În septembrie voi fi domnişoară de onoare la o nuntă foarte importantă pentru mine, cea a celei mai bune prietene.

Din fericire nu a trebuit să umblu să caut nimic, deoarece mama iubitului meu mi-a făcut o surpriză şi mi-a cumpărat deja 2 rochii superbe, pentru biserică şi petrecere. Bineînţeles că nu din Iaşi, unde cu greu găseşti ceva (nici măcar prietena mea nu şi-a cumpărat rochia de mireasă + rochiţa pentru starea civilă din Iaşi).

Am găsit însă un site cu rochii de ocazie, brand Cristallini, care vine ca soluţie pentru cele care caută o ţinută cu adevărat frumoasă şi decentă. Ştiu cum e să cauţi ceva să îmbraci şi să dai doar peste rochii în culori ţipătoare, prea decoltate sau încărcate. Pe acest site am găsit rochii de seară absolut superbe, feminine, în culori la modă. De exemplu pe verde-aqua, o culoare care se poartă în această vară.

Prima rochie din poza de mai jos este preferata mea. Ador culoarea şi modelul deosebit. Şi celelalte două îmi plac mult, sunt suficient de “cuminţi” pentru gustul meu, dar pun în evidenţă forma corpului şi mai ales, sunt foarte feminine.

Preţurile nu sunt foarte mari, rochiile de genul celor prezentate de mine aici costă în jur de 900-1100 lei. Având în vedere că o rochie vaporoasă, de lungime medie, pentru o nuntă, costă vreo 650 lei, mi se pare un preţ bun. Oricum, o astfel de rochie este o investiţie, nu o cumperi să o porţi o singură dată – până la urmă suntem invitaţi la o mulţime de nunţi de-a lungul vieţii. 🙂 Cred că cel mai bine e să avem în garderobă cam 2-3 rochii de seară mai deosebite, pe care să le alternăm.