De Crăciun n-am putut să nu-mi fac și eu niște cadouri. Ar intra la cadou și mărgelele cumpărate pentru bijuterii, până la urmă mi-am făcut și mie bijuterii din ele, dar mai importante ar fi hainele de la Raluca Martinescu pe care le-am achiziționat.
Încep cu rochia roșie, cu spatele gol, pe care am comandat-o special pentru Crăciun. Este prima mea rochie cu spatele gol și o ador! Partea bună e că poate fi purtată și ziua, însă cu un cardigan, pentru a acoperi spatele. A costat 120 de lei și a fost gata în doar câteva zile. (detalii aici)

O altă comandă a venit cu câteva zile înainte de Crăciun, așa încât am putut purta una din bluze și fusta pe 25 decembrie, la întâlnirea cu familia. Este vorba de o bluză peplum, cu mâneci bufante, din dantelă, și o fustă neagră, simplă. Bluza a costat 65 lei iar fusta 50 lei. (detalii aici)
Fusta am cumpărat-o de fapt pentru serviciu, alături de o cămașă și o vestă. Îmi place la nebunie fusta, este ușor elastică, comodă, se așază frumos pe corp. Cămașa n-am apucat să o port, dar am probat-o și e foarte ok. Vesta a fost o noutate pentru mine, eu nu am purtat aproape deloc veste până acum și am zis să am și așa ceva în garderobă. Puteți vedea cămașa tunică și vesta în imaginea de mai jos:

Cam astea sunt noutățile din garderoba mea. Am încercat să cumpăr haine utile sau care să aibă anumite elemente de noutate, cum ar fi rochia cu spatele gol și vesta. Raluca Martinescu realizează multe haine superbe, pe mărimile voastre, așa încât nu pot exista probleme cum că nu vă vine bine sau nu vi se potrivește. Cu siguranță voi da comanda nr 4 cât de curând. 🙂



