2-3 tipuri de brânzeturi, unt, 3-4 tipuri de pâine, ceaiuri, cafea de la automat, sucuri de la automat (cola, de mere, de grapefruit, de portocale).
Prânz: legume pentru salată, sosuri pentru salate, 2 tipuri de supă (cremă – parcă era piure, de peşte, de porc), garnituri (piure, cartofi la cuptor, orez, morcovi fierţi, cartofi prăjiţi – câte 2,3 tipuri/masă), carne (friptură de pui, de porc, de vită), peşte (carne de rechin, pangasius), paste cu sos, diferite mâncăruri (cu brânză, cartofi, carne, sosuri), fructe (prune, pepene galben, pepene roşu, piersici), 3-4 tipuri de pâine, ceaiuri, cafea de la automat, sucuri de la automat (cola, de mere, de grapefruit, de portocale), desert (prăjituri, torturi, îngheţată – destul de multe sortimente).
Cina: la fel ca la prânz.
Staff
Ok, nu s-au remarcat în vreun fel. La recepţie nu erau foarte zâmbitori, dar te ajutau şi-ţi răspundeau la întrebări. Tipul de la Lobby Bar era mai prietenos şi zâmbitor.
Piscina
Nu am avut ocazia să încerc piscina. Din câte am văzut, mi s-a părut destul de mică, dar poate fi şi din cauză că are acel pod, sub care se poate înota, dar care creează impresia că ar fi 2 piscine mici.
Piscina are şi un tobogan pentru copii şi piscină pentru copii delimitată de un gard.
Şezlonguri sunt suficiente, cu umbrele. Pe la prânz era destul de aglomerat.
Sistemul All Inclusive
- Mic dejun bufet – 07:00-10:00
- Prânz bufet – 12:00-14:00
- Snack Bar – 15:00 – 17:00 – gustări calde şi reci, ceai, cafea şi patiserie
- Cină bufet – 18:00-21:00
- o cină bufet/sejur la restaurantul “a la carte” (necesita rezervare prealabila)
- Lobby Bar & Pool Bar – 10:00 – 23:00 băuturi locale, alcoolice şi non-alcoolice
- 2 şezlonguri + o umbrelă/camera dublă la plajă şi piscină
- wifi în lobby
- transport la plajă (din oră în oră)
Plaja
După cum v-am povestit şi mai sus, clienţii Berlin Green Park beneficiau de plaja hotelului Berlin Golden Beach. Şezlonguri erau suficiente, la fel şi saltele, umbreluţele mai diferite îşi făceau treaba bine şi erau şi arătoase. Se găsesc şi măsuţe mici, albe, din lemn, dacă aveţi nevoie de aşa ceva.
Nisipul nu mi s-a părut grozav, deşi auzisem că staţiunea îşi merită numele. Era curat, dar avea destul de multe scoici, nu era prea fin sau plăcut de mers pe el. În Albena mi s-a părut mult mai fin. Am crezut că o fi aşa doar la hotelul nostru dar am fost şi pe plajele de la alte hoteluri şi tot aşa era, plin de scoici mici.
Marea era curată. Spre deosebire de Albena, apa este destul de adâncă încă de la intrare. Faci un pas şi deja este o adâncime de 1.30-1.40 m. Mai faci vreo 3 paşi şi deja nu mai atingi fundul cu picioarele. Noi am prins marea în fiecare etapă: steag roşu cu valuri enorme, aşa cum numai în Costineşti în adolescenţă am mai prins (bucurie mare pentru prietenii mei, mai puţin pentru mine că-s fricoasă şi nu-mi place când vine ditamai valul şi mă trânteşte jos, sub apă, oricât aş încerca eu să sar peste el), steag galben cu valuri mici şi steag verde cu mare liniştită.
Cam acestea au fost condiţiile de la Berlin Green Park. Consider că îşi merită cele 4 stele şi vi-l recomand dacă nu vă deranjează distanţa de 350 m până la plajă.

























