Pe piata exista numeroase aparate de bucatarie care ne pot face viata mai usoara si…mai gustoasa. Cele mai multe sunt foarte scumpe, de aceea nici nu merita sa le mai pomenesc aici, insa sunt si cateva produse la preturi mai rezonabile, despre care voi povesti mai jos.

Acum cateva saptamani am vazut pe rafturile din Carrefour un aparat de facut clatite precum cel din imaginea alaturata. Cu siguranta ati vazut aparate asemanatoare pe la magazinele care vand clatite.

Cu un asemenea aparat, clatitele se fac mai usor si ies mai aratoase. E decizia voastra daca considerati acest lucru suficient de important pentru a plati in jur de 100 lei. Cel mai ieftin model il gasiti la 93 lei aici, dar se va adauga si transportul. In Carrefour il gasiti la aproximativ 100 lei.

In aceasta saptamana (18 – 24 oct 2010) puteti cumpara de la Kaufland aparat pentru gauffre. Costa 50 lei, i se ofera 3 ani de garantie; este foarte asemanator cu modelul din imagine, singura diferenta fiind ca nu are acea toarta.

Pretul este foarte bun, daca il cumparati de pe internet va ajunge mai mult deoarece se adauga si costul transportului.

Mie nu-mi plac in mod deosebit vafele, dar cu siguranta sunt printre voi multi care servesc cu placere astfel de produse, asa ca sper ca veti gasi aceasta informatie utila. Si daca tot vorbim de acest subiect, stiati ca termenul romanesc pentru acest produs de patiserie este gofra? Gofra este inspirat din cuvantul francez gauffre; sinonim pentru gofra este vafela care provine din cuvantul german waffel (de unde si termenul englez waffle). De la ce am inceput si la ce am ajuns. 🙂 Mi s-a parut interesant.

Daca va plac gogosile si va doriti sa iasa in acea forma rotunda, cu un spatiu in interior, atunci aveti nevoie de un aparat precum cel din imagine. Acest model il gasiti pe decorix.ro la pretul de 46 lei.

Se pune aluatul in forma pentru gogosi si se apasa pistonul, astfel incat forma modelata sa cada direct in tigaie.

Tot pe decorix am vazut si alte aparate pentru gogosi, dar mai scumpe, de exemplu aparatul pentru gogosi mexicane sau aparatul electric pentru gogosi care permite prepararea lor fara ulei.

Un dulce de sezon ar fi merele coapte si cum sunt mai simplu de facut, daca nu la cuptorul cu microunde? In cautarile mele am gasit doua tipuri de recipiente pentru mere coapte: cu capac si accesoriu pentru scoaterea miezului cu seminte, la 29 lei pe dmail si din silicon care se poate utiliza atat la cuptor traditional cat si la cel cu microunde, disponibil pe decorix.ro la 44 lei.

Eu am mancat mere coapte o singura data, cand eram la mare. Chiar mi-e dor de acest desert, poate imi voi pregati zilele acestea.

Cam atat pentru astazi. Spor la gatit! 🙂