Una din bucuriile mele toamna este apariţia serialelor mele dragi: Grey’s Anatomy, Desperate Housewives, House M.D., Two and a Half Men, Nikita, Gossip Girl, 90210, ş.a. Şi bonus, apar şi alte seriale interesante, cum ar fi Ringer. Am văzut câteva preview-uri asta vară, am citit despre serial, a fost şi este destul de bine promovat, graţie şi actriţei care interpretează rolul principal, Sarah Michelle Gellar.

De obicei prefer serialele de tip comedie, sau care prezintă oameni cu anumite profesii (medici şi avocaţi mai ales), aşa că m-am gândit că s-ar putea să nu-mi placă Ringer, deşi o ador pe Sarah Michelle Gellar. Însă după ce am urmărit cele 40 de minute de acţiune cu care ne încântă primul episod, m-am decis: îmi place Ringer şi de-abia aştept şi următorul episod.

Subiectul serialului: Bridget încearcă să-şi schimbe viaţa în bine, după ce este arestată pentru prostituţie. Renunţă la alcool şi la job-ul de stripteuză şi acceptă să depună mărturie împotriva unui criminal. Însă cu puţin timp înainte de proces se răzgândeşte, fuge de poliţistul care o proteja şi ajunge la New York, la sora ei geamănă, Siobhan. Cele două nu au avut o relaţie prea apropiată, ni se indică că Bridget a greşit cu ceva, a făcut ceva grav (posibil ca din vina ei să fi murit Sean, fiul lui Siobhan). Siobhan însă susţine că a iertat-o şi o primeşte cu braţele deschise în casa ei din The Hamptons. Aici o anunţă că nimeni din familia ei (soţul, fiica vitregă, prietenii) nu ştie de existenţa ei.

Redescoperirea ia sfârşit atunci când Siobhan dispare în timpul unei călătorii cu barca pe mare. Bridget e adormită şi când se trezeşte găseşte actele şi inelul de logodnă, precum şi toate indiciile că Siobhan s-ar fi sinucis. Încearcă să o caute, însă nu găseşte nimic.

Ajunsă înapoi la casa din The Hamptons, Bridget ia hotărârea de a deveni Siobhan. Se îmbracă ca ea, îşi aranjează părul la fel, şi se îndreaptă spre New York. Consideră că aşa va fi în siguranţă, nu va mai fi căutată de gangsterul la a cărui crimă a fost martor. Însă la finalul episodului vom vedea că nici ca Siobhan nu este în siguranţă, şi aceasta din urmă fiind urmărită de secrete şi pericole. Mai avem parte de o surpriză la final, dar vă las să o descoperiţi singuri.

O să vă prezint zilele următoare şi alte seriale noi, apărute toamna asta. Unele mi-au plăcut, altele nu prea, dar dintre toate cu siguranţă o să vă găsiţi şi voi unul interesant de urmărit.